Prima pagină » Știri » După scandalul cu Boureanu, Poliția vrea sistem ca în SUA la Rutieră. Totul va fi filmat

După scandalul cu Boureanu, Poliția vrea sistem ca în SUA la Rutieră. Totul va fi filmat

După scandalul cu Boureanu, Poliția vrea sistem ca în SUA la Rutieră. Totul va fi filmat
Poliția Română a lansat un proiect-pilot prin care polițiștii din structurile de siguranță și ordine publică vor purta o cameră video și audio, astfel încât discuțiile cu cetățenii să fie înregistrate și stocate, proiectul fiind implementat la început în două municipii reședință de județ.

„În cadrul acestui proiect pilot, ne propunem să verificăm dacă este util acest sistem, dacă sunt utile aceste camere polițiștilor din trafic. Acestea vor fi implementate, pentru început, în două municipii reședință de județ din două zone diferite ale țării pentru a vedea atât reacția polițiștilor, cât și reacția cetățenilor. Îi ajută pe polițiști pentru că pot filma discuțiile cu participanții la trafic, dar acestea sunt utile și pentru cetățeni pentru că pot constitui probe în anumite cazuri”, a declarat Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General al Poliției Române.

În acest moment, IGPR are 32 de dispozitive „Body Worn Camera”, iar dacă rezultatele proiectului se vor ridica la nivelul așteptărilor, se vor face achizițiile necesare pentru dotarea tuturor polițiștilor.

„Din punctul nostru de vedere, este un proiect util, dar rămâne de văzut și părerea polițiștilor din trafic pentru că ei sunt cei care vor folosi aceste echipamente. Rămâne de stabilit cum se va face stocarea acestor imagini, rămâne de spus și care este perioada de stocare a acestora și în ce condiții, de asemenea, trebuie văzut și care este legislația în vigoare cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal. Aceste filmări pot fi folosite în instanță, rolul lor fiind să îl protejeze atât pe polițist, cât și pe cetățean, pentru că sunt situații în care este nevoie și de o filmare, nu numai de o declarație”, a adăugat Georgian Drăgan.

Până acum, astfel de camere au fost folosite doar de polițiștii din cadrul brigăzii pentru autostrăzi. Ei spun că o astfel un astfel de dispozitiv ajută foarte mult în trafic.

„Este un lucru foarte benefic pentru noi, cât și pentru cetățanul cu care intrăm în contact. Sunt cazuri în care te întâlnești cu persoane care nu vor să se legitimeze, persoane agresive, care ar spune orice ca să scape de contravenție și, în acest fel, avem camera, avem dovada că l-am oprit, că nu l-am abuzat, că i-am vorbit frumos, respectuos, ne-am prezentat, i-am spus de ce a fost oprit, moment în care vom trece la sancționarea acestuia. Cetățeanul este anunțat că este înregistrat video cât și audio și începe controlul efectiv. Este un lucru foarte bun că suntem filmați. Este un lucru foarte bun că suntem înregistrați. Nu ne vom simți timorați, din contră, ne vom simți apărați”, a explicat agent șef principal Gheorghe Barbu, brigada autostrăzi.

Body Worn Camera are o rezoluție de 720p HD, memorie de 32 GB, un unghi de înregistrare de 130° și înregistrează cu 60 de secunde înainte de momentul declanșării înregistrării propriu zise.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie: 'O boală mult mai periculoasă' 😧
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Adevarul
„Fascismul nu se învinge spunându-le oamenilor că sunt proști”. Gelu Duminică critică Biserica pentru lipsa unei reacții după „prohodul” lui CTP
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
A împlinit 17 ani! În ce relații e Mikaela Albu cu Elena, soția tatălui ei: „Există niște limite!”
Digi24
Câți ruși s-au mutat în România de la începutul războiului din Ucraina
Cancan.ro
Ruxandra Luca și medicul căsătorit, de pe bancheta din spate... în chirie! Chirurgul s-a întors la 'pacientă' 🫣
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea