Prima pagină » Magazin » Senatoarea din Australia, care și-a alăptat copilul în Parlament, marchează o nouă premieră. Videoul care a devenit viral

Senatoarea din Australia, care și-a alăptat copilul în Parlament, marchează o nouă premieră. Videoul care a devenit viral

Senatoarea din Australia, care și-a alăptat copilul în Parlament, marchează o nouă premieră. Videoul care a devenit viral
După ce a intrat în istorie, devenind prima senatoare care și-a alăptat bebelușul în plenul Parlamentului, australianca Larissa Waters a uimit din nou întreaga lume, când a ales să își susțină un amendament depus la un proiect legislativ în timp ce alăpta, scrie Huffington Post.

Acoperită cu un prosop alb în dreptul sânului unde își alăpta bebelușul, aceasta și-a susținut de la tribuna Legislativului australian amedamentul depus. 

Înafară de zâmbetele afișate, cei din sală nu arătat deloc surprinși de gestul tinerei mămici, care își aduce frecvent fiica în vârstă de trei luni, pe nume Alia Joy, la ședințele plenului.

De altfel, noul episod vine după ce, în luna mai, Larissa Waters a devenit prima senatoare care și-a alăptat bebelușul în Parlamentul Australiei.

„Avem nevoie de mai multe femei și de mai mulți părinți în Parlament. Femeile fac acest lucru în parlamente din întreaga lume de mulți ani. Femeile vor continua să aibă copii și dacă vor să-și facă treaba bine, să lucreze, dar și să aibă grijă de bebelușul lor, vom fi nevoiți să acceptăm acest lucru”, declara ea, la acel moment, potrivit Mediafax.

Urmărește VIDEOUL AICI.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, interviu la CNN în plin conflict al televiziunii cu administrația Trump
Digi24
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Cancan.ro
Nepotul lui Puya a căzut de la etajul 2, în timp ce se afla cu mama lui în locuință. Detalii de ultimă oră
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Adevarul
Ce riscă România dacă oferă Ucrainei un sistem Patriot. Detaliul esențial explicat de un general
Mediafax
Fost șef DIICOT, condamnat definitiv. A falsificat acte și a pus martori să mintă în declarații
Click
Andrei Bordeianu a povestit de pe patul de spital ce a simțit în momentul accidentului. „Mi s-a stins totul”
Digi24
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
Cancan.ro
Imagini de neprivit! Cătălin Grozavu, fostul iubit al Mădălinei Apostol, și-a transformat partenera într-un sac de box
Ce se întâmplă doctore
Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Descopera.ro
Cum a reușit ciuma să reapară la sute de ani după Moartea Neagră?
Mediafax Italia
Ce se ascunde în farfuria copiilor la școală?! Un criminolog a analizat cantinele
Mediafax Spania
Acesta e SATUL CARE COSTĂ CÂT UN APARTAMENT în București!