Prima pagină » Știri » Motivul incredibil pentru care un ieșean cere daune de 30.000 de lei Poștei Române

Motivul incredibil pentru care un ieșean cere daune de 30.000 de lei Poștei Române

Motivul incredibil pentru care un ieșean cere daune de 30.000 de lei Poștei Române
Un ieșean care a trimis două recomandate în Marea Britanie, prin Poșta Română, iar acestea nu au ajuns la destinație, pentru că s-au pierdut, a dat în judecată societatea și cere daune de 30.000 de lei, transmite corespodnentul MEDIAFAX.

În decurs de cinci luni ieșeanul a trimis, prin avocat, două recomandate în Marea Britanie, însă niciuna nu a ajuns la destinație, iar răspunsul din partea Poștei Române a fost că s-au pierdut la transport. Pentru că plicurile conțineau notificări prin care destinatarul era obligat să restituie 27.000 de lei, omul cere acum 30.000 de lei daune morale

„Am trimis o scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, conținând titlu executoriu, o notificare prin care i-am pus în vedere ca în termen de 15 zile de la primirea prezentei scrisori să ne restituie suma de 27.000 de lei reprezentând împrumutul acordat de către clientul meu. Pe data 23 august, neprimind niciun răspuns de la Poșta Română, să ni se întoarcă fie plicul, fie confirmarea de primire, am mers personal la un oficiu poștal din Iași și am depus o sesizare. Am cerut lămuriri cu privire la scrisoarea recomandată trimisă de noi.(…) Am primit și un răspuns, mi s-a explicat, cu scuzele de rigoare, că nu știe ce s-a întâmplat cu scrisoarea, că nu a ajuns la destinatar și mi s-a pus în vedere să trimit un cont bancar unde să se ne trimită anumite despăgubiri”, a explicat avocata Mihaela Moraru, care îl reprezintă pe ieșeanul nemulțumit de serviciul prestat și care cere daune morale Poștei Române.

Mihaela Moraru a precizat că i s-a cerut, de către clientul său, să încerce pentru a doua oară să expedieze documentele către adresa din Marea Britanie. Cea de-a doua recomandată a fost trimisă în luna noiembrie a anului trecut și a avut aceași soartă ca prima: nu a ajuns la destinație.

„Pe 11 ianuarie 2017 am mers din nou la un oficiu poștal unde ne spune din nou . Primesc răspunsul în urmă cu câteva zile, pe data de 30 iunie”, a continuat avocata.

În cel de-al doilea răspuns oficial al Poștei Române era explicat faptul că scrisoarea recomandată nu a ajuns în posesia destinatarului și se cerea avocatei din nou un număr de cont unde să fie depusă o despăgubire.

„Eu stau și mă întreb, se putea ca în acea scrisoare recomandată trimisă de mine să fie diagnosticul unei persoane care avea nevoie de un tratament urgent sau chiar un buletin de analize, ce se întâmpla? (…) Am formulat cerere de chemare în judecată solicitând daune morale pentru că clientul meu a fost prejudiciat. Nu este corect ca tu să trimiți două scrisori recomandate, de la un oficiu poștal, să plătești pentru ambele scrisori și ele să nu ajungă la destinatar, nici măcar să se întoarcă plicul în sine?”, a explicat, joi, corespondentului MEDIAFAX, avocata cum s-a lut decizia de a-i chema în judecată pe cei din Poșta Română.

La rândul lor, reprezentanții Poștei Române susțin că vina apaține partenerului britanic.

„Poșta Română este responsabilă din momentul în care acceptă în serviciul său o trimitere poștală internațională și până în momentul în care trimiterea este predată companiei transportatoare, care, la rândul ei, răspunde până la momentul la care trimiterea este preluată de către operatorul poștal de destinație”, se arată într-un punct de vedere remis la solicitarea corespondentului MEDIAAFX.

Totodată, reprezentanții Poștei Române spun că în situația în care un client reclamă o situație similară cu cea a ieșeanului se face o verificare pe traseul plicului. Potrivit Poștei Române pentru prima recomandată ieșeanul a fost despăgubit cu valoarea maximă, adică 181 de lei și că pentru cea de-a doua scrisoare dispărută nu a depus încă toate documentele necesare achitării despăgubirilor.

„În ceea ce privește despăgubirile solicitate, considerăm că acestea sunt lipsite de suport juridic, iar decizia finală cu privire la aceste aspecte aparține instanței de judecată”, au precizat reprezentanții Poștei Române.

Dosarul urmează să fie judecat de către magistrații Tribunalului Iași.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O parte din cabluri au cedat. Momentele tensionate din timpul scufundării barjelor care au salvat Reactorul 2 de la Cernavodă
Digi24
Drona care a explodat în Bulgaria, aproape de România, a fost identificată. Ce arată analiza preliminară a epavei
Cancan.ro
Marco Verratti, dezbrăcat de o dansatoare într-un club exclusivist din Mykonos. Campionul italian a cedat complet în fața ispitei!
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
SURSE Noile condiții puse de Bolojan pentru a vota un guvern
Mediafax
Eugen Tomac, despre criza guvernamentală: Președintele este pregătit să desemneze mâine un candidat
Click
Fost șef al Investigațiilor Criminale, dispărut de două zile! Poliția îl caută în Deva: „L-ați văzut?”
Digi24
Devin oamenii mai puțin inteligenți? Ce este „efectul Flynn invers” și de ce îi îngrijorează pe cercetători
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță o toamnă cum nu prea a mai fost, în România. Ce se întâmplă în septembrie, octombrie și noiembrie 2026, în București. Pe ce dată ninge
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ce se întâmplă dacă trebuie să fugi cu Tesla în timp ce încarcă? Un atac armat reaprinde discuția
Descopera.ro
Este adevărat că inteligența oamenilor scade?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Cancerul de care suferă fostul președinte american Joe Biden s-a extins