Prima pagină » Știri » Decizia Mitropoliei Moldovei după vizionarea filmului pornografic cu epicoscopul Hușilor

Decizia Mitropoliei Moldovei după vizionarea filmului pornografic cu epicoscopul Hușilor

Decizia Mitropoliei Moldovei după vizionarea filmului pornografic cu epicoscopul Hușilor
Vicarul administrativ al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Marian Timofte, declară, după vizionarea înregistrării cu care a fost șantajat Episcopul Hușilor, că pe aceasta sunt "lucruri urâte, în contradicție totală cu morala creștină". Potrivit vicarului, imaginile vor fi expertizate de specialiști, iar episcopul Hușilor va fi caterisit, dacă se va dovedi că aceastea sunt reale.

„Am vizionat înregistrarea și sunt lucruri urâte pe acea înregistrare, în contradicție totală cu morala creștină, iar dacă expertiza de specialitate va considera că sunt imagini reale și nu trucate, unul dintre personaje pare a fi Episcopul Hușilor”, a declarat vicarul administrativ al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Întrebat dacă pare sau este chiar Episcopul de Huși, vicarul administrativ al Mitropoliei Moldovei a răspuns că nu știe, însă „chipul seamăna cu Episcopul Hușilor. Vocea, de asemenea, pare a fi a lui. (…) Chiar dacă ar fi săvârșite cu ani în urmă, un asemenea comportament și asemenea fapte sunt incompatibile cu slujirea clericală la orice nivel de slujire”, a declarat Marian Timofte.

Întrebat dacă discuțiile au tentă sexuală, Marian Timofte a răspuns afirmativ.

„Urmează, în conformitate cu prevederile staturare și regulamentare bisericești, ca această situație să fie înaintată Sinodului Permanent al Bisericii Ortodoxe Române. Sinodul Permanent va face propuneri către Sfântul Sinodul al Biserici Ortodoxe Române”, a afirmat Marian Timofte.

Potrivit vicarulul administrativ al Mitropoliei Moldovei, au existat discuții între Înaltpreasfințitul Teofan și Episcopul de Huși, iar deocamdată din partea Episcopului de Huși nu a venit o solicitare de autospendare.

„Va trebui întreprinsă o cercetare mai amănunțită asupra acestei situații, având în vedere declarația dată de Episcopul Hușilor în fața Sinodului Mitropolitan de vineri, prin care el consideră că acuzațiile care i se aduc nu au suport real și imaginile prezentate sunt false. Pe de altă parte, există această înregistrare, va trebui o investigație mai amănunțită și în urma investițigatiei se vor trage concluzii. Dacă ceea ce am vizionat astăzi este real, cu certitudine Episcopul Hușilor va fi caterisit”, a afirmat vicarul administrativ al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Potrivit acestuia, imaginile vor fi expertizate de specialiști.

Înregistrarea cu care a fost șantajat Episcopul Hușilor are 18 minute, timp în care se aud vocile a două persoane, dar conținutul nu este clar, a afirmat vicarul administrativ al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Acesta a adăugat că, până la luarea unei decizii de către Sfântul Sinod, Cornelui Bârlădeanu poate sluji.

Pe 30 iunie procurorii DNA Iași i-au trimis în judecată pe Sebastian Jitaru, preot arhimandrit la Catedrala Episcopală Huși, Gheorghe Damian, preot de caritate la Spitalul Județean Vaslui, și Mihai Bumbu, preot paroh la Parohia Văleni, județul Vaslui, pentru că l-ar fi șantajat pe Episcopul Hușilor, Corneliu Bârlădeanu.

DNA susținea că un înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române ar fi fost șantajat de trei preoți cu materiale presupus compromițătoare, cerând în schimb funcții și bani, iar surse judiciare declarau atunci corespondentului MEDIAFAX că persoana șantajată este Episcopul Hușilor, Corneliu Bârlădeau.

Joi, reprezentanții Episcopiei Huși declarau că imaginile ar fi, potrivit episcopului, trucate și un răspuns asemănător a venit și din partea avocatului Episcopului Corneliu Bârlădeanu.

„Clientul meu nu recuoaște sub nicio formă imaginile respective, susține sută la sută că sunt trucate, că probabil așa cum ați văzut, eu nu le-am văzut foarte bine, sunt blurate și în același timp se vede că s-a intervenit pe ele, deci clientul nu se recunoaște în film și a negat tot timpul că ar fi existat filme cu el”, declara avocatul Liviu Bran.

Pe de altă parte, însă, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că după ce a analizat imaginile cu doi bărbați întreținând relații sexuale apărute în spațiul public, poate confirma că unul dintre aceștia este Episcopul Hușilor, Corneliu Bârlădeau.

Vasile Bănescu a precizat că Episcopul Hușilor va fi sfătuit, cel mai probabil, să se retragă din funcție.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Christa Pike a vorbit în timpul execuției sale eșuate. Ce a simțit în momentul administrării injecției letale: „Ar trebui să se întâmple asta?”
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Ce este de făcut atunci când parolele nu mai sunt de ajuns?
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!