Prima pagină » Știri » Cum a luat naștere aplicația care a cucerit deja fermieri din toate colțurile țării. „Dacă folosim tehnologia, care nu este așa de scumpă, randamentul în agricultură este mult mai mare”

Cum a luat naștere aplicația care a cucerit deja fermieri din toate colțurile țării. „Dacă folosim tehnologia, care nu este așa de scumpă, randamentul în agricultură este mult mai mare”

Cum a luat naștere aplicația care a cucerit deja fermieri din toate colțurile țării.
Fermierul oltean Ștefan Stănescu a reușit, împreună cu vărul său, IT-ist Mihai Stănescu, să creeze aplicația Agriso, care permite controlul total asupra fermei, lucru important în dezvoltarea unui business agricol. Agriso este aplicată de zeci de fermieri din țară și din străinătate.

Aplicația Agriso a luat naștere în ferma de peste 3.500 de hectare de la Vișina, când IT-istul și fermierul au încercat să găsească soluții pentru un management de calitate al exploatației. Ei au constatat că un astfel de produs nu se găsește pe piață, așa că s-au văzut nevoiți să creeze unul de la zero.

Astfel, au fost montate dispozitive GPS pe toate utilajele, au fost integrate solele în aplicație, pentru ca fermierul să știe în timp real ce se întâmplă în ferma sa.

Ștefan Stănescu spune că după introducerea aplicației Agriso, în ferma de la Vișina, consumul de motorină a scăzut cu 20 la sută. Mai mult de atât, aplicația este permanent îmbunătățită în ferma din județ.

„Agriso este o aplicație de management al fermei pe care o dezvoltăm la noi în ferma Agromec Vișina. Am pus dispozitive GPS pe toate utilajele, am integrat solele în aplicație și am făcut-o compatibilă cu softul celor de la APIA. Astfel, declarația fermierului de la APIA este mai ușor de făcut, pentru că exportă de la noi din aplicație informații în cea de la APIA. Fermierul își vede în timp real utilajele cum se mișcă. Am reușit să economisim foarte mult la noi în fermă, iar consumul de motorină a scăzut cu aproximativ 20 la sută după ce am introdus aplicația, comparativ cu anul anterior în care nu am folosit aplicație. Dacă folosim tehnologia, care nu este așa de scumpă, randamentul în agricultură este mult mai mare”, a spus Ștefan Stănescu.

Aplicația Agriso a cucerit deja fermieri din toate colțurile țării.

„Eu sunt fermier, la mine am făcut testarea, iar verișorul meu Mihai este IT-ist, el se ocupă de partea tehnică. Avem specialiști la București care se ocupă permanent de dezvoltarea aplicației, apoi facem testarea în fermă, după care o dăm și altor fermieri. Noi am pornit acum doi ani și jumătate și am folosit aplicația la noi în fermă și am avut rezultate foarte bune. Apoi și alți fermieri ne-au solicitat aplicația de la care am primit un feedback foarte bun, pentru că au înregistrat economii datorită managementului mai bun al fermei. De un an avem clienți din toată țara: de la Satu Mare, Timișoara, Arad, Constanța, Vaslui, nu mai vorbesc de Olt, Dolj, Teleorman, Călărași sau Ialomița”, a adăugat Ștefan Stănescu.

Tânărul manager de fermă spune că aplicația Agriso a luat naștere din necesitate, pentru că a vrut permanent să știe ce se întâmplă pe cele 270 de parcele pe care le deține. Ștefan Stănescu spune că această aplicație, ce cucerește noi piețe de pe Mapamond, ajută fermele să obțină producții mai mari.

„Agricultura și tehnica încep să se îmbine din ce în ce mai bine. Aplicația Agriso ajută foarte mult fermele să obțină producții mai mari și să scadă costurile. Nu mai pot merge una fără alta de acum înainte, pentru că presiunea pe prețuri este foarte mare de la an la an și atunci fermierii trebuie să găsească noi soluții să devină mai eficienți pe prețurile deja mici. Singurele variante vor fi aceste soluții tehnologice, care îi vor ajuta să aibă sub control ferma”, a spus Stănescu.

Aplicația permite un control total asupra fermei. Administratorul acesteia poate vedea exact suprafețele agricole, cum lucrează utilajele în timp real, viteza cu care lucrează. Se poate vedea consumul de motorină pe fiecare operațiune în parte și chiar dacă operațiunea este rentabilă sau nu.

Fermierul oltean susține că datorită aplicației Agriso a renunțat la agenda fermierului. Nu mai scrie inutil, iar aplicația îi generează datele de care are nevoie.

„Dispare agenda fermierului și toate informațiile legate de inputuri se vor nota direct în aplicație. Fermierul știe exact ce îngrășăminte a aplicat, ce tip de tratament a făcut. Sunt lucruri importante, pentru că noi facem 30 de experimente pe cinci culturi, ceea ce înseamnă 150 de experimente în total. Testăm de la soiuri și tratamente, la ferilizanți, la produse fitosanitare. La 150 de experimente făcute în fiecare an, dacă aș fi nevoit să le notez pe o agendă, mi-ar fi imposibil să-mi dau seama care a fost mai bun sau mai puțin bun. Sunt testări în care noi vedem exact ce tip de inputuri sunt favorabile pe microclimatul din zona noastră. Știm să le selectăm pentru anul viitor, să știm care sunt mai productive”, a adăugat Stănescu.

Tot cu ajutorul aplicației Agriso, administratorul fermei de la Vișina face scanări din satelit sau din dronă, fiind astfel identificate zonele cu probleme.

„Facem scanări din satelit sau scanări din dronă, vedem exact unde sunt zonele cu probleme și începem să le îmbunătățim. Zona verde închis este mai productivă, la galben solul este mediu productiv, iar zona roșie ne indică că acolo sunt probleme și luăm decizii. Punem mazăre ca să restructurăm azotul în sol sau cultivăm un covor vegetal ca să refacem viața bacteriană din sol, venim cu amendament în cazul în care solul este ușor acid. Dacă sunt băltiri, semănăm floarea sorelului și lucernă, care ne drenează solul în zona respectivă. Îmbinăm tehnologia cu agricultura pentru ca ferma vegetală să devină cât mai rentabilă”, descrie Ștefan Stănescu diferitele tehnici aplicate cu ajutorul Agriso.

Aplicația Agriso este testată, la acest moment, de mai mulți fermieri din Africa de Sud, Irlanda și Ucraina.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bloomberg: România a cheltuit 1 miliard de euro pentru a-și apăra moneda în timpul declinului global din martie
Digi24
Ucraina a atacat ultima mare conductă prin care ajunge petrolul rusesc în Europa, acuză Gazprom
Cancan.ro
IMAGINI de la priveghiul Crinei Hisum, tânăra din Câmpulung Moldovenesc care murit după ce a căzut de la etajul 5 al unui bloc
Prosport.ro
Gigi Becali i-a pus un teanc de bani în mână lui Alexandru Tudor! Avem imaginile cu gestul surprinzător
Adevarul
Șeful Forțelor Navale Române: „Există motive care mă țin noaptea treaz”. Adevărul despre pericolul minelor marine și amenințarea Rusiei
Mediafax
Ucrainenii preiau o afacere bănoasă în România. Fabrica din Roman devine platformă-cheie de producție în UE și la nivel internațional
Click
Două zodii vor avea parte de un miracol în Săptămâna Patimilor. Sunt binecuvântate de Divinitate înainte de Paște, o perioadă luminoasă le așteaptă
Digi24
„Alegeri inechitabile în Ungaria.” De ce e Viktor Orban atât de greu de învins
Cancan.ro
Trupul medicului Cristian Staicu nu poate fi ridicat de la IML. Ancheta morții sale se complică
Ce se întâmplă doctore
Ce mai face Alina Plugaru și din ce își câștigă acum banii. Actrița s-a retras din viața publică și și-a schimbat complet viața: „Nu mă mai interesează”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
2026: Dacă ridici ștergătorul unei mașini parcate neregulamentar riști dosar penal. Se consideră infracțiune
Descopera.ro
Dovedit științific! Cei care fumează au creierul mai mic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
O operațiune militară pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz este nerealistă, a transmis Emmanuel Macron