Prima pagină » Știri » Și-a văzut moartea cu ochii. Ce i s-a întâmplat unui salvamar din Mamaia

Și-a văzut moartea cu ochii. Ce i s-a întâmplat unui salvamar din Mamaia

Și-a văzut moartea cu ochii. Ce i s-a întâmplat unui salvamar din Mamaia
Un salvamar a fost lovit de un skijet, astăzi, în timp ce se afla în patrulare pe un caiac, în Mamaia, tânărul fiind transportat la Spitalul de Urgență din Constanța,

Coordonatorul salvamarilor, Gabriel Culea, a declarat, astăzi, corespondentului MEDIAFAX, că salvamarul accidentat a fost dus la spital, pentru investigații.

„Incidentul s-a petrecut în zona centrală a stațiunii Mamaia. Colegul nostru a fost lovit de un skijet în timp ce patrula cu un caiac în locul în care își desfășoară activitatea. Este conștient, supus unor investigații medicale la Spitalul din Constanța”, a declarat Culea.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al ISU Constanța, Anca Chiriță, a declarat că salvamarul de 22 de ani a primit primele îngrijiri la locul producerii accidentului, iar din cauza rănilor suferite la nivelul toracelui și mâinilor a fost transportat la spital.

Polițiștii au deschis un dosar de cercetare în acest caz.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bărbatul care a „păcălit” canicula: și-a răcit casa fără aer condiționat și fără facturi uriașe
Digi24
Toți oamenii ayatollahului: aliații Iranului învață să se descurce singuri
Cancan.ro
Pescobar, DISTRUS. Restaurantul mega celebru a fost ÎNCHIS! Motivul este halucinant
Prosport.ro
FOTO. Două jucătoare se iubesc. Relația lor e pusă de un eveniment unde trebuie să fie adversare
Adevarul
Criza politică din România a stricat planul Budapestei privind gazul din Marea Neagră. Presa maghiară scrie despre acordul crucial pentru Ungaria
Mediafax
Crama de pe Autostrada Soarelui care a dus vinul dobrogean în lume
Click
Daniel Iordăchioaie, experiență de coșmar după ce a acceptat un avans de 10.000 de dolari: „M-am băgat de frică. Groapa era adâncă de doi metri, iar pământul era deasupra mea”
Digi24
„Ceasul ticăie pentru Putin. Mai are 5 luni”. Avertismentul șefului serviciilor secrete estoniene privind pierderile uriașe ale Rusiei
Cancan.ro
A dat lovitura după Survivor! Gabi Tamaș a semnat. Pe ce post TV va putea fi văzut
Ce se întâmplă doctore
Ce arată primele rezultate ale necropsiei lui Robert, elevul din Bacău mort după ce s-ar fi înecat cu un sandwich
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Performanță spectaculoasă pentru un român în Formula 4. Pleacă din pole position
Descopera.ro
Marea Piramidă din Giza are sistem anti-cutremur! Cum e posibil?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Gheorghe: - Ioane, dacă eu m-aș însura cu soră-ta, noi doi ce-am fi?
Descopera.ro
Cum a dispărut tumoarea de pe brațul unei femei deși nu a urmat vreun tratament?