Prima pagină » Magazin » Decizia luată de Justin Bieber care a stârnit furia a sute de mii de fani

Decizia luată de Justin Bieber care a stârnit furia a sute de mii de fani

Decizia luată de Justin Bieber care a stârnit furia a sute de mii de fani
Detalii în Gândul

Decizia anunțată de cei din staff-ul artistului vor afecta 14 concerte care urmau a avea loc în Asia și America de Nord, în următoarele trei luni.

„Este recunoscător și onorat că a împărtășit această experiență cu cei din echipa sa în peste 150 de concerte de succes de-a lungul a șase continente. Cu toate acestea, după o analiză atentă, a decis să nu mai continue turneul. Banii la achiziționarea biletelor vor fi înapoiați”, se arată în cadrul mesajului transmis de cei din echipa sa.

Bieber a susținut peste 150 de show-uri de când se află în acest turneu în care își promovează albumul „Purpose”.

Numai după primele șase luni ale anului, artistul a raportat încasări de 93.2 milioane de dolari, aproximativ 40.000 de bilete fiind vândute la fiecare concert.

Bieber nu a comentat, încă, nimic cu privire la decizia luată, pe rețelele de socializare, însă surse au declarat pentru US media că „se săturase”.

Cele mai multe din concertele rămase urmau a fi susținute în SUA, dar și în Japonia, Hong Kong, Filipine, Singapore și Indonezia.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Judecătorul care a respins arestarea lui Georgescu l-a lăsat în libertate și pe Vanghelie
Digi24
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Cancan.ro
Nepotul lui Puya a căzut de la etajul 2, în timp ce se afla cu mama lui în locuință. Detalii de ultimă oră
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Adevarul
Ce riscă România dacă oferă Ucrainei un sistem Patriot. Detaliul esențial explicat de un general
Mediafax
Fost șef DIICOT, condamnat definitiv. A falsificat acte și a pus martori să mintă în declarații
Click
Andrei Bordeianu a povestit de pe patul de spital ce a simțit în momentul accidentului. „Mi s-a stins totul”
Digi24
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
Cancan.ro
Imagini de neprivit! Cătălin Grozavu, fostul iubit al Mădălinei Apostol, și-a transformat partenera într-un sac de box
Ce se întâmplă doctore
Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Descopera.ro
Planta care înflorește chiar și în sezonul rece. Cum să ai grijă de flori și de frunze?
Mediafax Italia
Ce se ascunde în farfuria copiilor la școală?! Un criminolog a analizat cantinele
Mediafax Spania
Acesta e SATUL CARE COSTĂ CÂT UN APARTAMENT în București!