Salariul lui Iohannis, de aproape șase ori mai mic decât cel al președintelui ASF. Ce salarii sunt la Autoritatea de Supraveghere Financiară

Salariul lui Iohannis, de aproape șase ori mai mic decât cel al președintelui ASF. Ce salarii sunt la Autoritatea de Supraveghere Financiară
Publicat: 26/07/2017, 16:40
Actualizat: 26/07/2017, 17:27

Șeful Guvernului și președinții celor două Camere – Senat și Camera Deputaților au începând din această lună același salariu brut, respectiv 15.225 de lei, conform informațiilor furnizate de Ministerul Muncii și Justiției Sociale, la solicitarea Mediafax.

„Potrivit art. 38 alin. (2) lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin excepție de la prevederile lit. a), indemnizațiile lunare ale personalului care ocupă funcții de demnitate publică se stabilesc prin înmulțirea coeficienților din anexa nr. IX cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Astfel, prin înmulțirea coeficienților aferenți funcțiilor de demnitate publică din anexa nr. IX, care fac obiectul solicitării dumneavoastră, cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, rezultă următoarele cuantumuri: Președintele României – 17.400 lei, Primul ministru – 16.675 lei, Ministru – 15.225 lei, Președintele Senatului și președintele Camerei Deputaților – 16.675 lei”, se arată în răspunsul transmis de reprezentanții Ministerului Muncii.

În același document, se arată că „potrivit prevederilor art. 2, alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, dispozițiile prezentei legi nu se aplică personalului din Banca Națională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații”.

Conform declarațiilor de avere, consultate de MEDIAFAX, președintele ASF are un salariu net de 70.571 de lei/lună, guvernatorul BNR – 24.810 lei/lună, președintele ANCOM – 4.719 lei/lună, iar președintele ANRE – 39.431 lei/lună (ultima declarație de avere fiind din 2015).

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Dezastru total pentru Simona Halep! Anunț oficial de ultim moment
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
EXCLUSIV: 50 de lei o porție de hamsie la malul mării! Ce prețuri au restaurantele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Aceste mașini NU mai trec ITP-ul. Șoferii nu vor mai primi drept de circulație
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Decizie istorică la Muzeul Louvre! Tabloul ”Mona Lisa” ar putea fi mutat
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Vremea se încălzește! Ce temperaturi au anunțat meteorologii?