Puiu Popoviciu, ELIBERAT la doar câteva ore de la reținerea sa la Londra. Ce l-a salvat, deocamdată, de închisoare

Puiu Popoviciu, ELIBERAT la doar câteva ore de la reținerea sa la Londra. Ce l-a salvat, deocamdată, de închisoare
Publicat: 14/08/2017, 18:27
Actualizat: 05/06/2018, 14:08
Surse judiciare au declarat, pentru agenția de presă MEDIAFAX, că omul de afaceri Gabriel Popoviciu a fost eliberat, luni, la Londra, după ce a plătit o cauțiune de 200.000 de lire sterline.
El a primit un mandat de supraveghere de 30 de zile, fiind obligat să poarte brățară electronică și să se prezinte trei zile pe săptămână la secția de poliție din Londra, potrivit sursei citate.
Eliberarea pe cauțiune a lui Gabriel Popoviciu vine după ce Poliția Română a transmis că omul de afaceri fusese reținut, tot luni, la Londra

„Inculpatul Popoviciu Gabriel a fost reținut în cursul acestei zile, de către London Metropolitan Police. Schimbul de date și informații a avut loc prin CCPI – Biroul Sirene. În prezent, se derulează procedura legala in astfel de situații. Poliția Română a informat Curtea de Apel București și Ministerul Justiției, instituții abilitate să se ocupe de extrădarea celui în cauză”, transmite Poliția Română.

În urmă cu aproximativ două săptămâni, Puiu Popoviciu a fost condamnat la șapte ani de închisoare cu executare, însă până acum a fost de negăsit. Polițiștii l-au dat în urmărire națională, iar la scurt timp au cerut pe numele său și un mandat internațional de arestare.

Puiu Popoviciu nu se mai afla în România din luna iunie. Una dintre adresele sale este la Monaco. Polițiștii nu au stabilit, încă, unde anume vor continuă verificările la nivel internațional. Puiu Popoviciu urmează să fie adăugat în lista persoanelor urmărite.
În cazul în care se va constata că nu se află pe teritoriul României, Popoviciu va fi dat în urmărire internațională. În urmă cu o lună Puiu Popoviciu se afla la Londra, au precizat sursele citate.
Omul de afaceri Puiu Popoviciu a fost condamnat definitiv, miercuri, la șapte ani de închisoare cu executare, pentru tranzacționarea la un preț subevaluat a unui teren de 224 de hectare de la Universitatea de Științe Agronomice București (USAMV).
Decizia a fost luată de judecătorii instanței supreme. Prin condamnarea aplicată, magistrații au redus pedeapsa primită de omul de afaceri, în primă instanță, la Curtea de Apel București, când a primit nouă ani de închisoare.
În același dosar a fost condamnat și fostul rector al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, Ioan Niculae Alecu primind șase ani de închisoare pentru abuz în serviciu.
Ștefan Diaconescu, secretar științific și rector în cadrul USAMV București la data comiterii faptelor, a fost condamnat de instanța supremă, în același caz, la cinci ani de închisoare cu executare.
Magistrații au dispus și condamnare lui Ilie Cornel Șerban, fost director al Direcției Generale de Informații și Protecție Internă din MAI, la doi ani și șase luni de închisoare, dar și a lui Petru Daniel Pitcovici, fost șef al Diviziei Operațiuni din cadrul Direcției Generale Anticorupție, acesta din urmă primind doi ani de închisoare cu suspendare.
Andrei Mihai Bejenaru, administrator al uneia dintre firmele lui Popoviciu, a primit o pedeapsă de șase ani de închisoare.
Prin decizia de miercuri, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus încetarea procesului penal împotriva lui Mihai Ion Florin Luican, fost prefect al Capitalei, și a Lizetei Minea, fost secretar la Primăria Sector 1, pentru că a intervenit prescripția în data de 30 mai 2016
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) i-au trimis în judecată pe Gabriel Aurel Popoviciu pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată și continuată, precum și dare de mită, pe Ilie Cornel Șerban, director al Direcției Generale de Informații și Protecție Internă din MAI la data comiterii faptelor, și pe Petru Daniel Pitcovici, șef sal Diviziei Operațiuni din cadrul Direcției Generale Anticorupție la data comiterii faptelor, ambii fiind acuzați de complicitate la dare de mită și favorizarea infractorului.
În același dosar au fost judecați Ioan Niculae Alecu, rector al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București (USAMV) la data comiterii faptelor, Ștefan Diaconescu, secretar științific și rector în cadrul USAMV București la data comiterii faptelor, ambii pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată și continuată, și Andrei Mihai Bejinaru, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată și continuată.
Procurorii i-au mai trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice pe Mihai Ion Florin Luican, prefect al Capitalei și președinte al Comisiei municipiului București de aplicare a Legii 1/2000 la data comiterii faptelor, Gabriel Răsvan Toader, secretar la Prefectura Capitalei și membru al Comisiei municipiului București de aplicare a Legii 1/2000 la data comiterii faptelor, Ioan Todiraș, viceprimar al Primăriei Sectorului 1 București la data comiterii faptelor, Lizeta Minea, secretar la Primăria Sector 1 și membru a subcomisiei de aplicare a Legii 1/2000 la data comiterii faptelor, și Gheorghe Petrulian, șef OCOOTA București și membru al Comisiei municipiului București de aplicare a Legii 1/2000.
Procurorii arată în rechizitoriul trimis instanței că, în perioada 2000 – 2004, Ioan Niculae Alecu, beneficiind de sprijinul interesat al lui Gabriel Aurel Popoviciu, „în baza unui contract încheiat cu încălcarea prevederilor legale”, a făcut posibilă aducerea unui teren de 224 hectare, aparținând domeniului public al statului, ca aport în natură la capitalul social al SC Băneasa Investments SA, societate controlată de Popoviciu.
Anchetatorii au mai stabilit că Popoviciu, în înțelegere cu rectorul Ioan Niculae Alecu, ar fi creat posibilitatea încheierii unui contract de asociere în participațiune în condiții nelegale, introducând în acest mecanism societatea SC Log Trans SA, devenită ulterior Băneasa Investments SA și pe Andrei Mihai Bejenaru, care ar fi acționat potrivit indicațiilor omului de afaceri. Potrivit contractului, trebuiau dezvoltate activități de pomicultură, viticultură, creșterea animalelor pe terenurile fermei Băneasa.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Sunt extratereștrii pe K2-18b? Telescopul James Webb a fost îndreptat spre planeta pe care au...
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin...
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților...
Tragedie în stațiunea Mamaia. Un bărbat s-a înecat în mare, chiar în ziua de Florii
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Răsturnare de situaţie din piaţa muncii. Exodul a luat sfârşit: Procentul românilor care caută activ...
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților...
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Secretul Laurei Cosoi în timpul sarcinii! Cum reușește să se mențină într-o formă de zile...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Un rezervor uriaș de apă a fost găsit ascuns adânc sub suprafața Pământului