Prima pagină » Știri » După incidentul din Odorheiu Secuiesc, Kaufland vrea introducerea cursurilor de limba română

După incidentul din Odorheiu Secuiesc, Kaufland vrea introducerea cursurilor de limba română

După incidentul din Odorheiu Secuiesc, Kaufland vrea introducerea cursurilor de limba română
Detalii pe Gândul.

„Potrivit procedurilor interne ale companiei, am demarat deja o investigație și vom lua toate măsurile pentru a evita pe viitor astfel de situații, inclusiv introducerea cursurilor de limba română. Subliniem că, potrivit legii, eventualele măsuri care vor fi decise vor fi confidențiale, deoarece țin de relația angajat-angajator, respectând astfel dreptul la viața privată”, se arată în comunicatul transmis vineri de companie.

„Regretăm atitudinea angajatei din cadrul magazinului din Odorheiu Secuiesc. Este un comportament de care ne dezicem, Kaufland având o serie de principii care pun respectul față de clienți și amabilitatea pe primul loc”, se mai arată în comunicat.

Potrivit primelor investigații ale Kaufland România, la ora la care a avut loc discuția filmată la punctul Grill (9:47), programul de lucru cu clienții nu începuse încă, angajata fiind implicată în sarcinile obișnuite de pregătire pentru deschiderea oficială de la ora 10.00. Din acest motiv, casa de marcat nu era încă operațională, iar aceasta nu a putut încheia procedura de încasare, neputând servi astfel clientul și restituindu-i suma.

Din imaginile surprinse de camerele de supraveghere din parcare reiese că autorului filmului i s-a comunicat orarul de funcționare în prealabil. Acesta a venit la punctul Grill într-un interval de 16 minute de trei ori, înainte de începerea programului, în intervalul 9:31 – 9.47, purtând discuții cu angajata, precizează retailerul.

Încă de la prima vizită, care a durat aproximativ un minut (de la ora 9:31:25 până la ora 9:32:27), clientului i s-a comunicat că programul de lucru nu începuse încă la acea oră și din acest motiv nu putea fi servit. Cu toate acesta, el a revenit a doua oară la ora 9.37 și apoi a treia oară la ora 9.47, când a pornit camera de filmat, înregistrând o reacție ca urmare a unor interacțiuni anterioare, menționează Kaufland România.

„Autorul filmului a omis să precizeze ca filmarea dată publicității este în fapt a treia discuție cu angajata noastră”, susține Kaufland.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) s-a autosesizat, vineri, în urma apariției pe rețelele de socializare a unui filmuleț postat de un bărbat care susține că a fost refuzat de o vânzătoare la Odorheiu Secuiesc, pentru că nu vorbea limba maghiară.

Totodată, Comisariatul Regional Brașov al ANPC s-a autosesizat, a anunțat comisarul șef, Claudiu Susanu, pe Facebook.

Magazinul din Odorheiu Secuiesc la care un bărbat susține că a fost refuzat de o vânzătoare pentru că nu vorbea limba maghiară a fost amendat, vineri, cu 10.000 de lei, după ce a refuzat inclusiv comisari ai OPC Brașov. Aceștia au cerut produse în limba română.

Comisarul șef al CRPC Brașov, Claudiu Susanu, a declarat, vineri, pentru corespondentul MEDIAFAX, că supermarketul respectiv a mai fost sancționat și în 2015, pentru abateri similare, cu suma de 5.000 de lei. Magazinul fusese sancționat pentru faptul că pliantele și reclamele de promovare erau exclusiv în limba maghiară.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Radu Banciu, declarații șocante despre jucătorii Franței: „Sunt mai francez decât mulți negri din națională. Nu știu să scrie și nu știu istoria țării”
Digi24
Blocaj în negocieri: Președintele Dan ia în calcul anticipatele (surse)
Cancan.ro
Cine a pus lanțul și șosetele pe crucea victimei lui Emil Gânj. Momentul a fost surprins de camere
Prosport.ro
Englezii au văzut-o pe Simona Halep cu Dorin Mateiu și au rămas uimiți: „E de nerecunoscut!”
Adevarul
Cine l-ar putea împiedica pe Putin să folosească bomba nucleră. Garry Kasparov: „Probabilitatea este în creștere”
Mediafax
Cozile de la aeroport pot fi evitate cu un gest simplu. Puțini pasageri îl cunosc
Click
Prezentatorul de la Antena 1 și-a dat demisia. A spus adio televiziunii după 21 de ani! Anunțul care i-a surprins pe fani: „De astăzi, mi se schimbă complet viața”
Digi24
VIDEO. Momentul în care o dronă ucraineană pulverizează un transport logistic în drum spre Crimeea, repetat de zeci de ori
Cancan.ro
Nemulțumit pentru că a primit 9.95 la Informatică, Bogdan din Sibiu a făcut imediat contestație. Cu ce rezultat s-a ales
Ce se întâmplă doctore
Apariție senzuală în costum de baie a unei vedete celebre! Fanii au umplut internetul de complimente. Arată mai bine ca-n tinerețe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Al-Futtaim și BYD dotează Poliția din Dubai cu mașini inteligente de patrulare. Ce misiuni vor avea noile vehicule
Descopera.ro
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce s-a descoperit lângă Pământ?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța: – O să mă mai iubești și după căsătorie?
Descopera.ro
O terapie bizară, prin care oamenii sunt îngropați de vii, a luat amploare în Rusia