Prima pagină » Știri » Incident feroviar în Harghita: un tren care venea de la Budapesta a deraiat

Incident feroviar în Harghita: un tren care venea de la Budapesta a deraiat

Incident feroviar în Harghita: un tren care venea de la Budapesta a deraiat
Detalii pe Gândul.

Potrivit CFR Călători, locomotiva trenului IR 1366 Brașov- Budapesta, la trecerea peste macazele de la intrarea în stația Băile Tușnad, între Sfântu Gheorghe și Miercurea Ciuc, a deraiat cu o osie.

Cei aproximativ 90 de pasageri și echipajul trenului nu au fost răniți.

A fost solicitat un tren de ajutor din stația Brașov pentru repunerea pe șine a locomotivei și reluarea circulației în condiții de siguranță.

Pasagerii trenurilor IR 1366 și IR 1407 vor fi transportați cu mijloace auto între Bicsadu Oltului și Băile Tușnad, de unde își vor continua călătoria cu alte trenuri către destinații.

„Dacă pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile afectate vor să renunțe la călătorie, vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor, conform Regulamentului de transport pe calea ferată, în vigoare.
CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile create de acest incident și ii asigură că toate măsurile întreprinse de angajații feroviari au ca principal scop reluarea circulației în conditii de siguranță”, arată sursa citată.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Trei surori au ajuns la 103, 104 și 109 ani. Secretul care îi INTRIGĂ pe cercetători
Digi24
Vârsta de pensionare crește pentru femei din iulie 2026. Cum se stabilește data exactă și cine este vizat. Anexa completă
Cancan.ro
BREAKING! Pericol la Marea Neagră: s-a emis Ro-ALERT
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume s-a logodit cu starul de la Insula Iubirii! Cum arată tânăra
Adevarul
Pace istorică între SUA și Iran? Ce va însemna asta pentru buzunarele românilor
Mediafax
ÎNTÂLNIRE SURPRIZĂ între Nicușor Dan și unul dintre cei mai mari contestatari ai lui Bolojan
Click
Ce se va întâmpla cu averea Mirabelei Dauer. Decizie neașteptată din partea artistei: „Să o ia cine vrea”
Digi24
Avertisment în NATO: Rusia pregătește provocări militare în state din estul Europei. Ce țări sunt vizate (The Guardian)
Cancan.ro
Surpriză de proporții! Câte zile de caniculă anunță meteorologii Accuweather pentru luna iulie, în România
Ce se întâmplă doctore
Cum a ajuns să arate Tuncay Ozturk la aproape 10 ani de la divorțul de Andreea Marin. S-a recăsătorit și are copil
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
Te gândești dacă mai MERITĂ SĂ REPARI o mașină? Află ce e mai IEFTIN: să vinzi sau să repari
Descopera.ro
Linii vechi de 2.000 de ani, desenate în deșert. Cine le-a creat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – O să-i zic nevestei tale că te culci cu secretara!
Descopera.ro
Un nou record mondial pentru cel mai puternic strigăt: un australian a atins intensitatea de 122,4 decibeli