Prima pagină » Știri » Au fost prinși hoții care au jefuit-o pe Mioara Roman. Polițiștii i-au găsit la sute de kilometri distanță

Au fost prinși hoții care au jefuit-o pe Mioara Roman. Polițiștii i-au găsit la sute de kilometri distanță

Au fost prinși hoții care au jefuit-o pe Mioara Roman. Polițiștii i-au găsit la sute de kilometri distanță
Mai multe pe gandul.info

Reprezentanții Direcției Generale a Poliției Municipiului București au afirmat, pentru MEDIAFAX, că cei patru bărbați sunt audiați, la ora transmiterii acestei știri, la Secția 1 de Poliție din Capitală. În fața polițiștilor sunt acum cei trei presupuși hoți care ar fi intrat în casa Mioarei Român, dar și șoferul mașinii cu care au fugit din fața locuinței acesteia.

Cele patru persoane au fost prinse în județul Mureș.

Conform sursei citate, bărbații au furat din casa Mioarei Roman suma de 1.000 de lei, un parfum și câteva bijuterii.

Mioara Roman a fost jefuită, duminică, de trei bărbați care au abordat-o oferindu-se să-i repare un burlan de scurgere stricat contra sumei de 50 lei. Ulterior, au cerut o sumă mai mare, femeia nefiind de acord. După o perioadă de negocieri, cei trei au părăsit locuința, însă au sustras mai multe bunuri.

„După ce au fixat acel burlan, au cerut altă sumă, cu mult mai mare. Persoana nu a fost de acord și au urmat anumite negocieri. Persoanele au părăsit locuința după ce au primit o sumă de bani, dar au sustras și câteva bunuri. A fost efectuată cercetarea la fața locului și a fost audiată persoana vătămată”, potrivit Poliției Capitalei.

Mioara Roman a sesizat Secția 1, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru furt, încercând identificarea bărbaților și recuperarea bunurilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
De ce se oferă PSD să voteze un guvern PNL-UDMR din care nu face parte. Strategia lui Grindeanu, explicată de un analist
Mediafax
Și-a UCIS soția și acum este CONDAMNAT la închisoare PE VIAȚĂ
Click
Ce se întâmplă cu banii din pensia privată dacă titularul moare. Cine îi moștenește și ce acte sunt necesare
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ