Plângerea procuroarei interceptate când se plângea de presiunile șefei DNA va fi cercetată tot de DNA

Plângerea procuroarei interceptate când se plângea de presiunile șefei DNA va fi cercetată tot de DNA
Publicat: 21/09/2017, 23:28
Actualizat: 22/09/2017, 12:52

Mihaela Focică a depus, la Parchetul General, o plângere penală după ce a fost interceptată. Anunțul a fost făcut de procurorul general al României, Augustin Lazăr.

„Doamna inspector Focică s-a prezentat la Parchetul General și a anunțat că va depune o plângere penală împotriva persoanelor care au supravegheat-o și care ar fi comis anumite fapte pe care domnia sa le-a calificat ca șantaj, culegere de date și comunicarea lor publică. După care dânsa a și depus o plângere și a plecat. Este important să știți acest aspect. A fost înregistrat un dosar penal. A fost în audiență”, a declarat, în plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), procurorul general al României, Augustin Lazăr.

Ulterior, în cursul zilei de joi, procurorii de la PICCJ au decis că nu sunt competenți să analizeze plângerea lui Focică. Astfel, ei și-au declinat competența și dosarul va fi analizat de DNA.

În același caz, plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis, joi, sesizarea Inspecției Judiciare (IJ), instituție care ar urma să decidă dacă au existat presiuni interne și externe din partea șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, în cazul inspectoarei Mihaela Focică.

Reprezentanții CSM susțin că a fost sesizată din oficiu Inspecția care va face verificări prin care se va stabili „dacă a fost încălcată independența funcțională și operațională a IJ/inspectorilor judiciari, în realizarea atribuțiilor de serviciu în raport de informațiile apărute în presa în legătură cu verificările realizate la DNA”.

De asemenea, se va verifica dacă au existat situații de încălcare a independenței IJ prin presiuni interne și externe.

Inspecția Judiciară va stabili și dacă au existat situații de încălcare a independenței inspectorilor judiciari prin presiuni interne sau externe.

„Modul de comunicare a conducerii IJ cu ceilalți inspectori, exclusiv prin prisma aspectelor ce țin de independența inspectorului judiciar” este un alt aspect ce va fi verificat de inspectorii judiciari.

Mai mult, se vor face cercetări pentru a vedea dacă existat „o înregistrare a unei convorbiri, data pretinsei convorbiri, momentul în care conținutul pretinse convorbiri a fost adus la cunoștința inspectorului șef, motivele eventualei întârzieri și orice alte aspecte relevante”.

Decizia CSM vine după ce în presă a fost publicată o înregistrare ambientală a unui dialog dintre procurorul Gheorghe Stan, inspector-șef adjunct al Inspecției Judiciare, și procuroarea Mihaela Focică, procuror inspector care a făcut verificări la DNA. Din spusele procuroarei Mihaela Focică, așa cum rezultă din respectiva înregistrare, procurorul-șef DNA Laura Codruța Kovesi ar fi făcut presiuni asupra ei în lucrarea care îi era desemnată și în care cerceta trei procurori DNA cu privire la eventuala săvârșire de către aceștia a unor abateri disciplinare. De asemenea, din cadrul aceluiași dialog, reiese și că procurorul Codruț Olaru, membru CSM, ar fi exercitat presiuni asupra procurorului inspector Mihaela Focică.

În urma plenului de joi s-a decis și sesizarea IJ în vederea efectuării de verificări privind posibila afectare a independenței întregului sistem judiciar față de pretinsele presiuni pe care procurorul-șef DNA le-ar fi făcut asupra procurorului inspector Mihaela Focica, desemnată sa cerceteze eventuale abateri disciplinare ale unor procurori anticorupție.

Sesizarea a fost făcută după ce UNJR și AMR au cerut CSM să se sesizeze în vederea apărării independenței sistemului judiciar față de pretinsele presiuni pe care Laura Codruța Kovesi le-ar fi făcut asupra procurorului inspector Mihaela Focică. Asociațiile cer efectuarea unei anchete și audierea în plenul CSM a celor implicați.

„Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) și Asociația Magistraților din România (AMR) solicită Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) ca, în baza art. 30 din Legea 317/2004, să se sesizeze de îndată în vederea apărării independenței întregului sistem judiciar față de pretinsele presiuni pe care procurorul-șef DNA Laura Codruța Kovesi le-ar fi făcut asupra procurorului inspector Mihaela Focică, desemnată să cerceteze eventuale abateri disciplinare ale unor procurori DNA”, se arată în scrisoarea transmisă joi de asociațiile de magistrați Consiliului Superior al Magistraturii.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat din Cehia la o terasă din România unde...
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Primele rezultate în cazul fetiței de 4 ani care a murit după ce a mâncat...
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată,...
Declarații scandaloase ale unei vedete. Cum face sex la 85 de ani: „Încă pot să-mi...
Craterul din Slănic se mărește: a înghițit un stâlp și a dus la noi evacuări....
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru...
Ies la lumină noi detalii în cazul morții lui Diego Maradona. Ce s-a descoperit după...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Interdicția intră în vigoare pe 3 Mai. Devine ilegal în România de vineri
Cât de grav este Florin Piersic. Medicii au spus adevărul
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Sebastian, provocat de băieți să o sărute pe Roberta. Cum au reacționat concurenții din casă....
"Nu a murit nimeni, a murit artistul Alex Mica în sufletele voastre". Cântărețul care a...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
A început deszăpezirea pe Transfăgărășan! Când ar putea fi permisă circulația?