Prima pagină » Știri politice » „Marile întrebări” ale lui Dragnea, și pentru președintele României, „între două deplasări foarte importante”: Incitarea la proteste mi se pare o ieșire din democrație

„Marile întrebări” ale lui Dragnea, și pentru președintele României, „între două deplasări foarte importante”: Incitarea la proteste mi se pare o ieșire din democrație

„Marile întrebări
Decizia de a nu demisiona din Guvern a fost luată de Sevil Shhaideh și Rovana Plumb individual, după ce partidul le-a comunicat susținerea, întrucât hotărârea le aparține doar lor, i-a transmis Liviu Dragnea lui Iohannis la prima declarație pe larg după ce președintele a cerut demisia șefelor de la Dezvoltare și Fonduri Europene. Marile întrebări care se pun acum „și președintelui României, între două deplasări foarte importante" se referă la „abuzurile care au început acum să iasă la iveală" și e inutil să se discute despre afirmațiile ministrului Justiției, care, subliniază Dragnea, nici măcar nu a adus în discuție punctual dosarul Belina. Întrebat despre îndemnul președintelui la implicare civică, liderul PSD a comentat că incitarea la proteste i se pare „o ieșire din democrație", la fel ca și ideea că unii sunt buni, alții sunt răi și că o singură persoană stabilește cine ce trebuie să facă. „Eu atrag atenția tuturor să înceteze a mai face presiuni asupra Parlamentului, a încerca să-l împiedice să facă legi, așa ceva nu se poate întâmpla", a spus Dragnea.

„Poate n-a fost informat corect. A fost o discuție destul de serioasă în Biroul Politic Național și dumneavoastră o știți, care s-a încheiat cu acea decizie, și anume li s-a transmis celor două doamne să nu demisioneze și ca au susținere. Dar eu le-am întrebat ce decizie iau, pentru că decizia este a lor. Sunt două posuri importante în guvern și cred că nu ar face bine nimănui acum această schimbare”, a transmis Liviu Dragnea, precizând și că relația cu președintele României este cea care se vede în mod public și că nu a discutat cu șeful statului pe aceste teme. 

Întrebat de jurnaliști dacă premierul Mihai Tudose l-a informat despre o eventuală sesizare a CCR în dosarul Belina, șeful PSD a răspuns că nu știe nimic pe acest subiect, dar că i s-ar părea normal ca inițiativa să plece de la Ministerul Justiției. „OK, e foarte bine”, a replicat președintele Camerei Deputaților atunci când jurnaliștii i-au transmis că acest demers ar fi pornit deja.

Despre solicitarea președintelui Iohannis, care a cerut demisiile lui Shhaideh și Plumb, Dragnea a comentat ironic că presa ar trebui să se informeze mai bine când citează din șeful statului, „președintele nostru al tuturor”, și a susținut că un partid care a obținut majoritatea la alegeri are dreptul să formeze guvernul, mai ales că acum se bucură de susținere și mai mare, aluzie la sondajul realizat de Sociopol, casă de cercetare apropiată PSD-ului. 

„Eu am citit cu atenție, pregătiți-vă bine când citați din președintele nostru al tuturor, dumnealui a spus anul trecut că nu e de dorit ca din Guvern să facă parte oameni cu probleme penale. (…) Numai că românii au votat într-un fel și se pare că în continuare au susținere și mai mare. Dar ideea că unii sunt buni, alții sunt răi, ca unul stabilește ce anume trebuie să facă cineva și ce nu trebuie să facă… Incitarea, mie mi se pare o ieșire din democrație, există riscul să se înțeleagă în felul asta. Eu cred că e bine să nu uităm că Parlamentul este singura instituție care poate legifera, și eu atrag atenția tuturor de a nu mai face presiuni asupra Parlamentului, de a nu încerca să-l împiedice să facă legi. Așa ceva nu se poate întâmpla”, a avertizat Dragnea.

Referitor la declarațiile ministrului Justiției pe marginea dosarului Belina șeful PSD i-a întrebat retoric pe reprezentanții presei dacă Toader a pronunțat punctul numele acestui dosar, reproșându-le că e chiar culmea că acum ministrul nu mai poate răspunde la o întrebare, dar toți au voie să critice procurorii și judecătorii. 

„A pronunțat ministrul Justiției dosarul Belina? Știți care este culmea? Oricine altcineva își permite să ceară orice, își permit să ceară condamnarea unora, pedepsirea unor judecători, să certe procurori sau magistrați, în schimb ministrul Justiției n-are voie să răspundă la o întrebare. Despre asta discutăm sau despre abuzurile care au început acum să iasă la iveală? (…) Astea sunt marile întrebări, și pentru președintele României, între două deplasări foarte importante”, a afirmat ironic Liviu Dragnea, care a mai spus chiar și că se duce cu gândul la un atac al DNA împotriva Guvernului și începe și el, la fel ca mulți alții, să se întrebe dacă oamenii care au câștigat alegerile pot forma un Cabinet: „E a treia descindere în guvern. Totuși, încep mulți oameni să pună întrebarea „cineva care câștigă alegerile, are voie să formeze un guvern?” sau tot cine hotăra înainte, dacă nu vine cine le convine lor”. 

Liviu Dragnea, a evitat anterior să comenteze declarațiile șefului statului, Klaus Iohannis, referitoare la atitudinea PSD față de Justiție, el arătând că Iohannis a vorbit „destul” și că a venit „supărat” din vacanță și „ne-a certat pe toți”.

„Nu vorbesc. A vorbit președintele (Klaus Iohannis, n.r.) destul. Și așa a venit supărat din vacanță și ne-a certat pe toți”, a spus Dragnea, la ieșirea din sala de plen a Camerei Deputaților, el evitând să facă declarații suplimentare.

„Gluma” lui Liviu Dragnea care, după mesajele de marți ale lui Klaus Iohannis, a comentat că acesta s-a întors supărat din vacanță și îi ceartă pe membrii coaliției de guvernare este „o ironie bazată pe un neadevăr”, a transmis, în replică, administrația prezidențială.

„E o glumă sau este o ironie bazată pe un neavăr? Aș face o mică remarcă: dacă reprezentarea României la ONU și întâlnirea cu lideri de stat, printre care și președintele SUA, reprezintă o vacanță, atunci chiar nu mai am alte comentarii pe acest subiect”, a răspuns purtătorul de cuvânt al administrației prezidențiale, Mădălina Dobrovolski, întrebată cum a interpretat președintele această remarcă a liderului PSD.

Marți, Klaus Iohannis a declarat că justiția este atacată, de la alegerile parlamentare încoace, de „un număr impresionant de politicieni influenți” și a cerut „implicare civică maximă”. 

„Nu putem să nu constatăm că, de la alegerile parlamentare încoace, un număr impresionant de politicieni influenți se ocupă cu a ataca justiția, procurorii, procedurile din justiție, inducând în populație impresia că justiția nu funcționează. Cu siguranță, s-a putut constata că mai mulți politicieni influenți sunt fie condamnați penal, fie judecați penal, fie urmăriți penal”, a declarat Klaus Iohannis.

Acesta susține că îngrijorările sale dinainte de alegeri s-au adeverit în timp. „Înainte de alegeri le-am atras atenția alegătorilor că ar fi foarte grav ca persoane condamnate sau judecate penal să ajungă în conducerea statului. Automat ar apărea o presiune imensă asupra justiției. Iată că acest lucru s-a întâmplat”, a spus președintele.

Din acest motiv este nevoie de „implicare civică maximă” din partea celor care pot contribui la dezbaterile pe marginea legilor justiției. „De aceea, este nevoie de o implicare civică maximă, este nevoie ca toți cei care doresc o Românie stat de drept și care doresc o Justiție independentă să se anunțe și să-și spună opinia. Nu doresc prin asta în niciun fel să se creeze impresia că vreau să chem oamenii să protesteze sau să apară divergențe majore, dar o societate sănătoasă — și eu îmi doresc o societate sănătoasă pentru România — este obligată să discute public aceste chestiuni, fiindcă ele ne afectează în definitiv pe toți”, a afirmat șeful statului.

Iohannis a reiterat principalele motive de nemulțumire pe care le are față de legile justiției preconizate de actuala coaliție guvernamentală. „Multe puncte de acolo mi se par eronate, iar abordările greșite. Concret, m-aș referi la două chestiuni (…) care mă îngrijorează foarte mult. Faptul că președintele se propune a fi scos din procedura de numire a procurorilor-șefi mi se pare o greșeală fundamentală fiindcă doar prin prezența președintelui România a ajuns să aibă o activitate anticorupție consistentă, recunoscută pe plan mondial și președintele României este garantul că lupta anticorupție nu este subjugată politic. A doua chestiune care se dorește în așa-zisa reformă a justiției și care mă îngrijorează profund este faptul că se propune ca Inspecția Judiciară să nu mai fie subordonată CSM care, conform Constituției, garantează independența justiției, ci Ministerului Justiției care este un organism eminamente politic. Faptul că ministrul nu este numit politic nu schimbă nimic. Guvernul este unul format din politicieni și subodonarea Inspecției Judiciare către minister aduce riscul unei presiuni politice asupra sistemului judiciar”, a argumentat președintele Iohannis.

Întrebat dacă are de gând să discute aceste chestiuni cu prim-ministrul Mihai Tudose, Iohannis a răspuns: „Aștept să mă consulte dacă are nevoie de un sfat bun.”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Gigi Becali, dezvăluiri după întâlnirea cu Nicușor Dan la Cotroceni: „În PNL le e frică de Bolojan”
Digi24
Ruptură majoră între Rusia și cea mai mare țară din Asia Centrală. Active de miliarde de dolari au fost blocate la cererea Ucrainei
Cancan.ro
Ilona Stepan, membra a juriului din Moldova la Eurovision, a rupt tăcerea. De ce a primit România 3 puncte, de fapt
Prosport.ro
FOTO. „Vreau să mori”. Mesajul pe care l-a primit campioana de la o „mamă cu trei copii”
Adevarul
Armele pe care dăm miliarde, dar prezintă risc pentru viețile militarilor în război. General NATO: „Există soluții mai ieftine și mai sigure”
Mediafax
Bonul din 2007, greu de imaginat azi! Ce cumpărai cu 18,54 lei și cât ar costa acum același coș
Click
Cum arată cea mai urâtă casă din Timișoara: „A bătut-o pe aia de la București”
Digi24
„La fel, dar diferit”. Cum i-a primit Xi pe Trump și Putin la Beijing și de ce s-a asigurat că diferențele vor fi observate
Cancan.ro
Cine era Georgiana, românca găsită moartă sub ruine în Germania. Avea doar 25 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cât câștigă Andra pentru un concert. Suma uriașă pe care o încasează artista. Măruță a dezvăluit TOT
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Amendă de peste 1.000 de lei pentru 51 km/h în localitate. Din iulie, sancțiunea crește
Descopera.ro
Ceva neașteptat a fost găsit într-un oraș vechi de mii de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. -Mămico, noi trăim ca animalele?
Descopera.ro
15 superputeri reale ale albinelor pe care oamenii de știință încă le studiază