Prima pagină » Știri politice » Lovitură pentru Traian Băsescu. Ce au decis judecătorii în cazul retragerii cetățeniei moldovenești. Reacția fostului președinte

Lovitură pentru Traian Băsescu. Ce au decis judecătorii în cazul retragerii cetățeniei moldovenești. Reacția fostului președinte

Lovitură pentru Traian Băsescu. Ce au decis judecătorii în cazul retragerii cetățeniei moldovenești. Reacția fostului președinte
Detalii pe Gândul

Traian Băsescu poate ataca decizia în termen de 30 de zile. Fostul președinte al României nu a vrut să comenteze decizia magistraților, dar a precizat că urmează să se consulte cu avocatul dacă va ataca decizia Judecătoriei la Curtea de Apel sau nu.

Avocatul lui Băsescu, Andrei Bivol, susține că decizia de retragere a cetățeniei a fost una politică, iar decizia judecătorilor este nefondată

„Mi se pare o decizie inegală. Igor Dodon a încercat în mod flagrant să retragă cetățenia, în lipsa unei decizii a Ministerului de Interne, a SIS. Faptul că atunci când a primit cetățenia, Traian Băsescu ar fi ascuns că figura în mai multe dosare de urmărire penală, este un argument inconsistent pentru că erau fapte cunoscute, notorii, iar președintele Timofti cunoșcea acest lucru”, a declarat Andrei Bivol, potrivit Unimedia.md. 

Băsescu. Voi ataca decizia Judecătoriei din Chișinău

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că va ataca decizia Judecătoriei din Chișinău prin care a fost respinsă cererea sa de anulare decretului de retragere a cetățeniei Republicii Moldova semnat de Igor Dodon.

„Voi ataca decizia Judecătoriei din Chișinău. Discut cu avocatul depunerea apelului tot azi (luni-n.r.)”, a declarat fostul președinte Traian Băsescu, pentru MEDIAFAX, întrebat dacă va ataca decizia instanței de la Chișinău.

Ultima ședință în acest dosar a avut loc la data de 15 decembrie 2017. Atunci avocatul lui Traian Băsescu a prezentat înregistrări video din cadrul unor emisiuni televizate, unde președintele Igor Dodon comentează retragerea cetățeniei fostului președinte al României.

Apărătorul lui Igor Dodon, consilierul pe probleme juridice al președintelui, Maxim Lebedinschi, a precizat însă că, în timpul examinării cererii de primire a cetățeniei moldovenești, Traian Băsescu era cercetat penal în România, iar legislația Republicii Moldova interzice acordarea cetățeniei în asemenea cazuri.

Decretul privind retragerea cetățeniei moldovenești lui Traian Băsescu este unul dintre primele semnate de Igor Dodon în calitatea sa de șef de stat, în ianuarie 2017. La acea vreme, Igor Dodon explica gestul prin aceea că Băsescu ar fi obținut cetățenia Republicii Moldova ilegal și aducea ca argument în sprijinul deciziei sale declarațiile prin care fostul președinte al României ar fi îndemnat la lichidarea statalitatii Republicii Moldova. În replică, Traian Basescu spunea că a aflat din presă despre faptul că i-a fost retrasă cetățenia moldovenească, susținând că gestul arată că președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, îi este teamă de el.

Fostul președinte al României, Traian Băsescu și soția sa Maria au primit cetățenia Republicii Moldova pe 9 iunie 2016, iar în luna noiembrie a aceluiași an cei doi au depus jurământul, la Ambasada Republicii Moldova din București. Traian Băsescu spunea că-și dorește cetățenia Republicii Moldova în semn de respect și dragoste pentru Moldova de peste Prut și pentru oamenii ei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Celebrul tren de lux care a trecut prin România își schimbă traseul din 2027! Noua destinație exclusivistă
Digi24
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Cancan.ro
CONFESIUNEA făcută de Valeriu Gheorghiță, după moartea colonelului (rtg.) Oana Ciobanu: 'Am cunoscut-o înainte de pandemie'
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
„Pisica s-a ascuns supat”. Substantivul care a stârnit un val de reacții: „Să ne râdem umpic”
Mediafax
„Nu trebuie să fie unul fraierit și unul șmecher”. Grindeanu NU vrea guvern minoritar
Click
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
Digi24
Putin e Dobby. O rusoaică a făcut un scandal monstru pentru că celebrul personaj expus într-o vitrină semăna prea mult cu dictatorul
Cancan.ro
Amendă între 10.000 și 20.000 lei pentru toți românii care locuiesc la curte și fac acest lucru în fața porții de intrare
Ce se întâmplă doctore
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ