Prima pagină » Știri » Noi precizări ale ministrului Finanțelor referitor la formularul 600

Noi precizări ale ministrului Finanțelor referitor la formularul 600

Noi precizări ale ministrului Finanțelor referitor la formularul 600
Detalii pe gândul

„În ședință de Guvern a fost o primă ordonanțare de urgență, numărul unu, prin care primul ministru a decis amânarea termenului de depunere a acestui formular până pe 15 aprilie. Până la acest termen contribuabilii nu trebuie să mai depună acest formular. Chiar dacă unii vor spune că nu este în mod clar menționat într-un act normativ, atâta timp cât a fost prelungit acest termen nu mai trebuie să depună contribuabilii un astfel de formular. (…) Cei care vor să o facă, pot să o facă. Dar atât timp cât noi spunem că vom găsi o soluție față de ceea ce se întâmplă astăzi, adică va fi o formă mult simplificată a acestui formular, atunci oamenii nu au de ce să meargă la fisc să depună mai departe aceste formulare”, a declarat Teodorovici.

El a precizat, joi, într-o conferință de presă organizată la Tulcea, că, în acest termen, urmează să fie discutată o formulă mult simplificată a acestui formular, mai ales în contextul în care debirocratizarea sistemului fiscal din România este una dintre prioritățile sale pe acest mandat.

„S-a prelungit pentru a avea timp să găsim o soluție. Gândim orice fel de soluție care duce la simplificare. Că-l comasăm cu 200 (formularul – n.r.), că renunțăm la anumite elemente din acel formular… Oricum, va fi o variantă bună și, cum a zis doamna primi-ministru, permanentă. (…) Sunt două, trei scenarii, lucrăm pe ele. Discutăm cu toți cei interesați ca să vedem exact cea mai bună formă. Trebuie să înțeleagă toți cetățenii că tu, stat, trebuie să te finanțezi. Ai de făcut multe dintre obiectivele pe care cu toții le dorim. Ne raportăm tot timpul la țări din vestul Europei când e vorba de calitatea serviciilor, dar când e vorba de plata către stat a anumitor servicii ne raportăm la alte state, care sunt foarte jos. Nu poți să ai și una și alta. Trebuie să găsim calea de mijloc ca să fim cu toții mulțumiți”, este de părere noul ministru al Finanțelor.

Potrivit lui Teodorovici, problema sistemului este birocrația, iar „povara” trebuie să scadă ca și presiune birocratică asupra contribuabilului, fie el persoană fizică, fie el persoană juridică.

„Pentru că eu cred că aici este marea noastră problemă ca și țară. Pentru că din punct de vedere fiscal, dacă o să comparați cum stau alte state în jurul nostru, veți vedea că România are un regim fiscal foarte atractiv. Problema principală, în schimb, o reprezintă birocrația, partea birocratică, ceea ce efectiv sperie și contribuabilul și mai ales investitorii care ar dori să aleagă România în locul altei destinații. Cred că asta este principala zonă de atac în acest an”, a mai comentat Eugen Teodorovici.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Trucul la care apela o fostă spioană din Rusia pentru a cuceri orice bărbat. Cum îi făcea să nu o mai poată uita
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
LIVE VIDEO | Câștigător Asia Express 2026: Surpriză în marea finală de la Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Controlul emoțiilor umane, mai complex decât credeam. Un studiu amplu contestă o teorie consacrată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi