Prima pagină » Știri politice » După ce Tudorel Toader a amânat decizia în cazul șefei DNA, premierul Dăncilă îi transmite un mesaj explicit: „Să facă corect ceea ce trebuie să facă, de fapt, un ministru al Justiției”

După ce Tudorel Toader a amânat decizia în cazul șefei DNA, premierul Dăncilă îi transmite un mesaj explicit: „Să facă corect ceea ce trebuie să facă, de fapt, un ministru al Justiției”

Detalii pe Gândul.

„Ministrul (Justiției, Tudorel Toader – n.r.) trebuie să facă o evaluare, un raport, să vină în spațiul public să prezinte acest raport și cred că trebuie să lăsăm justiția să-și spună cuvântul. L-am chemat pe domnul ministru în țară. Vreau să disipez unele îndoieli și unele acuze din spațiul public, cum că aș fi anulat întâlnirile pe care le avea dl. ministru cu ministrul Justiției din Japonia. Nu, domnul ministru s-a întâlnit cu ministrul Justiției din Japonia, s-a întâlnit cu președintele Băncii Europene de Investiții. Mai avea câteva vizite de făcut. A venit în țară, a văzut ce este în spațiul public și singura mea discuție a fost cea referitoare la ceea ce a apărut în spațiul public, la raportul pe care dânsul trebuie să-l prezinte și să facă corect ceea ce trebuie să facă, de fapt, un ministru al Justiției”, a declarat, luni, premierul Viorica Dăncilă.

Solicitată să comenteze de ce Tudorel Toader a amânat acest moment, liderul de la Palatul Victoria a precizat că abia săptămâna trecută au apărut în spațiul public informațiile.

„Nu putea să vină din Japonia fără să analizeze, fără să vadă ce s-a întâmplat, ce este real, care e situația reală. Cred că nu era un raport care să fie creat pe realitate și consistență. Îi trebuie o săptămână să preia toate informațiile”, a conchis Viorica Dăncilă.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat că va prezenta în camerele reunite ale Parlamentului raportul privind activitatea DNA, DIICOT și a Ministerului Public, urmând ca joi să prezinte public concluziile privind activitatea DNA.

Acesta a ținut să sublinieze că în momentul în care a acceptat funcția de ministru al Justiției s-a întâlnit cu liderii coaliției de guvernare care l-au asigurat că nu se vor implica în hotărârile care vor fi luate la minister, precizând că este o condiție care a fost îndeplinită și care încă se respectă.

„Înainte de a accepta funcția de ministru al Justiției, am discutat cu liderii coaliției de guvernare și am primit asigurări de neimplicare a factorului politic în deciziile care vor fi luate la minister, ceea ce s-a respectat, se respectă și în prezent. (…) Am avut o întâlnire cu doamna prim ministru, solicitându-mi să comunic public raportul privind activitatea desfășurată la nivelul Ministerului Public, DIICOT, DNA. Prezentarea respectivului raport constituie o obligație a ministrului Justiției. Săptămâna următoare, în cursul zilei de joi, voi face o informare de presă în care voi prezenta conținutul și concluziile raportului cu referire la activitaea DNA”, a transmis Tudorel Toader, într-o scurtă declarație de presă. 

Ministrul Justiției a fost chemat de urgență din Japonia, de premier, după ce în spațiul public au apărut înregistrări cu procurori ai DNA, care sugerează că aceștia ar fi fabricat probe în dosare importante. Înainte de ședința de guvern, cel mai probabil, prim-ministrul a avut o discuție cu Tudorel Toader.

„Domnul ministru Tudorel Toader va vorbi de argumentele pe care le-a luat în calcul. Dar îi voi solicita să aibă o declarație în ceea ce privește decizia dumnealui, după ce vom avea o discuție în prealabil”, a declarat Viorica Dăncilă miercurea trecută. 

De asemenea, aceasta a declarat că nu s-a discutat acest subiect în ședința CEX. Întrebată dacă Toader ar trebui să discute despre situația din DNA și în coaliție, Dăncilă a răspuns că, în primul rând, ministrul Justiției ar trebui să discute cu ea.

„Nu cred că pot eu să spun dacă cineva poate sau nu mai poate conduce DNA. Pentru mine este important că cetățenii trebuie să aibă în continuare încredere în instituțiile statului, trebuie să aibă încredere în justiție, nu trebuie să vorbim despre întreaga justiție, să acuzăm întreaga justiție, dar trebuie să redăm credibilitatea oamenilor în justiție. Eu, ca prim-ministru, sunt îngrijorată și nu mă simt confortabil, așa cum am spus, în momentul în care am văzut că pot fi făcute probe pentru un prim-ministru”, a adăugat premierul.

Chestionată cu privire la un posibil dosar al său în acest context, Dăncilă a susținut că orice este posibil: „Orice e posibil, dacă acolo a existat un precedent, poate exista și al doilea precedent, dar eu cred că toate aceste detalii le poate da cineva care este îndreptățit să o facă, adică ministrul Justiției”, a declarat atunci premierul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
7 miniștri interimari ai cabinetului demis Bolojan au mandatele expirate de 24 de zile. Nici președintele Nicușor Dan nu are o soluție
Digi24
Andrei Caramitru: România ar intra într-un „dezastru” în trei-patru săptămâni dacă ar fi retrogradată la „junk”
Cancan.ro
Ce AVERE au de împărțit Ileana Sterp și Daniel Aloman. Ce bunuri dețin cei doi, de fapt
Prosport.ro
Ramona Olaru, dialog incendiar cu Dan Alexa. Propunerea care a încins totul: „Ce pot eu să-ți ofer pentru asta?”
Adevarul
„Am mâncat parizer trei săptămâni după o zi de excursie”. Reportaj din județul unde vacanța e considerată o ironie
Mediafax
AUR a făcut anunțul! Începe demersurile pentru SUSPENDAREA lui Nicușor Dan și cere alegeri anticipate
Click
Au explodat prețurile apartamentelor din România. Orașul în care locuințele noi sunt cu 21% mai scumpe decât anul trecut
Digi24
„Nu o recunosc”. Scandal uriaș în jurul Maiei Sandu: salarii de mii de euro, CV-uri falsificate și verișoare în funcții publice
Cancan.ro
A confundat BAC-ul cu NUBA! Cum s-a putut îmbrăca un elev din Mehedinți la Bacalaureat depășește orice imaginație
Ce se întâmplă doctore
Puțini știu cine este Raluca Olaru, fosta soție a lui Mircea Radu. Are o carieră impresionantă în medicină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Cum verifică experții autenticitatea unui ceai Pu-erh vechi. Industria falsurilor din spatele ceaiurilor de colecție