Prima pagină » Magazin » Unul dintre cele mai îndrăgite seriale din toate timpurile s-ar putea relua. Anunțul făcut de doi dintre actorii principali

Unul dintre cele mai îndrăgite seriale din toate timpurile s-ar putea relua. Anunțul făcut de doi dintre actorii principali

Unul dintre cele mai îndrăgite seriale din toate timpurile s-ar putea relua. Anunțul făcut de doi dintre actorii principali
Detalii pe Gândul.

Actrița în vârstă de 57 de ani a fost diagnosticată cu cancer la sân în septembrie 2017 și a început imediat un agresiv tratament. La începutul lui ianuarie, aceasta a anunțat că a încheiat chimioterapia, iar, în februarie, a fost supusă unei intervenții chirurgicale, actrița fiind în perioada de recuperare.

„Jerry i-a spus Juliei, în perioada în care era bolnavă, că trebuie să se vindece și să facă o reuniune ‘Seinfeld’. Acum, ei cred că a venit timpul”, a spus o sursă.

Și ceilalți actori principali, Michael Richards și Jason Alexander, vor să își reia rolurile, cel al vecinului ciudat al lui Seinfeld, Cosmo Kramer, și cel al prietenului acestuia, George Costanza. Julia interpreta în acest serial rolul fostei iubite a lui Seinfeld, Elaine Benes.

Serialul „Seinfeld”, difuzat în anii ’90, a avut nouă sezoane, a fost vizionat de peste 30 de milioane de telespectatori și i-a adus actorului american Jerry Seinfeld un salariu de 14 milioane de dolari pe episod. Serialul este la mare căutare și în zilele noastre, producătorii show-ului luând, în 2015, decizia de a lansa catalogul complet „Seinfeld” și în format DVD, pentru telespectatorii mai tineri.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Singura școală din București unde toți elevii au luat sub 5 la Evaluarea Națională 2026
Prosport.ro
Cea mai frumoasă antrenoare din România i-a înnebunit din nou pe fani: „Superbă”
Adevarul
Planul ascuns din spatele bătăliei pentru guvernare. Analist politic: „Nu e o luptă în sensul clasic”
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Prințesa Kate a surprins la Wimbledon! Accesoriul celebru la care a renunțat fără explicații
Digi24
Trei scenarii privind viitorul Guvern. În ce variantă ar putea fi propus Alexandru Nazare premier
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Ce se întâmplă doctore
Vierme de un metru în intestin și 38 de paraziți în creier. Povestea femeii care a aflat prea târziu ce a contractat în timpul unei vacanțe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Peripețiile unui român care a plecat până în Thassos cu un vehicul electric de oraș
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Ce înseamnă viața lângă un centru de date: „Oricum ar fi, suntem termanți”