Prima pagină » Vremea » Vreme caldă toată săptămâna. Ploi slabe în vestul, nordul și centrul teritoriului

Vreme caldă toată săptămâna. Ploi slabe în vestul, nordul și centrul teritoriului

Nicolae Oprea
Vreme caldă toată săptămâna. Ploi slabe în vestul, nordul și centrul teritoriului
Detalii în articol

„În următoarele zile, vremea se menține caldă pentru această dată, chiar deosebit de caldă în regiunile intracarpatice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 și 26 de grade Celsius, iar cele mai scăzute valori urmând a se înregistra în zona litoralului, iar cele mai ridicate în partea de nord-vest și de centru a țării”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Oana Păduraru, meteorolog în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Potrivit sursei citate, în partea de vest a țării vor apărea și ploile de luni noapte, dar nu vor fi însemnate cantitativ și vor fi trecătoare.

„Totodată, își vor face apariția și ploile, mai ales în partea de vest, de nord și de centru, însă aceastea, din datele pe care le avem până în prezent, vor fi slabe din punct de vedere cantitativ. Primele ploi vor apărea din această noapte (n.r. – luni noapte), în partea de vest a teritoriului. De asemenea, diminețile, îndeosebi în est și în sud-est, este posibil ca pe spații mici să apară ceața”, a mai precizat meteorologul ANM.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ANALIZĂ. Alegeri anticipate, în mâna lui Nicușor Dan! Toate criteriile sunt îndeplinite. Ce poate face el
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Val de indignare la o postare Reuters despre arestarea lui Călin Georgescu: ce a stârnit nemulțumirea susținătorilor
Mediafax
EXPLICATIV. Guvernul Mureșan a picat! Ce urmează acum și ce variante are Nicușor Dan
Click
Oana Tomoiagă, dezvăluiri despre relația cu Mirela Vaida, după cearta de la Asia Express: „Are gura mare”
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Este sigur să facem sport în aer poluat?
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!