Prima pagină » Magazin » Are doar șase zile, dar face istorie. Cele două recorduri pe care le-a stabilit noul bebeluș regal

Are doar șase zile, dar face istorie. Cele două recorduri pe care le-a stabilit noul bebeluș regal

Are doar șase zile, dar face istorie. Cele două recorduri pe care le-a stabilit noul bebeluș regal
Are doar câteva zile, însă deja a făcut istorie. Nu o dată, ci de două ori.

Cel mai nou membru al Casei Regale britanice, Louis Arthur Charles, s-a născut luni, având o greutate de aproape 3,8 kilograme, ceea ce-l face cel mai „greu” bebeluș regal din ultimii 100 de ani. 

Ca și cum un record nu era de ajuns, Prințul Louis este singura față regală din ultimul secol care are această titulatură.  

Palatul Kensington a anunțat, vineri, că ducele și ducesa de Cambridge au hotărât să își numească al treilea copil, născut luni, la spitalul St Mary din Londra, Louis Arthur Charles. 

Copilul va fi cunoscut ca alteța sa regală prințul Louis de Cambridge, a anunțat biroul de presă al Palatului Kensington, reședința oficială a familiei, pe contul de Twitter.

Ducesa Catherine de Cambridge, soția prințului William al Marii Britanii, a născut, luni, cel de-al treilea copil al său, la Spitalul St Mary din Londra, unde a fost internată în dimineața aceleiași zile.

Băiețelul s-a născut la ora locală 11.01 (10.01 GMT) și a avut la naștere – la care ducesa de Cambridge a fost asistată de soțul său, prințul William – greutatea de aproximativ 3,8 kilograme.

Ducesa de Cambridge și bebelușul au fost externați luni seară și au mers apoi la Palatul Kensington.

Informația despre cea de-a treia sarcină a ducesei Kate a fost făcută publică pe 4 septembrie 2017, după ce aceasta, suferind de severe grețuri matinale, a fost nevoită să-și anuleze participarea la un eveniment.

În octombrie 2017, Palatul Kensington a anunțat că cel de-al treilea copil al ducesei se va naște în aprilie, în a doua jumătate a lunii.

Bebelușul este al cincilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, după frații săi, prințesa Charlote, în vârstă de 2 ani, și prințul George, în vârstă de 4 ani, tatăl lor, prințul William, și bunicul lor, prințul moștenitor Charles.

Unchiul lor, prințul Harry, care se va căsători luna viitoare cu fosta actriță americană Meghan Markle, este al șaselea în ordinea succesiunii.

Ducesa Catherine de Cambridge și prințul William s-au căsătorit în aprilie 2011.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Schimbare de plan! Kremlinul nu mai ia în calcul RETRAGEREA din zonele ocupate din Sumî și Harkov în cadrul unui acord de pace
Digi24
„M-am dovedit naiv”. Sorin Grindeanu reproșează AUR că nu a votat guvernul Veștea. „Părea că nu sunt interesați de șefia Senatului”
Cancan.ro
DOLIU în lumea presei! Luca, un jurnalist sportiv, a fost omorât 😲
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, dată pe spate după ce l-a văzut pe Leo Messi: „Doamne…”
Adevarul
O pensie de 3.000 de lei valorează astăzi, în realitate, doar 2.000 de lei. Analist: „Ai avea nevoie de aproape 4.700 de lei pentru același trai”
Mediafax
Conducta uriașă care poate schimba VIITORUL ENERGIEI în Europa. Spania pregătește un proiect fără precedent
Click
Alimentele care te ajută să ai o viață lungă: „Fără excese!” Secretele vedetelor
Digi24
VIDEO Schimbare radicală de poziție: Aliații SUA din Golf îl presează pe Trump să declanșeze o invazie terestră în Iran
Cancan.ro
Nevoiașilor le împărțea mâncare, iar acasă...🥺 Ce i-a făcut soției 'Bărbosul cu suflet mare'
Ce se întâmplă doctore
În anii ‘90 era una dintre cele frumoase actrițe din lume și juca în cele mai populare seriale! O recunoști în cele mai recente imagini surprise de paparazzi?
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Când ar putea fi lansată noua generație de DACIA SPRING?
Descopera.ro
De ce unii oameni au părul creț: secretul a fost dezvăluit!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Descopera.ro
România este a treia cea mai scumpă țară din Uniunea Europeană în ceea ce privește prețurile carburanților