Prima pagină » Economic » După „apocalipsa economică” a lui Iohannis, Dăncilă se laudă cu creșteri istorice. Ce arată, în realitate, datele INS

După „apocalipsa economică” a lui Iohannis, Dăncilă se laudă cu creșteri istorice. Ce arată, în realitate, datele INS

După „apocalipsa economică
Premierul Viorica Dăncilă i-a răspuns, joi, președintelui Klaus Iohannis, susținând că „situația apocaliptică" anunțată de șeful statului, nu este susținută în realitate, datele INS arătând că în luna martie a fost cea mai mare creștere a puterii de cumpărare a salariilor de după 1990 încoace.

„Deși în această săptămână, domnul președinte Iohannis a anunțat că avem o situație apocaliptică în ceea ce privește rezultatele economice din primul trimestru, iată că ieri, Institutul Național de Statistică ne-a anunțat că am avut cea mai mare creștere a puterii de cumpărare a salariilor din România, atât față de luna februarie, luna precedente, cât după anul 1990. Astfel, Institutul Național de Statistică a anunțat oficial că venitul mediu din România a crescut cu 8,7% în martie 2018 față de februarie 2018. În aceeași perioadă, inflația a fost de 0,3% rezultând o creștere a puterii de cumpărare de 8,4%. Datele oficiale ne-au confirmat faptul că februarie 2018 a fost luna cu cel mai redus șomaj din România și anume, 3,94%”, a spus Viorica Dăncilă la începutul ședinței de Guvern. 

În luna martie 2018, câștigul salarial mediu nominal brut a fost de 4.488 lei, cu 8,7% mai mare decât în luna februarie 2018, iar câștigul salarial mediu nominal net a fost de 2.704 lei, în creștere față de luna precedentă cu 217 lei (+8,7%), informează INS.

Potrivit datelor INS, în sectorul bugetar s-au înregistrat creșteri ale câștigului salarial mediu net față de luna precedentă ca urmare a aplicării prevederilor legale pentru personalul plătit din fonduri publice, în sănătate și asistență socială (+22,3%), respectiv în învățământ (+18,4%). De asemenea, o ușoară creștere a câștigului salarial mediu net s-a înregistrat și în administrația publică (+1,3%).

În luna martie 2018, în majoritatea activităților din sectorul economic , nivelul câștigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale, al 13-lea salariu, pentru performanțe deosebite ori pentru sărbătorile de Paște), drepturi în natură și ajutoare bănești, plății sumelor din profitul net și din alte fonduri (inclusiv tichete de masă și tichete cadou). De asemenea, câștigurile salariale medii nete din luna martie au fost mai mari comparativ cu luna precedentă ca urmare a realizărilor de producții ori încasărilor mai mari.

Cele mai semnificative creșteri ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea produselor din tutun cu 32,1%; între 16,0% și 26,5% în activități de asigurări, reasigurări și ale fondurilor de pensii (cu excepția celor din sistemul public de asigurări sociale), tranzacții imobiliare, extracția petrolului brut și a gazelor naturale, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, fabricarea băuturilor; între 11,0% și 15,0% în fabricarea produselor din cauciuc și mase plastice, captarea, tratarea și distribuția apei, industria metalurgică, colectarea și epurarea apelor uzate, extracția minereurilor metalifere, activități de editare, intermedieri financiare (cu excepția activităților de asigurări și ale fondurilor de pensii), fabricarea altor mijloace de transport; între 9,0% și 10,0% în activități profesionale, științifice și tehnice, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și semiremorcilor, fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice, activități de servicii în tehnologia informației (inclusiv activități de servicii informatice).

Președintele Klaus Iohannis a atacat luni programul PSD, spunând că acesta este pe contrasensul logicii economice, iar PSD nu reușește să urmeze nici măcar propriul program, ajungând să amaneteze viitorul țării. Șeful statului a cerut din nou demisia premierului Viorica Dăncilă, acuzând Executivul că nu atrage fonduri și nu se ocupă de investiții.

„S-au publicat astăzi datele care arată execuția bugetară din primul trimestru al 2018, date publicate cu întârziere. Mă voi referi la aceste date care arată execuția finanțelor publice. (…) Progrmaul de guvernare PSD s-a aflat de la bun început pe contrasensul unei logici economice elementare. PSD a propus românilor scăderea taxelor și impozitelor, pe de altă parte au propus o creștere puternică a cheltuielilor bugetare pentru salarii, pensii, drumuri, au spus ei, pentru școli, au spus ei. Pentru economiști, dar și pentru cei interesați această abordare a produs surprindere. Este vorba de un fel de magie economică propusă de PSD. Scăderea impozitelor, creșterea salariilor și realizarea tuturor celorlalte lucruri este o ecuație care va fi dusă cu greu la bun sfârșit. Tebuie să vedem cât va mai ține această iluzie creată de PSD”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

De asemenea, președintele a acuzat guvernarea că ignoră investițiile importante.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Politicienii germani vor să schimbe legea care „îi protejează” de insulte
Digi24
Hacker inventiv, prins în Sinaia cu numere de înmatriculare diplomatice: Șoferul avea montat un sistem prin care plăcuțele se roteau
Cancan.ro
Cei 3 pești aparent sănătoși, care însă ne distrug creierul. Vlad Ciurea trage un semnal de ALARMĂ
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Anomalie pe piața energetică. De ce produc prosumatorii cu fotovoltaice energie record abia după oprirea Reactorului 2
Mediafax
CCR A DECIS pe Legea integrității! Ce se întâmplă cu prevederea privind PARTENERII demnitarilor
Click
Ce l-a scos din sărite pe un turist aflat pe litoralul românesc: „Efectiv jur că sunt momente în care simt că nu mai pot”
Digi24
Primele informații în cazul morții lui Hayden Panettiere. Ce spun polițiștii despre anchetă și cine a sunat la urgențe
Cancan.ro
Cristian Boureanu a comis-o din nou! A condus o puștoaică acasă, iar la final s-a lăsat cu scandal
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice și-a făcut Andreea Popescu după divorțul de Rareș Cojoc! „Mi-a căzut părul enorm”. Fanii nu o mai recunosc!
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Hyundai a stabilit prețurile pentru Ioniq 3. Cât costă rivalul pentru Renault 5?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
Nașterea „ideală” și limitele sistemului medical: două moașe cer schimbarea culturii din maternități