Prima pagină » Știri » Creștinii sărbătoresc Înălțarea Domnului. Tradiții și obiceiuri

Creștinii sărbătoresc Înălțarea Domnului. Tradiții și obiceiuri

Creștinii sărbătoresc Înălțarea Domnului. Tradiții și obiceiuri
Creștinii ortodocși sărbătoresc, joi, 17 mai, Înălțarea Domnului, cunoscută și ca Ispasul sau Paștele Cailor, ultima zi din an în care se pot înroși ouă și se salută cu "Hristos a înviat!"

Printre marile sărbători ale creștinătății ortodoxe, Înălțarea cuprinde toate dovezile simbolice ale exemplarității lui Iisus Hristos. Înălțarea este celebrată la 40 de zile după Paști. În timpul celor patruzeci de zile de la Înviere, Iisus Hristos s-a arătat ucenicilor săi prin acele semne care i-au încredințat că el este Mântuitorul înviat. De aceea, pentru credincioși saluturile în această zi cu formulele „Hristos s-a Înălțat!” și „Adevărat s-a Înălțat!”, au o și mai mare putere de convingere. La finalul celor 40 de zile, Mântuitorul s-a arătat pentru ultima dată ucenicilor săi, le-a făgăduit trimiterea Duhului Sfânt și s-a înălțat la cer sub privirile lor, de pe Muntele Măslinilor. În Ghidul Sărbătorilor al Irinei Nicolau (Humanitas, 1998) se spune despre credințele populare, precum Paștele Cailor ca fiind serbat tot astăzi. Un motiv? Caii erau gălăgioși la Nașterea lui Iisus, nu ca boii, și atunci Maica Domnului „i-a blestemat” să fie sătui, măcar o dată pe an și atunci a fost de Ispas, de Înălțare. Alt motiv, ține de expresia te plătesc la Paștele Cailor, adică, datoriile de peste an se dau de Înălțare.

Astăzi, tot Irina Nicolau ne spune, este bine a face azimă caldă, a te bucura de ea cu o ceapă și o țâră de rachiu, a culege flori de alun, leac pentru dragoste și a pune leauștean pe la geamuri care te ferește de boală.

Înălțarea mai este cunoscută ca Ispas sau Ziua Eroilor. Ispas, după numele ciobanului care a stat ascuns după pietre, a urmărit uimit și apoi a povestit cele întâmplate.

După 1920, sărbătoarea Înălțării Domnului este și Ziua Eroilor. Este moment de pomenire, iar clopotele bisericilor vor fi trase la ora 12.00, în semn de recunoștință față de eroii care s-au jertfit pentru neam, credință și țară.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bolojan, TRANȘANT după decizia CCR privind Legea ANI: Nu putem schimba principiile în funcție de persoană
Digi24
Cazul avionului chinez interceptat de avioane maghiare de luptă la granița cu România. Ancheta a dezvăluit cauza incidentului
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Numărătoare inversă pe șantierul Autostăzii A1 Lugoj - Deva. Când se va vedea „lumina de la capătul tunelului mare”
Mediafax
Și-a făcut SINGUR „legea” pe stradă! Un clujean și-a construit un LIMITATOR de viteză. Autoritățile l-au demolat, poliția îl caută
Click
Coreeanul care și-a lăsat țara natală pentru România. Ce afacere inedită a pus pe picioare în Prahova
Digi24
Cum au pierdut doi români veniți din Marea Britanie o mică avere pe aeroportul Otopeni. De ce le-au fost confiscați banii
Cancan.ro
Am făcut calculul. Ce pensie vei primi, în România, dacă ai muncit 35 de ani, cu un salariu de 4.000-5000 lei
Ce se întâmplă doctore
Ce i-a provocat infarctul fatal nepotului lui Mircea Rednic, la doar 37 de ani! Mircea Totolici a murit în somn
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Oamenii antici ar fi dezvoltat un truc remarcabil pentru a supraviețui în ultima eră glaciară