Prima pagină » Sănătate » Două metode simple prin care îți poți antrena creierul

Două metode simple prin care îți poți antrena creierul

Două metode simple prin care îți poți antrena creierul
Două metode simple prin care îți poți antrena creierul

Persoanele cu background muzical sau bilingv au activat rețele din creier diferite și au prezentat mai puțină activitate a cortexului decât persoanele care vorbeau doar o limbă și nu au aveau pregătire muzicală formală, atunci când aveau de îndeplinit o sarcină, potrivit rezultatelor studiului.

Aceste constatări arată că muzicienii și persoanele bilingve au nevoie de mai puțin efort pentru a îndeplini aceeași sarcină decât persoanele fără acest tip de background, ceea ce ar putea, de asemenea, să le protejeze împotriva declinului cognitiv și să întârzie debutul demenței, spune dr. Claude Alain, unul dintre autorii studiului.  „Rezultatele noastre au demonstrat, de asemenea, că experiențele unei persoane, indiferent dacă învață cum să cânte la un instrument muzical sau o altă limbă, pot modela modul în care funcționează creierul și ce rețele neuronale sunt folosite.

Muzicienii și persoanele care sunt bilingve au dovedit de mult a avea o memorie de lucru mai bună, capacitatea de a păstra lucrurile în minte, cum ar fi amintirea unui număr de telefon, o listă de instrucțiuni sau de a face matematică mentală. Dar rămâne un mister motivul pentru care se întâmplă acest lucru. Acesta este primul studiu de imagistică a creierului care analizează cum aceste activități stimulează diferite părți ale creierului la acești indivizi”, adaugă dr. Alain.

Citește continuarea pe CSID!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Noua țară membră a UE! Are 630.000 de locuitori și intră PRIMA după Croația
Digi24
Tanczos Barna, după botezul lui Alfred Simonis: „Noi la UDMR nu avem asemenea evenimente. La nunta domnului Kelemen nu au ieșit știri”
Cancan.ro
Cum a reacționat Prințul Marco după ce Gabriella l-a taxat dur. A făcut-o de rușine și nu s-a oprit
Prosport.ro
FOTO. Rivala Simonei Halep, imagini incendiare din vacanța în Maldive
Adevarul
Românul care l-a consiliat pe Trump dezvăluie ce sfaturi i-ar da acum: „Să nu uităm că pe vremuri a fost democrat”
Mediafax
LOVITURĂ pentru consumatori! De ce oprește Spania ieftinirea uleiului de măsline
Click
„Chistul e uriaș. Nu știu cum rezistă”. Emily Burghelea, mărturisire dureroasă despre diagnosticul soțului
Digi24
Gen. Dorin Toma, fost comandant NATO: „România începe târziu proiectul unei baze americane permanente”. Cu cât suntem în urma Poloniei
Cancan.ro
'Sfârșitul Lumii va fi pe 13 noiembrie 2026'. În 1960, un matematician renumit a calculat data exactă a Apocalipsei
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!