Prima pagină » Știri » Sebastian Ghiță nu scapă de extrădare, deși a fost achitat joi

Sebastian Ghiță nu scapă de extrădare, deși a fost achitat joi

Sebastian Ghiță nu scapă de extrădare, deși a fost achitat joi
Sebastian Ghiță nu scapă de extrădare, deși a fost achitat joi. Citește în articol motivele

„El se află sub puterea unui mandat de arest. Cererea de extrădare a luat în considerare hotărârile pronunțate de către instanțele din România. În momentul acesta, nu avem niciun temei juridic să anulăm, să retragem solicitarea de extrădare, prin urmare el rămâne sub puterea celuilalt mandat de arestare (…) Când vom avea hotărârea și în acel dosar, în funcție de care sigur vom proceda potrivit procedurilor legale. Când va scăpa și de acel mandat, vom discuta. (…) Spune Constituția, toți suntem egali în fața legii. Toți trebuie să răspundem în aceleași condiții prevăzute de lege după cum toți trebue să beneficieze, cei aflați în situația de care vorbiți (extrădare -n.r.), trebuie să beneficieze de aceleași garanții procedurale, până când se bucură de prezumția de nevinovăție. Prin urmare, fără să spuneți un nume, toți cei aflați în ipoteza în care sunt urmăriți penal, în care sunt condamnați în primă instanță, în care sunt condamnați definitiv, trebuiesc tratați cu aceeași măsură de garantare a prezumției de apărare a drepturilor, libertăților fundamentale. Să nu credeți că dacă cineva are UN NUME MAI SONOR, datorită presei sau altul nu-l știm, dacă se află în aceeași ipoteză, sunt supuși acelorași exigențe legale”, le-a declarat vineri ministrul Justiției, jurnaliștilor prezenți la sediul ministerului.

Înalta Curte de Casație și Justiție l-a achitat joi, pe fostul deputat Sebastian Ghiță, în primă instanță, în dosarul în care este judecat în lipsă, pentru corupție, alături de foști șefi din Poliție și parchete din Prahova. Motivul achitărilor este că faptele nu există, fie că faptele nu sunt prevăzute de legea penală. Totodată, instanța supremă a revocat mandatul de arest preventiv emis pe numele lui Sebastian Ghiță și în baza căruia fusese cerută extrădarea din Serbia.

Este a doua decizie de achitare pe care o obține fostul deputat. El a fost achitat și în dosarul în care era acuzat că i-a dat mită fostului primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu.

Pe numele lui Sebastian Ghiță a mai fost emis un mandat de arestare, în alt dosar, în baza căruia a fost cerută extrădarea din Serbia.

Vineri, 15 iunie 2018 / 10:14:19

UPDATE Toader, despre extrădarea lui Sebastian Ghiță: Când va scăpa și de acel mandat, vom discuta

BUCUREȘTI (MEDIAFAX) – (Adaugă informații)

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, vineri, că ministerul va lua măsurile legale ce se impun în cazul extrădării lui Sebastian Ghiță atunci o decizie va fi luată de judecători și în ultimul dosar în care fostul deputat mai are emis mandat de arestare.

„El se află sub puterea unui mandat de arest. Cererea de extrădare a luat în considerare hotărârile pronunțate de către instanțele din România. În momentul acesta, nu avem niciun temei juridic să anulăm, să retragem solicitarea de extrădare, prin urmare el rămâne sub puterea celuilalt mandat de arestare (…) Când vom avea hotărârea și în acel dosar, în funcție de care sigur vom proceda potrivit procedurilor legale. Când va scăpa și de acel mandat, vom discuta. (…) Spune Constituția, toți suntem egali în fața legii. Toți trebuie să răspundem în aceleași condiții prevăzute de lege după cum toți trebue să beneficieze, cei aflați în situația de care vorbiți (extrădare -n.r.), trebuie să beneficieze de aceleași garanții procedurale, până când se bucură de prezumția de nevinovăție. Prin urmare, fără să spuneți un nume, toți cei aflați în ipoteza în care sunt urmăriți penal, în care sunt condamnați în primă instanță, în care sunt condamnați definitiv, trebuiesc tratați cu aceeași măsură de garantare a prezumției de apărare a drepturilor, libertăților fundamentale. Să nu credeți că dacă cineva are un nume mai sonor, datorită presei, sau altul nu-l știm, dacă se află în aceeași ipoteză sunt supuși acelorași exigențe legale”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Donald Trump îi cere lui Volodimir Zelenski „să se grăbească” cu demersurile pentru încheierea unui acord de pace cu Rusia
Digi24
China amenință cu „toate măsurile necesare” după ce CIA a publicat un clip în limba chineză pentru recrutarea de ofițeri
Cancan.ro
Gestul ireal făcut de fosta parteneră a lui Adrian Kreiner din spatele gratiilor. Ce le-a cerut magistraților 😲
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție rară în costum de baie
Adevarul
Trupele NATO au fost „bătute măr” de ucraineni în cadrul unor exerciții în Estonia. „Suntem condamnați”
Mediafax
Un cunoscut oraș turistic, aflat lângă România, a interzis comerțul de alcool după ora 20.00
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Digi24
Autospecială de pompieri, oprită de poliție în drum spre incendiu. Polițiștii se deplasau spre același incident
Cancan.ro
Lovitură de la tribunal pentru rudele tinerilor implicați în crima lui Mario Berinde din Cenei. Ce au decis judecătorii
Ce se întâmplă doctore
Ce mai face și cum arată acum Mirela Stoian, cea care a interpretat-o pe Lila, în „Vacanța Mare”. Actrița a intrat într-un con de umbră de ani buni
Ciao.ro
Vedete cu suflet mare! Ce persoane publice din România au adoptat copii
Promotor.ro
Rostec trimite BMP-3 către Rusia. Ajută în Ucraina sau ajung la „cimitirul” de 800 de unități distruse?
Descopera.ro
Arma secretă cu care dacii dădeau fiori inamicilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
„Trebuie să discutăm cu Putin”, a transmis cancelarul austriac Christian Stocker