Prima pagină » Știri politice » Opt ani închisoare pentru fostul vicepreședinte al CJ Bihor. Sentința nu e definitivă

Opt ani închisoare pentru fostul vicepreședinte al CJ Bihor. Sentința nu e definitivă

Opt ani închisoare pentru fostul vicepreședinte al CJ Bihor. Sentința nu e definitivă
Opt ani închisoare pentru fostul vicepreședinte al CJ Bihor. Sentința nu e definitivă

Potrivit sentinței Tribunalului Bihor, instanța a mai decis ca fostului vicepreședinte al CJ Bihor să îi fie interzise mai multe drepturi pentru o perioadă de 5 ani.

„Tribunalul Bihor condamnă pe inculpatul Alexandru Kiss să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare în regim privativ de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată, abuz în serviciu contra intereselor publice, spălare a banilor, trafic de influență, în formă continuată. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia și de a desfășura vreo activitate de natura aceleia de care s-a folosit în săvârșirea infracțiunii, pe o perioadă de 5 ani, pe lângă pedeapsa rezultantă. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, se arată în sentință.

De asemenea, magistrații Tribunalului Bihor au dispus confiscarea, în total, de la Alexandru Kiss a peste 5,5 milioane de euro.

În dosar au mai fost condamnați Bojtor Vilmos Laszlo, administrator al unei societăți comerciale, la o pedeapsă de 6 ani de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor, în formă continuată, complicitate la luare de mită, și Beneamin Rus, de asemenea administrator al unei societăți comerciale, la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată și instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice.

Fostul vicepreședinte al CJ Bihor, Alexandru Kiss, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, fiind acuzat că a făcut parte dintr-un grup care a obținut între 2003 și 2008 foloase necuvenite de peste patru milioane de euro.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Prețul unui kilogram de cireșe în 2026: surpriza șocantă din ultimul deceniu
Digi24
Un mitropolit rus decorat de Putin a fost reținut în Cehia pentru că ar fi deținut droguri. Reacția înaltului prelat
Cancan.ro
500 lei în plus la pensie, în luna iunie, pentru acești pensionari din România. Pe ce dată intră banii
Prosport.ro
FOTO. Campioana Valentina Cambei, apariție provocatoare cu tatuajele de pe abdomen şi de pe coapsă la vedere
Adevarul
Forța care e absentă la cele mai importante negocieri din ultimul deceniu. „Irelevanța a trecut de la etapa retorică la cea structurală”
Mediafax
Manifestul secret despre AI care zguduie lumea: Papa trage un semnal de alarmă
Click
O femeie care a dispărut în urmă cu 32 de ani, pe când era doar o adolescentă, a fost găsită vie
Digi24
Nicușor Dan se pregătește să desemneze premierul. Care ar fi numele cu cele mai mari șanse (surse)
Cancan.ro
Gabriel, un culturist de doar 22 de ani, a fost găsit MORT în casă. Ce au descoperit anchetatorii
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Roberta Anastase la 50 de ani? Transformarea discretă a fostei Miss România 1994
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
VIDEO - Ce autonomie reală a obținut noul Skoda Kodiaq PHEV în România
Descopera.ro
Puțini oameni știu: Ce este o secundă bisectă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, ce face ăsta sub pat ?!
Descopera.ro
Pisicile ar putea ajuta la deblocarea unor noi tratamente împotriva cancerului la om