Prima pagină » Știri politice » Liviu Dragnea NU A SEMNAT protocolul cu SRI. Pe document apare semnătura unui secretar de stat

Liviu Dragnea NU A SEMNAT protocolul cu SRI. Pe document apare semnătura unui secretar de stat

Liviu Dragnea NU A SEMNAT protocolul cu SRI. Pe document apare semnătura unui secretar de stat
Semnătura de pe protocolul de colaborare dintre SRI și Ministerul Dezvoltării Regionale nu este a lui Liviu Dragnea. Vezi de ce crede președintele PSD că - și dacă ar fi semnat - nu ar fi fost nici o problemă

Fostul ofițer SRI Daniel Dragomir dezvăluie că protocolul dintre SRI și Ministerul Dezvoltării, de pe vremea când era ministru Liviu Dragnea, nu a fost semnat de fapt de acesta, ci de către un secretar de stat.

„Protocolul nu a fost semnat de Dragnea. Știu. Este la modă să îl înjurăm pe Liviu Dragnea. Da bine. Dar. Marea „dezvăluire” a protocolului „semnat de Dragnea” făcută de un deputat USR, membru în Comisia SRI, pe pagina personală de Facebook are o mică problemă: Protocolul NU e semnat de Dragnea,” scrie Dragomir pe pagina sa de Facebook. „Minciuna a fost instant propagată prin toate gurile de tun media ale statului paralel. În rest, oricâte ceaiuri i s-ar servi de USR lui Dumbrava și lui Coldea, asta nu suplinește lipsa de carte: protocolul e semnat „pentru” de un secretar de stat și NU e semnătura lui Dragnea. În plus, a pune legătură între un protocol de lucru pe zona de IT în infrastructura critică la Ministerul Dezvoltarii și protocoalele cu judecătorii și procurorii este cea mai mare mizerie manipulatoare a zilei. Penibil. Cei de la USR ar trebui să înțeleagă, vor înțelege la vot, că înjurăturile nu vor reuși să îi unească pe oameni, nu vor crește PIB-ul, nu vor aduce investiții directe și nu vor băga niciodată bani în buzunarele românilor.”

Fostul ofițer SRI a atașat mesajului și două fotografii, una cu un document cu semnătura actualului lider SD și cealaltă cu semnătura de pe protocol.

Deputatul la care face referire Daniel Dragomir este Lucian Daniel Stanciu Viziteu (USR), care îl acuza miercuri, pe pagina sa de Facebook, pe Liviu Dragnea de minciună: 

„Statul paralel lovește din nou!” scria Viziteu pe Facebook. „Prins cu minciuna, Liviu Dragnea a început clasificarea protocoalelor, în rele, mai puțin rele, bune și cele semnate de el care sunt, cum altfel, cele mai bune! Isteria protocoalelor secrete, care a împărțit societatea, a fost generată de Dragnea, în încercarea lui de a justifica atacul mișelesc la justiție și la statul de drept. Acum avem confirmarea oficială că Dragnea a semnat chiar el un protocol de colaborare cu SRI, pe vremea când era ministru. Taberele din PSD încearcă să arunce vina pe Paul Stănescu, care ar fi scos acest protocol pentru a-l vulnerabiliza pe Dragnea. Fals! Protocolul a apărut pentru că am vorbit public despre el, încă din primăvara acestui an. Am văzut protocolul în Comisia de Control al SRI, am cerut de la MDRAP un răspuns oficial privind documentul și am ieșit public permanent pe acest subiect. În tot acest timp, pesediștii mi-au spus că mint și că nu este posibil ca Dragnea să fi semnat un astfel de protocol cu „statul paralel”. Uite că este.”

Viziteu revine joi cu un alt mesaj, la care atașează și documentul la care face referire, pe care se vede o semnătură, în dreptul numelui Liviu Dragnea,ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. 

„Protocol cooperare între MDRAP și SRI. Semnat Liviu Dragnea și George Maior. Mai sunt și altii,” scrie deputatul PSD. „Deci este timpul să vă opriți cu propaganda mincinoasă a statului paralel. PSD și ALDE să se ocupe de economie și problemele reale ale românilor și nu de situația unor condamnați!#farapenali”

Marți, Liviu Dragnea declara că protocolul secret încheiat între SRI și Ministerul Dezvoltării, de pe vremea când era ministru, vizează securitatea cibernetică, un astfel de document fiind încheiat cu toate ministerele.

„În primul rând este vorba de un protocol care se referă la cyber security și anume la protecția datelor pe care le utilizează Ministerul Dezvoltării Regionale și instituțiile din subordine, protecția acestor date față de atacurile cibernetice. Și nu vorbim de atacuri din partea unor posibili hacker, ci și a unor entități străine. E un tip de protocol care s-a încheiat, din câte știu eu, cu toate ministerele,” afima Liviu Dragnea în Parlament. „El a fost încheiat înaintea mea, eu doar am semnat revizuirea, dar asta nu înseamnă că nu sunt de acord cu ce s-a făcut înaintea mea. N-are niciun fel de legătură cu toate minciunile spuse. Nu se poate compara cu protocoale secrete semnate între SRI și structură din Justiție, care sunt întocmite sau încheiate într-un mod ilegal și neconstituțional. Tipul acesta de protocoale între SRI și instituții publice sunt necesare, dar de aici și până la a spune că am colaborat cu statul paralel? Se și vede colaborarea mea cu statul paralel. O simt cu fiecare termen la judecată.”

Acesta a precizat că a vrut să vorbească public despre acest protocol, însă a fost sfătuit să nu o facă deoarece fiind secret de serviciu ar fi putut fi „luat la întrebări” și acuzat de înaltă trădare.

„Este secret, este un secret de serviciu. Eu am vrut să vorbesc despre el (protocolul – n.r.) acum multe luni de zile, dar fiind vorba despre mine, am fost sfătuit să nu amintesc nici măcar despre titlul acestui protocol, pentru că fiind secret de serviciu, mă putea chema cineva la întrebări, iar cine știe ce mai dădeam informații unor puteri străine, și eram și eu, din nou, acuzat de înaltă trădare”, a explicat Dragnea.

Întrebat dacă este singurul protocol de acest fel pe care l-ați semnat în calitate de ministru, Liviu Dragnea a răspuns: „Da, din câte îmi aduc eu aminte”.

Liderul PSD a adăugat că ar fi indicat ca premierul să facă o analiză legată de toate protocoalele încheiate între instituții și SRI și că ar fi bine ca Serviciul Român de Informații să desecretizeze toate protocoalele pe securitate cibernetică, „ca să se termine cu legendele acestea”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Panică în partide după amenințarea pe surse cu anticipatele a lui Nicușor Dan
Digi24
Parlamentul ar putea fi dizolvat vineri. Planul lui Nicușor Dan dacă Guvernul Niculescu nu are majoritate
Cancan.ro
SCANDAL de jumătate de milion de euro în culisele Las Fierbinți! Toma Cuzin se consideră protagonist, dar adversarii din proces îl pun la punct. Ce spune Pro TV
Prosport.ro
FOTO. Eugenie Bouchard, apariție spectaculoasă într-o rochie scurtă din piele de șarpe
Adevarul
Ritualul neobișnuit al fiicei actriței Diana Rigg. De ce înghite cenușa mamei sale înainte de a urca pe scenă
Mediafax
Cătălin Drulă îi cere lui Nicușor Dan să demită un consilier prezidențial. Cina care a stârnit scandalul
Click
Florin Piersic, surpriză de proporții la MasterChef! Ce a făcut marele actor la 90 de ani, în fața concurenților
Digi24
VIDEO Guvernul hibrid al lui Luca Niculescu: ce nume ar putea face parte din cabinetul tehno-PSD (surse)
Cancan.ro
Prima reacție a PRO TV după ce actorul Cuzin Toma ar fi fost reținut. Ce spun despre comportamentul lui Firicel din Las Fierbinți
Ce se întâmplă doctore
Plătești prea mult la întreținere? Documentele pe care trebuie să le ceri administratorului și cum poți contesta suma mare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Avertisment de la FMI: economia mondială, aproape de limita rezistenței
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!