Într-un MOMENT nefericit, la LOCUL nepotrivit. Singura cursă din august a șoferului român GRAV RĂNIT în Genova. Bărbatul, declarat inițial mort, este în COMĂ, fiind recunoscut de familie într-un spital din Italia.

Într-un MOMENT nefericit, la LOCUL nepotrivit. Singura cursă din august a șoferului român GRAV RĂNIT în Genova. Bărbatul, declarat inițial mort, este în COMĂ, fiind recunoscut de familie într-un spital din Italia.
Publicat: 16/08/2018, 10:21

Unul dintre cei doi români identificați printre victimele accidentului din Italia, după prăbușirea podului din Genova, este dinCurtișoara, județul Gorj.Marian Roșca (35 de ani)lucra în Franța, cașofer, iar anul acesta plănuia să se căsătorească, transmite corespondentul Mediafax.

Primarul orașului Bumbești-Jiu, Constantin Bobaru, a declarat pentru corespondentul Mediafax, că Marian Roșca aveao singură cursă lunarădin Franța spre Italia, iar întâmplarea a fost ca să aibă loc marți, când s-a prăbușit segmentul suspendat al Autostrăzii A10.

Inițial, acesta a fost trecut de autorități pe lista celor decedați în tragicul accident, dar ulterior, Ministerul Afacerilor Externe din România a revenit cu o rectificare.

„În continuarea informațiilor referitoare la incidentul produs la data de 14 august 2018, pe autostrada A10, în apropiere de Genova, ca urmare a prăbușirii unei porțiuni din viaductul Morandi, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări: Având în vedere dificultățile majore întâmpinate de autoritățile italiene la identificarea cu exactitate a fiecărei victime implicate în tragicul incident și ca urmare a extinderii demersurilor de verificare a corectitudinii datelor, inclusiv cu sprijinul familiilor cetățenilor afectați, s-a constatat faptul că primul dintre cetățenii români declarat ca decedat de către autoritățile italiene, la data de 14 august 2018, este în viață și este internat în comă profundă de gradul IV la o unitate medicală din Genova”, informează MAE, într-un comunicat de presă remis miercuri Mediafax.

Reprezentanții ministerului mai precizează că „eroarea a fost sesizată în cursul acestei zile, odată cu sosirea familiei care a constatat că trupul neinsufletit prezentat de autoritățile italiene pentru identificare nu era cel al cetățeanului român în cauză”.

„Este în spital, în comă indusă, au revenit și autoritățile cu precizările că de fapt a fost o eroare, nu el a fost cel decedat, ci colegul lui și într-adevăr se află în spital, în comă indusă, cu multiple traumatisme,” a povestit corespondentului Mediafax și primarul din Bumbești-Jiu, Constantin Bobaru. „Familia se bucură, eu am vorbit cu sora lui ieri, înainte de a veni vestea asta, era la cimitir să-i caute loc de veci, era disperată, mai ales că mamei sale nici nu îi spuseseră că a murit. Acum se agață de o speranță, să dea Dumnezeu să fie bine. Probabil că autoritățile au găsit documente prin mașină, Dumnezeu știe ce s-a întâmplat, de a fost anunțat decesul. Normal că este o gafă, să dai o veste unei familii că este mort aparținătorul și de fapt să nu fie așa, este o gafă, dar sunt și circumstanțe atenuante în acest caz. Fratele lui este acolo, el a fost la morgă și a văzut că nu este el, l-a găsit în spital”.

Vestea că Marian Roșca trăiește a fost anunțată în ziua în care ar fi trebuit să își sărbătorească onomastica de Sfânta Maria.

Potrivit primarului orașului Bumbești-Jiu, Marian își făcuse o casă în Curtișoara.

„Avea 35 de ani. Urma să se căsătorească anul acesta, își făcuse o casă la Curtișoara, urma să vină să locuiască aici”, spune Bobaru înainte de știrea că tânărul nu a murit, ci luptă încă pentru viața sa în spital. Primăria din Bumbești-Jiu va acorda ajutor familiei pentru repatriere.

Ultimul mesaj pe care Marian l-a postat pe pagina sa de Facebook în 18 iunie 2018 amintea de cursele lungi făcute prin Europa. „Dacă ar trebui să plătesc, la câte locuri am văzut, mi-ar trebui sute de mii de euro,” nota el. Zeci de mesaje de condoleanțe fuseseră postate ca răspuns la mesaj. După aflarea veștii că Marian nu a murit, tonul mesajulor s-a schimbat. Toată lumea îi urează însănătoșire grabnică.

„Este în comă băiatul! Fără condoleanțe! Ai grija de tine, băiete! Sper sa te însănătoșești cât mai repede ! Greșeala așa mare care s-a făcut poate este un semn de Sus!” scrie Bianca Delia.

„În continuarea informațiilor referitoare la incidentul produs la data de 14 august 2018, pe autostrada A10, în apropiere de Genova, ca urmare a prăbușirii unei porțiuni din viaductul Morandi, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări: În urma demersurilor echipei consulare mobile aflată la fața locului, un alt cetățean român, cu dublă cetățenie, a fost identificat printre persoanele decedate. Echipa consulară mobilă își continuă activitatea de asistență și menține în permanență legătura atât cu Celula de Criză instituită la nivelul autorităților locale, cât și cu unitățile medicale la care au fost transportate victimele, în vederea identificării unor cetățeni români printre persoanele afectate. Operațiunile complexe de salvare și de scoatere a victimelor de sub dărâmături sunt, în continuare, în derulare”, transmit reprezentații Ministerului Afacerilor Externe într-un comunicat de presă remis miercuri Mediafax.

Sursa citată oferă detalii privind numerele de telefon la care românii pot solicita asistență consulară.

„Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale oficiului consular:+39 011 249 57 75; +39 011 249 52 64; +39 011 249 50 64; +39 011 235 90 53, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau la numărul de urgență al oficiului consular: +39 338 756 8134„, a completat MAE. Președintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, un mesaj de condoleanțe familiilor românilor care au murit în urma prăbușirii podului rutier din apropiere de Genova, Italia, informează Administrația Prezidențială.

Șeful statului român „transmite condoleanțe Președintelui Republicii Italiene, domnul Sergio Mattarella, și autorităților italiene. Președintele Klaus Iohannis și întregul popor român sunt solidari cu Italia și poporul italian în aceste momente grele”.

Echipele de salvare continuă să caute și să scoată victime de sub dărâmături, însă membrii echipelor afirmă că sunt mici șanse să mai fie găsiți supraviețuitori.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
EXCLUSIV Băsescu: Dacă se retrage Piedone, câștigă sigur Firea. Dar nu se va retrage pentru...
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel...
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Cum a fost prins Prinţul Paul al României! Detaliul care l-a dat de gol. Acesta...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Simona Halep SCHIMBĂ REGULILE în lumea tenisului. Decizie radicală după verdictul TAS
Codin Maticiuc, replică pentru cei care îl acuză că fură din banii de caritate. „muncesc...
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
"Mă făceam că nu aud". Nicolae Botgros, întâmplare neașteptată la o înmormântare! Cererea pe care...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Gerard Peter Kuiper, pionier în explorarea Sistemului Solar. Părintele științei planetare moderne