Prima pagină » Știri » Într-un MOMENT nefericit, la LOCUL nepotrivit. Singura cursă din august a șoferului român GRAV RĂNIT în Genova. Bărbatul, declarat inițial mort, este în COMĂ, fiind recunoscut de familie într-un spital din Italia.

Într-un MOMENT nefericit, la LOCUL nepotrivit. Singura cursă din august a șoferului român GRAV RĂNIT în Genova. Bărbatul, declarat inițial mort, este în COMĂ, fiind recunoscut de familie într-un spital din Italia.

Într-un MOMENT nefericit, la LOCUL nepotrivit. Singura cursă din august a șoferului român GRAV RĂNIT în Genova. Bărbatul, declarat inițial mort, este în COMĂ, fiind recunoscut de familie într-un spital din Italia.
Pod rutier prăbușit la Genova, Italia. Vezi cum soarta l-a adus pe un șofer român în cel mai nepotrivit loc și cel mai nefericit moment din singura sa cursă din luna august

Unul dintre cei doi români identificați printre victimele accidentului din Italia, după prăbușirea podului din Genova, este din Curtișoara, județul Gorj. Marian Roșca (35 de ani) lucra în Franța, ca șofer, iar anul acesta plănuia să se căsătorească, transmite corespondentul Mediafax.

Primarul orașului Bumbești-Jiu, Constantin Bobaru, a declarat pentru corespondentul Mediafax, că Marian Roșca avea o singură cursă lunară din Franța spre Italia, iar întâmplarea a fost ca să aibă loc marți, când s-a prăbușit segmentul suspendat al Autostrăzii A10.

Inițial, acesta a fost trecut de autorități pe lista celor decedați în tragicul accident, dar ulterior, Ministerul Afacerilor Externe din România a revenit cu o rectificare

„În continuarea informațiilor referitoare la incidentul produs la data de 14 august 2018, pe autostrada A10, în apropiere de Genova, ca urmare a prăbușirii unei porțiuni din viaductul Morandi, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări: Având în vedere dificultățile majore întâmpinate de autoritățile italiene la identificarea cu exactitate a fiecărei victime implicate în tragicul incident și ca urmare a extinderii demersurilor de verificare a corectitudinii datelor, inclusiv cu sprijinul familiilor cetățenilor afectați, s-a constatat faptul că primul dintre cetățenii români declarat ca decedat de către autoritățile italiene, la data de 14 august 2018, este în viață și este internat în comă profundă de gradul IV la o unitate medicală din Genova”, informează MAE, într-un comunicat de presă remis miercuri Mediafax.

Reprezentanții ministerului mai precizează că „eroarea a fost sesizată în cursul acestei zile, odată cu sosirea familiei care a constatat că trupul neinsufletit prezentat de autoritățile italiene pentru identificare nu era cel al cetățeanului român în cauză”.

„Este în spital, în comă indusă, au revenit și autoritățile cu precizările că de fapt a fost o eroare, nu el a fost cel decedat, ci colegul lui și într-adevăr se află în spital, în comă indusă, cu multiple traumatisme,” a povestit corespondentului Mediafax și primarul din Bumbești-Jiu, Constantin Bobaru. „Familia se bucură, eu am vorbit cu sora lui ieri, înainte de a veni vestea asta, era la cimitir să-i caute loc de veci, era disperată, mai ales că mamei sale nici nu îi spuseseră că a murit. Acum se agață de o speranță, să dea Dumnezeu să fie bine. Probabil  că autoritățile au găsit documente prin mașină, Dumnezeu știe ce s-a întâmplat, de a fost anunțat decesul. Normal că este o gafă, să dai o veste unei familii că este mort aparținătorul și de fapt să nu fie așa, este o gafă, dar sunt și circumstanțe atenuante în acest caz. Fratele lui este acolo, el a fost la morgă și a văzut că nu este el, l-a găsit în spital”.

Vestea că Marian Roșca trăiește a fost anunțată în ziua în care ar fi trebuit să își sărbătorească onomastica de Sfânta Maria.

Potrivit primarului orașului Bumbești-Jiu, Marian își făcuse o casă în Curtișoara.

„Avea 35 de ani. Urma să se căsătorească anul acesta, își făcuse o casă la Curtișoara, urma să vină să locuiască aici”, spune Bobaru înainte de știrea că tânărul nu a murit, ci luptă încă pentru viața sa în spital. Primăria din Bumbești-Jiu va acorda ajutor familiei pentru repatriere.

Ultimul mesaj pe care Marian l-a postat pe pagina sa de Facebook în 18 iunie 2018 amintea de cursele lungi făcute prin Europa. „Dacă ar trebui să plătesc, la câte locuri am văzut, mi-ar trebui sute de mii de euro,” nota el. Zeci de mesaje de condoleanțe fuseseră postate ca răspuns la mesaj. După aflarea veștii că Marian nu a murit, tonul mesajulor s-a schimbat. Toată lumea îi urează însănătoșire grabnică. 

„Este în comă băiatul! Fără condoleanțe! Ai grija de tine, băiete! Sper sa te însănătoșești cât mai repede ! Greșeala așa mare care s-a făcut poate este un semn de Sus!” scrie Bianca Delia.

„În continuarea informațiilor referitoare la incidentul produs la data de 14 august 2018, pe autostrada A10, în apropiere de Genova, ca urmare a prăbușirii unei porțiuni din viaductul Morandi, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări: În urma demersurilor echipei consulare mobile aflată la fața locului, un alt cetățean român, cu dublă cetățenie, a fost identificat printre persoanele decedate. Echipa consulară mobilă își continuă activitatea de asistență și menține în permanență legătura atât cu Celula de Criză instituită la nivelul autorităților locale, cât și cu unitățile medicale la care au fost transportate victimele, în vederea identificării unor cetățeni români printre persoanele afectate. Operațiunile complexe de salvare și de scoatere a victimelor de sub dărâmături sunt, în continuare, în derulare”, transmit reprezentații Ministerului Afacerilor Externe într-un comunicat de presă remis miercuri Mediafax.

Sursa citată oferă detalii privind numerele de telefon la care românii pot solicita asistență consulară.

„Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale oficiului consular:+39 011 249 57 75; +39 011 249 52 64; +39 011 249 50 64; +39 011 235 90 53, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau la numărul de urgență al oficiului consular: +39 338 756 8134„, a completat MAE. Președintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, un mesaj de condoleanțe familiilor românilor care au murit în urma prăbușirii podului rutier din apropiere de Genova, Italia, informează Administrația Prezidențială.

Șeful statului român „transmite condoleanțe Președintelui Republicii Italiene, domnul Sergio Mattarella, și autorităților italiene. Președintele Klaus Iohannis și întregul popor român sunt solidari cu Italia și poporul italian în aceste momente grele”.

Echipele de salvare continuă să caute și să scoată victime de sub dărâmături, însă membrii echipelor afirmă că sunt mici șanse să mai fie găsiți supraviețuitori.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Persoanele cu dublă cetățenie nu vor mai avea acces în Marea Britanie dacă nu prezintă pașaport britanic valabil
Digi24
Militarii NATO, învinși de ucraineni. Un exercițiu a arătat cum o echipă mică de operatori de drone a câștigat în fața aliaților
Cancan.ro
Un nou caz Iorgulescu? În ce țară ar fi fugit Victoraș Micula după ce a fost condamnat la închisoare!
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție rară în costum de baie
Adevarul
Maria Iordănescu, urmărită și pe stradă, și în local. Panică în vacanță pentru fiica lui Anghel Iordănescu
Mediafax
Președintele PSD București, Daniel Băluță: Privind în perspectivă, este normal să iau în calcul o candidatură pentru Capitală
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cancan.ro
De ce a ars femeia din mașina cuprinsă de flăcări în București, iar bărbatul a scăpat. Cum s-a petrecut tragedia
Ce se întâmplă doctore
O mai știți pe Fata Morgana?! Cum arată acum după ce a învins cancerul de piele. Imagini senzuale cu bruneta
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Primele imagini cu mașina din București care a izbucnit în flăcări
Descopera.ro
Cazul straniu al broaștelor care explodează. Ce s-a întâmplat în 2005 într-un oraș german?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
Nimeni nu a știut semnificația acestei pietre romane. Până acum!