Prima pagină » Magazin » Mihai Petre, tată pentru a doua oară. Ce nume va purta fetița dansatorului

Mihai Petre, tată pentru a doua oară. Ce nume va purta fetița dansatorului

Mihai Petre, tată pentru a doua oară. Ce nume va purta fetița dansatorului
Mihai Petre a devenit vineri tată pentru a doua oară, făcând astfel marele anunț prin intermediul unor fotografii alături de fiica sa, pe rețelele de socializare.

Fostul jurat de la „Dansez pentru tine”, în vârstă de 38 de ani, a anunțat că el și soția sa, Elwira, în vârstă de 36 de ani, au devenit părinți pentru a doua oară. Coregraful a făcut anunțul prin câteva imagini în timp ce-și ținea copilul în brațe.

„Te asiguri că una dintre cele mai puternice emoții pe care le poți trăi este să-ți ții copilul pentru prima oară în brațe”, a scris Mihai Petre.

Dansatorul a făcut primele declarații de când a anunțat că a devenit tată a doua oară, dezvăluind și ce nume a ales pentru fiica lui.

„Sunt la maternitate. Am luat-o pe fiică-mea cea mare și pe maică-mea și venim în vizită la micuța. Și cam asta fac… Da, ne-am gândit cum o să o cheme pe micuță. O va chema Ariana Ilinca. Ariana e de la Elwira și Ilinca de la mine. Ilinca e un nume care îmi sună foarte bine mie. Pe cealaltă fiică a mea o cheamă Catinca și nu știu de ce așa îmi sunt dragi mie. Îmi sună bine. Mă simt bine cu numele astea, cu fetele mele. Aseară am dormit, acum două nopți nu am dormit, căci pe la ora două a sunat alarma biologică a soției și a trebuit să răspund prezent. Am răspuns cu bine și de pe la două și jumătate noaptea până la zece și jumătate când s-a născut am consumat cam toate emoțiile posibile. Sunt mândru de ambele fetițe”, a spus Mihaei Petre la emisiunea la Măruță, de la Pro TV.

Mihai Petre și Elwira mai au împreună încă o fetiță, Catinca, în vârstă de cinci ani.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un „moment de cotitură” e iminent în războiul cu Rusia, spune un comandant ucrainean
Digi24
Decizie istorică la Washington! Țara din Europa care va produce rachete Patriot pe teritoriul ei
Cancan.ro
Ajunsă în România, Maria dă de pământ cu Tamaș. A spus adevărul: ce i-a făcut Gabi la Survivor + ce s-a întâmplat în ultima noapte
Prosport.ro
FOTO. Imagini cu Jordan Chiles în costum de baie. Rivala Anei Bărbosu profită de timpul liber
Adevarul
Artificiul din noua lege a salarizării: coeficienții scad, dar lefurile cresc. Președintele și miniștrii primesc mii de lei în plus
Mediafax
De ce vara este momentul perfect pentru un „nou început”. Explicația psihologilor
Click
Ce nu se face de Rusalii. 7 superstiții și tradiții respectate de credincioși
Digi24
Elevă de clasa a V-a, discurs în lacrimi despre presiunea din școală, în timp ce ministrul Educației stătea pe telefon
Cancan.ro
Nuțu Cămătaru a vorbit despre problemele lui Mario Iorgulescu și conflictul pe care l-a avut cu finul său: I-a dat un pumn și a...
Ce se întâmplă doctore
Imagini explozive cu fosta iubită a lui Dorian Popa! Cum arată Babs la 42 de ani. Și-a făcut mai multe operații estetice
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Exclusiv | Cele 400 de radare fixe vor fi puse în funcțiune abia în toamna anului viitor. CNAIR: „Acum se analizează ofertele”
Descopera.ro
De ce turcii fac cafea la nisip?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
Cercetătorii au detectat o structură uriașă care alimentează viitorul fenomen El Niño