Prima pagină » Știri politice » PSD consideră FUNDAMENTAL referendumul pentru redefinirea noțiunii de FAMILIE. Senatul e cameră DECIZIONALĂ

PSD consideră FUNDAMENTAL referendumul pentru redefinirea noțiunii de FAMILIE. Senatul e cameră DECIZIONALĂ

PSD consideră FUNDAMENTAL referendumul pentru redefinirea noțiunii de FAMILIE. Senatul e cameră DECIZIONALĂ
Referendumul pentru redefinirea noțiunii de familie, în dezbaterea Senatului. Vezi cum se poziționează partidele față de schimbarea Constituției și de ce PSD îl consideră fundamental

Președintele PSD Liviu Dragnea a declarat luni seara, într-o emisiune TV, că pentru social-democrați „este fundamental” referendumul pentru redefinirea noțiunii de familie, dar în viitorul apropiat, vor iniția și alte modificări ale Constituției.

„Este fundamental pentru noi, este o cumpănă pentru acest popor referendumul pentru familie din 7 octombrie. PSD are nevoie să fie acum concentrat pe ceea ce urmează, atât în Parlament, cât și în viața publică, atât în ceea ce privește acțiunile guvernamentale, cât și în ceea ce privește legile la care vom începe să lucrăm serios. Avem nevoie mai mult decât oricând de concentrare și unitate”, a declarat Liviu Dragnea la Antena 3.

Senatul dezbate marți, în calitate de for decizional, inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției, potrivit căreia familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat și o femeie, nu pe cea consimțită între soți.

Pe 1 septembrie, într-o ședință a grupurilor parlamentare care s-a desfășurat la Neptun, conducerea PSD a decis ca referendumul pentru redefinirea noțiunii de căsătorie în Constituție să aibă loc pe 7 octombrie.

Pe 2 septembrie, după ședința Biroului Politic Național, președintele PNL Ludovic Orban a declarat că, deși partidul susține referendumul pentru redefinirea noțiunii de căsătorie în Constituție, nu va impune membrilor cum să voteze.

„Respingem orice politizare a acestui subiect. Este o inițiativă cetățenească semnată de trei milioane de cetățeni români, pe care îi respectăm ca opțiune. În ce ne privește, noi am susținut ideea acestui referendum. De altfel, a existat și un protocol între BPN și Coaliția pentru Familie. Nu vom impune fiecărui membru al PNL să voteze într-un anume fel. Fiecare membru PNL se va poziționa în funcție de cum îi dictează conștiința”, a declarat Orban.

„Ceea ce trebuie să rețină inițiatorii referendumului, de 1 an dupã adoptarea în Camera Deputaților a proiectului de revizuire a Constituției, coaliția PSD-ALDE a blocat adoptarea acestui proiect în Senat, unde deține majoritatea clară și unde a refuzat să îl pună pe ordinea de zi, preferând să politizeze acest subiect, să-și facă o temă de campanie politico-electorală din acest subiect. Noi considerăm că acest subiect nu trebuie politizat, iar românii trebuie lăsați să își exprime propria voință la referendumul pentru definirea familiei tradiționale”, a completat președintele PNL.

Pe 3 septembrie, președintele UDMR Kelemen Hunor atrage atenția că mai sunt pași procedurali de îndeplinit.

„Trebuie o hotărâre de Guvern, iar înainte, mai e un pas în Senat. Nu știu dacă va fi în octombrie sau nu va fi. Mi-e greu să cred. Astăzi suntem în 3 septembrie și până pe 7 octombrie, se pot face toate procedurile, inclusiv campania care trebuie să fie de 30 de zile. Până când nu se va stabili prin Hotărâre de Guvern, așa cum trebuie procedural, data referendumului, nu putem discuta”, a declarat Kelemen Hunor.

Nici UDMR nu intenționează să influențeze voturile membrilor săi.

„Noi, în grupurile noastre, nu am reușit să stabilim și nici nu trebuie să stabilim o poziție fixă și foarte rigidă. E o chestiune de conștiință a fiecăruia și votul nostru la Cameră a fost foarte conform conștiinței. Fiecare a votat cum a simțit că trebuie să voteze. Lucrurile sunt clare și în acest moment. Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt extrem de bine reglementate: familia e un lucru și căsătoria e cu totul și cu totul altceva. Nu poți să legi familia de căsătorie, fiincă există familii în care există doar un părinte din varii motive și nu poți să spun că aia nu este familie. Sunt familii unde nu există căsătorie și nu poți să spui copilului nici când este în grădiniță, nici când se duce la școală că tu nu ai familie, fiincă părinții tăi nu s-au căsătorit. Căsătoria e o altă chestiune unde eu sunt mai conservator, mai spre a accepta că orice căsătorie se face între un barbat și o femeie, dar aici avem iar o problemă. Există deja o decizie la nivel european și România – indiferent ce votează – va fi obligată în continuare să accepte căsătorii făcute în afară, în țările unde lucrurile sunt de altă natură și altfel reglementate”, a mai declarat Kelemen Hunor.

În mai 2017, Camera Deputaților a adoptat inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției, semnată de 3 milioane de cetățeni, care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie. Referendumul a fost cerut de Coaliția pentru Familie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Neti Sandu, previziuni îngrijorătoare pentru 2027. Astrologul de la PRO TV avertizează: „Nu mai merge!”
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
De la ipoteza civilizațiilor ascunse pe Pământ la căutarea unor artefacte pe Lună
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!