De ce fugim de RELAȚII SERIOASE? Ce ascunde TEAMA de implicare

De multe ori această sentință vine ca o lovitură pentru cel care este pregătit și își dorește cu ardoare să aibă parte de ceva serios. Și totuși, ce este la baza acestei temeri? Psihoterapeutul integrativ Valeria Vîrlan vine cu explicații exclusive pentru cititorii Ce se întâmplă doctore?

Pe lângă dorințele de „a îmi trăi viața”, „a îmi construi o carieră”, „a călători”, „a mai copilări puțin, pur și simplu persoana care te vede ca fiind partenerul ideal nu corespunde aspirațiilor tale. Punct. Simplu ca bună ziua. Dar ce se întâmplă de fapt atunci când îți este teamă de a te implica într-o relație, atunci când îți este teamă de a spune DA în fața ofițerului stării civile?

Rădăcini adânci în copilărie

„Spune-mi cum ai fost iubit, ca să-ți spun cum iubești” – rețineți această frază. Se pare că rădăcinile acestei temeri sunt înfipte adânc în copilăria noastră indiferent de vârsta pe care o are cel care refuză din start să depășească stadiul unei aventuri. „Psihologia vieții noastre sentimentale zace deseori îngropată în detaliile copilăriei, iar descifrararea ei necesită un drum de întoarcere în istoria noastră timpurie. Putem astfel urmări de unde am învățat să iubim și în ce fel o facem. Am simțit noi iubirea din partea persoanelor importante sau nu? Am înțeles și am simțit din interacțiunea cu ei că merităm să fim iubiți sau nu?

ULTIMA ORĂ Sorin Grindeanu recunoaște înfrângerea PSD-ului în cursa pentru Capitală: „Un scor de 20% nu ne satisface”. Cum comentează scorul Ancăi Alexandrescu

00:51

NEWS ALERT Anca Alexandrescu, revelația alegerilor, care s-a clasat pe locul 2: „Este doar începutul!” Secretele celei care a îngenuncheat PSD-ul

00:35

Ne-am întors la ei pentru protecție sau am fugit de ei ca să ne protejăm? Am fost respinși? Umiliți? Abandonați? Sau încurajați, alinați? Ne-am simțit securizați sau nu atunci când eram copleșiți de emoții? Am învățat să ne încredem în alții sau nu? Să primim (afecțiune, atenție etc.) sau să fim respinși? Nevoile noastre au fost văzute și luate în considerare sau nu? Am învățat să ascundem când suntem necăjiți sau să spunem ce ne deranjează privind interlocutorul în ochi? Cât de multă apropiere suportăm să simțim? Am fost încurajați să explorăm mediul înconjurător, sau acesta ne-a fost zugrăvit ca fiind plin de pericole, deci de evitat?”, explică psihoterapeutul integrativ Valeria Vîrlan.

La ce vârste se sedimentează fundamentul relațiilor?

Copilăria este un termen larg. Există o perioadă din prima parte a vieții în care se conturează prototipul relațiilor afective?

„Toate aceste experiențe în perioada de maximă vulnerabilitate pentru noi (0-7 ani) își pun amprenta în mod fundamental asupra vieții noastre afective ulterioare. Și cum în relația de cuplu noi experimentăm oarecum un nivel similar de vulnerabilitate afectivă, aceste tipare învățate în copilărie se activează în cadrul relației”, explică Valeria Vîrlan.

Ce se învață în copilărie?

„În familie, în copilărie, învățăm cum să ne uităm la noi, cum să ne apreciem, iubim, autosusținem sau sabotăm, învățăm să fim deschiși sau să ne închidem în sine, să plângem sau să ne ascundem lacrimile, să îndrăznim sau să ne fie teamă. Cu acest bagaj de convingeri despre sine și așteptări față de alții pornim la drum în viață. Ele reprezintă bagajul cu care fiecare dintre noi, deopotrivă femei și bărbați, venim în relația de dragoste ca adult”, completează psihoterapetul.

Citește continuarea pe CSID!

Foto: Hepta