Prima pagină » Economic » Finanțare DIRECT de la Bruxelles. Primarul Aradului, despre proiectele Alianței VESTULUI

Finanțare DIRECT de la Bruxelles. Primarul Aradului, despre proiectele Alianței VESTULUI

Finanțare DIRECT de la Bruxelles. Primarul Aradului, despre proiectele Alianței VESTULUI
Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a declarat, luni, că Alianța Vestului, formată din patru orașe, și-a propus să atragă mai ușor bani europeni, iar după ce va fi înființată o Asociație Integrată de Dezvoltare, se vor putea accesa fonduri pe ciclul financiar 2021 - 2027.

Primarul orașului Arad, Gheorghe Falcă, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că în prima parte a anului viitor va fi înființată o asociație de către municipalitățile din orașele Arad, Timișoara, Oradea și Cluj-Napoca, prin intermediul căreia să poată fi atrași bani europeni direct de la Bruxelles.

„Cele patru administrații se vor asocia, lucru care se va realiza în 2019, în Asociația Integrată de Dezvoltare. Există astăzi în țară un astfel de model, la Tulcea există o astfel de asociație, care a primit fonduri de la Uniunea Europeană, și pe ciclul financiar 2021 – 2027 se pot accesa bani europeni direct pentru obiective. Trebuie să facem întâi proiectele, să le integrăm, pentru că se numesc Investiții Integrate Teritoriale. În prima parte a anului viitor va fi înființată asociația, prin votul celor patru consilii locale vom finaliza asociația și apoi începem procedurile de lucru pentru a avea exact acel ITI (Investiții Teritoriale Integrate). Numai printr-un astfel de ITI se pot atrage bani europeni, România având deja un model, ITI de la Tulcea, care a atras 1,2 miliarde de euro”, a afirmat Gheorghe Falcă.

Primarul orașului Arad a precizat că Alianța Vestului își propune atragerea de bani europeni mai ușor, astfel că România și Guvernul au doar de câștigat.

„Decât să așteptăm să vină prin București banii europeni, să se plimbe prin București, să așteptăm să se facă ghidurile pentru toată țara, te unești, faci propriile proiecte, trebuie să fie validate, trebuie să arăți că aceste investiții sunt integrate teritorial, apoi finanțarea va veni direct. Este un câștig mare pentru România și pentru Guvernul României, pentru că-și diminuează din activitate”, a declarat Gheorghe Falcă.

Primarii din Timișoara, Cluj-Napoca, Arad și Oradea au lansat, sâmbătă, la Timișoara, Alianța Vestului (AVE), parteneriat prin care vor să atragă fonduri europene direct de la Bruxelles pentru proiecte comune.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu grăsimea când slăbim? Nu este eliminată prin transpirație!
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!