Prima pagină » Revolutions » 16 decembrie 1989, Timișoara începea REVOLUȚIA

16 decembrie 1989, Timișoara începea REVOLUȚIA

16 decembrie 1989, Timișoara începea REVOLUȚIA
Pe 16 decembrie 1989, timișorenii adunați în ajutorul enoriașilor reformați maghiari care își apărau pastorul pornesc o revoltă ce va deveni Revoluția română. Află cum a început schimbarea regimului comunist

În seara de 16 decembrie 1989, în fața Bisericii Reformate din Timișoara erau adunați câteva sute de oameni. Majoritatea, timișoreni veniți în sprijinul enoriașilor reformați maghiari, care erau nemuțumiți că pastorul Tokes Laszlo va fi evacuat și trimis în altă parohie. Printre ei, tot mai mulți curioși, dar și securiști care supravegheau zona. Adunați, oamenii au început să-și verse nemulțumirile și – influențați de valul de schimbări democratice din celelalte țări foste comuniste, au început să vocifereze.

În jurul orei 19:00, poetul Ion Monoran a avut ideea să oprească un tramvai în stația din apropiere, trăgând de funia pantografului și strigând „Jos Ceaușescu!” A fost suficient. În scurtă vreme, circulația a fost blocată și o coloană de câteva sute de oameni s-a îndreptat către Comitetul Județean al Partidului Comunist Român, strigând „Libertate!”, „Jos Ceaușescu!” și „Jos comunismul!”. Când manifestanții au ajuns în fața clădirii, au fost întâmpinați de un cordon de milițieni cu bastoane. Furioși, manifestanții s-au încăierat cu forțele de ordine și au spart geamurile Comitetului Județean PCR, devastând mai multe încăperi din care au aruncat tablourile lui Ceaușescu și cărțile cu coperți roșii.

Când cordonul de Miliție s-a regrupat, coloana de manifestanți a plecat spre căminele studențești, sperând să-și îngroașe rândurile. Majoritatea studenților plecase deja în vacanță, așa că protestatarii s-au îndreptat spre Catedrala Mitropolitană. Aici, au făcut joncțiunea cu alte sute de timișoreni, care veneau de la Biserica Reformată, unde avuseseră loc alte confruntări cu forțele de ordine.

În jurul orei 20:00, după ce grosul manifestanților din jurul Bisericii Reformate în care se afla Tokes Laszlo au plecat spre Comitetul Județean PCR, Miliția a trimis două plutoane de scutieri să elibereze strada, sprijinite de mașini ale pompierilor. La cele două capete ale bulevardului 6 martie (rebotezat 16 decembrie), forțele de ordine au fost atacate de timișorenii furioși, înarmați cu pietre, bâte și ce au mai găsit. După ce i-au alungat pe scutieri, folosind inclusiv cocktail-uri molotov improvizate, manifestanții au devastat magazinele din zonă și au făcut un mare foc în mijlocul liniei de tramvai, din operele lui Nicolae Ceaușescu, luate dintr-o librărie. Milițienii au fost retrași, iar una dintre mașinile de pompieri a căzut în mâinile demonstranților.

În jurul miezului nopții, cele câteva sute de timișoreni adunați în fața Catedralei au decis să plece spre cartierele orașului și să cheme lumea în stradă. În mai multe intersecții cheie, forțele de Miliție și Securitate au organizat adevărate ambuscade, reușind să aresteze câteva zeci de oameni. A doua zi, până spre prânz, toată Timișoara aflase ce s-a întâmplat și vibra sub febra unei speranțe.

Gândul vă propune o imagine completă a Revoluției din Decembrie 1989. O radiografie a ultimului deceniu al comunismului în România și o reconstituire a ultimelor sale zile. Vă prezintă evenimentele așa cum au fost surprinse pe peliculă, dar mai ales cum au fost văzute și trăite de cei care ieșit  în stradă, care și-au pierdut părinții, copiii sau prietenii în lupta pentru libertate, precum și de personajele cheie care au marcat, ulterior, destinul primilor ani de democrație. Citiți pe revolutions.ro, ce s-a întâmplat în fiecare zi a Revoluției din Decembrie 1989.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Legea care schimbă jocul. Cum poate fi DEMIS acum un președinte al României
Digi24
„Nu va exista niciun MiG”. Polonia refuză să mai transmită Ucrainei avioane de luptă. Motivele invocate de Varșovia
Cancan.ro
George Radu și-a PRESIMȚIT moartea. Ce le-a spus luptătorul RXF apropiaților, cu puțin timp înainte de tragedie
Prosport.ro
Ioana Țiriac, apariție exotică! Moștenitoarea imperiului Țiriac s-a afișat cu abdomenul la vedere într-un cadru spectaculos
Adevarul
SURSE Președintele Nicușor Dan este pregătit pentru orice compromis politic. Linia roșie rămâne un guvern cu AUR
Mediafax
Berea pe stadioane, aprobată de Parlament! Vot decisiv pentru modificarea Legii 4
Click
Atentat cu bombă în Monaco, acolo unde își face veacul Mihaela Rădulescu. Reacția vedetei după explozia care s-a soldat cu trei victime
Digi24
De ce s-au prăbușit așa de multe clădiri în timpul cutremurelor din Venezuela și cum a rezistat Chile unor seisme mult mai puternice
Cancan.ro
BREAKING | Rezultatele de la Evaluarea Națională 2026 au fost publicate
Ce se întâmplă doctore
Cu ce a ajuns să se ocupe fiica lui Liviu Vârciu în America? Carmina e total schimbată: „De ce să îmi fie rușine?”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Vestea momentului: Roboții umanoizi au început să fie închiriați cu ziua! Cât costă și ce știu să facă
Descopera.ro
În care religie nu ai voie să mănânci cartofi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ea e femeia cu care ți-am zis că-ți fac lipeala!
Descopera.ro
Ce ar putea fi arcul și săgeata strălucitoare depistate de astronomi?