Falsul chirurg italian NU AVEA DREPTUL să profeseze în România. Ministerul Educației îi atestase CU RESTRICȚII o diplomă adusă din KOSOVO

Publicat: 08/02/2019, 03:13

Ministerul Educației Naționale a recunoscut diploma medicului fals italian în aprilie 2018, dar în atestat era specificat faptul că acestuia îi este interzis să exercite profesia de medic, au precizat pentru Mediafax, reprezentanții instituției.

Matteo Politi a solicitat în martie 2018 să-i fie recunoscută diploma, iar atestatul l-a primit în luna aprilie 2018. Pe atunci la conducerea ministerului se afla Valentin Popa.

Potrivit Ministerului Educației Naționale, în 22 martie 2018 a fost înregistrată la Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED) solicitarea pe numele lui Politi Matteo, cetățean italian, pentru recunoașterea unei diplome de studii universitare (medicină generală), obținută în Serbia, la Universitatea din Priștina. Politi i-a anunțat atunci pe reprezentanții ministerului că urmează să fie angajat ca asistent manager în cadrul unei firme.

Cum își ademenea falsul chirurg clientela prin Facebook

În urma evaluării dosarului de recunoaștere conform metodologiilor specifice, Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor a emis Atestatul de recunoaștere a studiilor în data de 11 aprilie 2018, în care se menționează recunoașterea nivelului Licență și a domeniului de studii (Sănătate), fără a se menționa specializarea (Medicină) care ar fi dat posibilitatea cetățeanului italian să solicite dreptul de exercitare a profesiei în cauză pe teritoriul României, au declarat reprezentanții ministerului.

„În atestat se menționează, în mod expres: Acest atestat nu poate fi utilizat pentru exercitarea profesiei de medic și nu este valabil în scopuri academice pentru continuarea studiilor”; Titularul documentelor de studii depuse pentru recunoaștere își asumă răspunderea cu privire la autenticitatea acestora”, se arată în răspunsul trimis Mediafax de către Ministerul Educației Naționale.

Cum își ademenea falsul chirurg clientela prin Facebook

Matteo Politi a prezentat Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București o diplomă conform căreia ar fi absolvit, în 2013, Universitatea din Priștina în Kosovo. Funcționarii i-au atestat documentul, deși în diplomă se menționează că acesta ar fi studiat în Republica Serbia, iar provincia Kosovo și-a declarat independența față de Serbia în 2008.

Conform actului de studiu, italianul s-a înscris la studii în anul 2007 și a studiat la Facultatea de Medicină, secția Medicină Generală. Bărbatul ar fi terminat studiile cu media generală opt.

Falsul chirurg italian a fost reținut miercuri seară pentru 24 de ore, după ce a fost audiat de către polițiștii Secției 4 din Capitală. Acesta este suspect pentru înșelăciune și e vizat de ancheta in rem privind exercitarea fără drept a unei profesii. Joi noapte, magistrațiiJudecătoriei Sectorului 1 au dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile, sub acuzațiile de înșelăciune în formă continuată și simplă și de exercitarea fără drept a profesiei.

Procurorii au pus în mișcare acțiunea penală față de falsul chirurg italian, el fiind acuzat de înșelăciune în formă continuată și simplă și de exercitarea fără drept a profesiei. Potrivit reprezentanților parchetului, italianul a practicat chirurgia în 2 cabinete, în perioada iulie-decembrie 2018.

„Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de un cetățean italian pentru săvârșirea unei infracțiuni de înșelăciune în formă continuată, înșelăciune în formă simplă și a unei infracțiuni de exercitare fără drept a unei profesii sau activități. În cuprinsul ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale s-a reținut că în perioada iulie-decembrie 2018, cetățeanul italian a efectuat activități specifice profesiei de medic plastician, în cadrul a două policlinici din București, fără a avea drept de practică pe teritoriul țării și fără a avea documente care să ateste specializarea sa”, a declarat Călin Radu Bogdan, reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Potrivit acestuia, în aceeași perioadă menționată, cetățeanul italian a indus în eroare mai multe persoane cu privire la calitatea sa de medic chirurg plastician, folosind un nume fals și „exercitând acte medicale asupra acestora, obținând un folos patrimonial injust care a constat în contravaloarea achitată pentru actele medicale”.

Cum își ademenea falsul chirurg clientela prin Facebook

DSP deschide linie telefonică pentru denunțuri despre Matteo Politi

Potrivit medicului estetician Radu Ionescu, una din femeile cărora Matteo Politi i-a făcut un implant mamar a suferit grave mutilări, care vor necesita tratament îndelungat, cu șanse incerte de vindecare.

Imaginea unei femei mutilate după o operație a lui Matteo Politi

Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București a anunțat, joi, că pentru acuratețea informațiilor în legătură cu ancheta privind activitatea medicala prestată de Matteo Politi/Matthew Mode în clinicile din România, a fost înființată o linie telefonică specială pentru a obține informații despre serviciile medicale care au fost acordate de acesta.

Astfel, în perioada 7 februarie – 15 februarie, de luni până vineri, în intervalul orar 8:00-16:00, la numărul de telefon 021.313.2634, un responsabil DSP-MB va prelua mesajele celor interesați să ofere amănunte în acest caz.

„Reamintim că Matteo Politi/Matthew Mode a acordat în ultimul an, în cadrul mai multor clinici medicale private, servicii medicale de chirurgie estetică fără a avea dreptul legal de a exercita această specialitate pe teritoriul României”, se arată în informarea publicată, joi, de Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București.

Imaginea unei femei mutilate după o operație a lui Matteo Politi

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
GALERIE FOTO. Cum arată Cernobîl și Pripiat la 38 de ani de la dezastrul nuclear...
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au...
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate...
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe...
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta...
S-a aflat! Vor întârzia sau nu pensiile în luna mai 2024? Daniel Baciu a făcut...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Răsturnare de situaţie din piaţa muncii. Exodul a luat sfârşit: Procentul românilor care caută activ...
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Semnul de circulație pe care șoferii SUNT OBLIGAȚI să îl cunoască. Foarte puțini îl recunosc,...
Mare problemă pe litoralul românesc. Deschiderea sezonului, în pericol
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin....
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta...
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani: "Eu mă simt...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Ce origine preistorică are cafeaua, una dintre cele mai consumate băuturi din lume?