Prima pagină » Știri externe » Statul Islamic acuză: Occidentul a vărsat „lacrimi de CROCODIL” pentru victimele atacului armat din Noua Zeelandă. Teroriștii vor să se răzbune

Statul Islamic acuză: Occidentul a vărsat „lacrimi de CROCODIL” pentru victimele atacului armat din Noua Zeelandă. Teroriștii vor să se răzbune

Statul Islamic acuză: Occidentul a vărsat „lacrimi de CROCODIL
Forțe armate americane și siriene au bombardat depozite ale Statului Islamic
Abu Hassan al-Muhajir, purtătorul de cuvânt al organizației teroriste Stat Islamic, a lansat un apel către simpatizanții rețelei islamiste în care le cere să răzbune atentatul comis de un adept al supremației albe în Noua Zeelandă, în urma căruia 50 de musulmani au fost uciși.

„Scenele de masacru din cele două moschei ar trebui să-i trezească pe cei ce au fost păcăliți, și ar trebui să-i încurajeze pe susținătorii califatului să-și răzbune religia”, a afirmat Abu Hassan al-Muhajir, într-o înregistrare audio de 44 de minute, potrivit cotidianului The New York Times.

Al-Muhajir a mai spus că atentatul din Noua Zeelandă, pe care l-a descris drept „războiul cruciaților” împotriva musulmanilor, ar reprezenta o extensie a luptei împotriva rețelei teroriste Stat Islamic.

Reprezentantul rețelei Stat Islamic a acuzat statele occidentale că au vărsat „lacrimi de crocodil pentru victimele” atacului din Noua Zeelandă.

Brenton Harrison Tarrant, un adept al supremației albe și autoproclamat „etno-naționalist”, a comis vineri un atac la moschei din orașul Christchurch, împușcând mortal 50 de persoane.

Înaintea atacului, individul a publicat pe contul său de Twitter, sub numele de Brenton Tarrant, mai multe poze cu arme și o „proclamație” de 74 de pagini în care își explică acțiunile. Printre motivele invocate de atacator se numără „crearea unei atmosfere de teamă” și „incitarea la violență” împotriva musulmanilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Te cumpăr și pe tine”, „Mor cu voi de gât”. Dominic Fritz, despre amenințările primite în lupta pentru patrimoniul Timișoarei
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
Patronul Dristor Doner Kebap a fost arestat în Turcia! Rețeaua lui de trafic folosea mai mulți studenți din România
Prosport.ro
FOTO. „Ești vedeta deșertului”. Iubita fotbalistului a făcut ravagii cu apariția ei
Adevarul
Politolog: „Nicușor Dan a ieșit din logica cooperării loiale" - unde se termină medierea și unde începe negocierea politică
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Ultimul bal înainte de prăbușirea unui imperiu. Rochii cu diamante, costume de sute de ruble și un lux greu de imaginat
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ema Uta, agresată de iubit! Make-up artistul a cerut ordin de protecție împotriva lui Andrei Barbu
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Joseph Vacher, „Spintecătorul francez”. Cazul care a testat metodele criminalisticii moderne
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!