Prima pagină » Știri politice » Klaus Iohannis, la a treia carte. Uniunea Europeană, subiectul ales de președinte

Klaus Iohannis, la a treia carte. Uniunea Europeană, subiectul ales de președinte

Klaus Iohannis, la a treia carte. Uniunea Europeană, subiectul ales de președinte
Klaus Iohannis, președintele României, publică a treia carte, despre Uniunea Europeană, volumul "EU.RO - un dialog deschis despre Europa" fiind anunțat de Editura Curtea Veche, arată un comunicat remis MEDIAFAX.

Volumul este prezentat ca un ghid ce realizează sinteza istoriei Uniunii Europene, a instituțiilor care o definesc, a valorilor ei și a principalelor provocări pe care le înfruntă în prezent.

„EU.RO. Un dialog deschis despre Europa” este, potrivit editorilor, „o invitație la dezbatere, la analiză și cunoaștere, astfel încât să le ofere cititorilor informații de care au nevoie pentru a deveni cetățeni europeni implicați, alături de instrumente care să le contureze o poziție articulată față de Uniune și față de viitorul ei”.

„Am încercat să prezint, într-o manieră accesibilă, principalele mecanisme, valori și teme politice relevante pentru constructul european. Intenția mea a fost aceea de a oferi unui cititor nespecialist explicații concise și răspunsuri la întrebări esențiale, dar sensibile, care preocupă un număr mare de cetățeni și care pot genera confuzii. Întrebările la care am încercat să ofer răspunsuri în aceasta carte sunt foarte variate, iar ele încep de la legitimitatea noastră istorică de a aparține spațiului comunitar și se încheie cu modul în care ne proiectăm prezența în Uniune, în viitoarea perioadă. De asemenea, ele au la baza convingerea că este de datoria politicienilor să informeze propriii cetățeni despre modul de funcționare al mecanismelor politice și despre marile teme care solicita, astăzi, atenția lumii întregi”, arată Klaus Iohannis în introducerea cărții.

Cartea prezintă ce anume implică pentru România apartenența la proiectul comunitar. Volumul va putea fi rezervat cu autograf pe curteaveche.ro în perioada 8 – 16 aprilie.

Prețul noului volum semnat de Klaus Iohannis este de 59 de lei.

Klaus Iohannis a mai publicat volumele „Pas cu pas” (2014) și „Primul pas” (2015).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
IREAL! Ce a PĂȚIT un canadian care s-a MUTAT cu familia în Rusia pentru a scăpa de ideologia decadentă a Occidentului
Click
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!