Prima pagină » Știri » Vâlcov are nevoie de timp să-și ia un avocat. Apelul consilierului a fost amânat de instanța supremă

Vâlcov are nevoie de timp să-și ia un avocat. Apelul consilierului a fost amânat de instanța supremă

Vâlcov are nevoie de timp să-și ia un avocat. Apelul consilierului a fost amânat de instanța supremă
Darius Vâlcov a depus la instanța supremă o solicitare de amânare a apelului în dosarul în care a fost condamnat în primă instanță la 8 ani de închisoare, motivând că vrea să-și angajeze un avocat și să-și pregătească apărarea, magistrații dispunând un nou termen pe 11 iunie.

Totodată, Lucia Rog, unul dintre judecătorii completului de cinci care judecă apelul consilierului premierului Viorica Dăncilă a formulat o cerere de abținere, pentru că a dispus măsuri preventive în dosar, iar instanța a aprobat această solicitare, magistratul urmând să fie înlocuit.

Magistrații Înaltei Curți au stabilit următorul termen de judecată pentru data de 11 iunie.

Darius Vâlcov nu s-a prezentat marți la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), el fiind reprezentat de un avocat din oficiu.

Pe 8 februarie 2018, fostul ministru al Finanțelor, în prezent consilier de stat al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, a fost condamnat, de instanța supremă, la opt ani de închhisoare, decizia nefiind definitivă. Darius Vâlcov a fost trimis în judecată în anul 2015, de către procurorii DNA, fiind acuzat de trafic de influență, spălare de bani și operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcțiile.

Potrivit rechizitoriului trimis instanței, în 2009, administratorul unei societăți comerciale i-ar fi cerut lui Darius Vâlcov, care atunci era primar al municipiului Slatina, să intervină la factori de decizie de la SC Compania de Apă Olt SA, pentru a câștiga licitații de lucrări pentru obiective din Slatina, Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești. În schimbul intervenției sale, omul de afaceri i-ar fi promis lui Darius Vâlcov că îi dă 20 la sută din valoarea sumelor încasate (fără TVA) din contractele de execuție a lucrărilor. „Propunerea a fost făcută în contextul în care, în luna noiembrie 2008, fusese aprobat la nivel guvernamental proiectul «Extinderea și reabilitarea sistemelor de apă și apă uzată în județul Olt», al cărui beneficiar final este SC Compania de Apă Olt SA, operator regional, finanțarea fiind asigurată, majoritar, din fonduri europene nerambursabile. În cadrul acestui proiect au fost încheiate trei contracte, respectiv «Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în orașele Scornicești și Potcoava», «Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în municipiul Slatina» și «Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în orașele Drăgănești-Olt și Piatra-Olt»”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanței.

Darius Vâlcov și omul de afaceri ar fi convenit ca sumele de bani promise în schimbul intervenției fostului ministru să fie date doar în numerar, în lei și la sediul firmei. Astfel, în perioada ianuarie-martie 2011, Vâlcov s-ar fi prezentat periodic la sediul societății, unde ar fi primit de la administratorul acesteia, suma totală de 1,2 milioane de lei, în trei tranșe de câte 400.000 de lei.

Anchetatorii susțin că Darius Vâlcov primea câte o tranșă de bani „ori de câte ori contractantul Compania de Apă Olt efectua plăți în contul societății”.

Vâlcov ar fi primit banii în sediul SC Tehnologica Radion, deținută de Theodor Berna, susținea DNA.

Darius Vâlcov mai este acuzat că, în perioada aprilie-decembrie 2011, a primit de la omul de afaceri, prin intermediul fostului primar Minel Florin Prina, suma totală de 2,5 milioane de lei, în cinci tranșe a câte 500.000 de lei, banii fiind dați lui Prina, în municipiul Slatina. Vâlcov ar mai fi primit, în perioada 2012- 2013, de la omul de afaceri, prin intermediul mai multor firme, suma de 3.080.000 de lei. DNA spune că, începând din 2011, Vâlcov a efectuat operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcțiile de primar, senator și ministru, utilizând informații deținute în virtutea acestora, în legătură cu șapte firme pe care le deține în fapt și pe care le administrează, prin interpuși, obținând astfel foloase de 2.272.200 de lei.

Potrivit anchetatorilor, Darius Vâlcov ar fi obținut mai multe bunuri, între care trei lingouri de aur, care cântăresc în total trei kilograme, un tablou cu ramă aurie, inscripționat Renoir, un tablou inscripționat Jean Cocteau și o pictură pe lemn, inscripționată Aurel Acasandrei, precum și sumele de 90.000 de dolari și 1.323.850 de lei. Anchetatorii susțin că banii și bunurile au fost depozitate într-un seif, în casa lui Daniel Bărbulescu, prieten al fostului ministru al Finanțelor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', care a prezis moartea Reginei Elisabeta a II-a, face predicții tulburătoare pentru 2028
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Sylvester Stallone, bătaie cu Richard Gere pe platourile de filmare. „L-am tras afară de pe bancheta din spate...”
Cancan.ro
Singurul artist care sare în apărarea lui Ian: Eliberați-l!
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!