Prima pagină » Știri » ANALIZĂ Monitorul Justiției: Dependențele Ministerului Public – Imediat după 1989, procuratura fostă comunistă era debusolată

ANALIZĂ Monitorul Justiției: Dependențele Ministerului Public – Imediat după 1989, procuratura fostă comunistă era debusolată

ANALIZĂ Monitorul Justiției:  Dependențele Ministerului Public - Imediat după 1989, procuratura fostă comunistă era debusolată
Mihai Betelie a realizează, pentru Monitorul Justiției, o analiză a evoluției activității din Ministerul Public din 1990 și până în prezent, punctând principalele momente definitorii pentru sistemul judiciar, între care se numără și semnarea protocoalelor secrete.

 „Un pic nedumeriți de acest echilibru și neobișnuiți cu această stare de fapt, șefii din Ministerul Public și-au căutat o nouă dependență care să le asigure puterea, uneori discreționară și conservarea unor privilegii tacit recunoscute în societate. Așa se explică apariția protocoalelor de colaborare cu SRI, secrete la început, cărora ambele părți semnatare au încercat să le dea o aparență de oportunitate și legalitate”, scrie Mihai Betelie.

Redăm, mai jos, un fragment din analiza semnată de Mihai Betelie:

Imediat după 1989, procuratura fostă comunistă era debusolată – Șefii nu știau cum să justifice acțiunile în slujba statului comunist. Ca să scape de orice explicăție pentru trecut, unii dintre  procurori au părăsit sistemul și și-au găsit locul în profesii liberale mult mai bine recompensate în noua economie de piață. Unii au rămas în sistem din inerție, sperând că prestația lor profesională ștearsă îi va face de neobservat. Cei mai mulți, devotați profesiei, având conștiința curată pentru trecutul lor, au rămas în sistem, încercând să aplice cât mai onest  legea. Însă au fost și unii procurori care rămas sau au intrat în sistem, împinși doar de dorința de a dobândi putere și privilegii.

Continuarea opiniei procurorului, în Monitorul Justiției 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Raport SUA, mesaj DUR despre România: „Corupția rămâne problema eternă”. Ce să facă investitorii
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Adevarul
Susținătorii lui Călin Georgescu au instalat corturi în fața Arestului Central. Fotografia care a stârnit indignare și îngrijorare
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Neti Sandu, previziuni îngrijorătoare pentru 2027. Astrologul de la PRO TV avertizează: „Nu mai merge!”
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Tensiunea arterială după 40, 50 și 60 de ani: ce valori sunt normale și când trebuie mers la medic
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Nu toate drumurile duceau la Roma. Harta care schimbă imaginea uneia dintre cele mai mari rețele ale Antichității
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!