Prima pagină » Știri » Secții de votare din străinătate au fost mutate. Ministerul de Externe anunță noile adrese

Secții de votare din străinătate au fost mutate. Ministerul de Externe anunță noile adrese

Secții de votare din străinătate au fost mutate. Ministerul de Externe anunță noile adrese
Ministerul de Externe anunță că au fost modificate adresele a nouă secții de votare din străinătate pentru alegerile europarlamentare și referendumul din 26 mai ca urmare a unor „decizii unilaterale ale autorităților publice locale" de a rezilia contractele de închiriere pentru găzduirea secțiilor.

„Ministerul Afacerilor Externe informează că, prin ordin al ministrului afacerilor externe, au fost modificate adresele a nouă secții de votare care vor fi organizate în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European și referendumul național din 26 mai 2019, ca urmare a unor situații neprevăzute sau a unor cauze de natură obiectivă. Misiunile diplomatice care au propus secțiile de votare respective s-au confruntat cu decizii unilaterale ale autorităților publice locale de a rezilia contractele de închiriere încheiate pentru organizarea secțiilor de votare, de schimbare a locației agreate și atribuite inițial pentru organizarea secțiilor de votare într-o locație care prezenta condiții improprii desfășurării procesului electoral”, arată un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), remis, sâmbătă, Mediafax.

Potrivit ministerului, „au existat situații în care instituțiile publice în care s-au închiriat săli pentru organizarea secțiilor de votare aveau afișate adrese vechi, neactualizate sau chiar au comunicat, în adrese oficiale către misiuni, adrese incomplete sau eronate”.

MAE anunță că numărul total al secțiilor de votare care vor fi organizate în străinătate rămâne același, de 441. Membrii Corpului Diplomatic și Consular au identificat „în timp util spații necesare mutării unor secții de votare, în mare parte ca urmare a unor decizii de ultimă oră a autorităților locale din unele țări”, arată sursa citată.

„Ulterior publicării în Monitorul Oficial a Ordinului ministrului afacerilor externe 730/2019 privind numerotarea secțiilor de votare din străinătate la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din 26 mai 2019 s-a constatat că în cazul unor secții s-a modificat, din motive obiective, adresa locației”, transmite Ministerul de Externe.

Reprezentanții MAE arată că în cazul secției de votare din Calgary, Canada, autoritățile publice au informat consulul român că imobilul în care urma să fie organizată secția de votare trebuia să intre în reparații.

„Cu titlu exemplificativ, în cazul secției de votare nr. 44 din Calgary, autoritățile publice au informat consulul onorific al României la Calgary că imobilul în care funcționează centrul comunitar, în care urma să fie organizată secția de votare, va intra în reparație capitală și au reziliat contractul de închiriere încheiat. Menționăm că în Calgary procedura obligă autoritățile locale să inițieze renovarea centrelor comunitare imediat după obținerea tuturor avizelor, atât din cauza procedurii îndelungate implicate, cât și din cauza perioadei scurte de timp în care vremea permite derularea unor lucrări de acest tip”, arată MAE.

Aceștia anunță că o situație similară s-a înregistrat și în Castellon de la Plana din Spania. „Cu o situație similară s-a confruntat și Consulatul României la Castellon de la Plana, care a fost notificat pe 8 mai 2019 de către autoritățile locale din Alicante cu privire la decizia acestora de a anula închirierea agreată inițial pentru o sală în care să funcționeze secția de votare și de a muta locația într-un alt spațiu, în care propuneau organizarea secției de votare în aceeași încăpere cu o secție de votare organizată de Bulgaria. Întrucât sala respectivă oferea condiții improprii pentru desfășurarea optimă a procesului electoral, Consulatul României la Castellon de la Plana a fost nevoit să închirieze un alt spațiu destinat secției de votare, aflat în alt imobil”, conform comunicării oficiale a Ministerului.

De asemenea, potrivit MAE, „au existat și cazuri în care situații neprevăzute au dus la necesitatea închirierii unui alt sediu pentru organizarea unei secții de votare”.

„Una dintre secțiile organizate în SUA urma să funcționeze într-o clădire aflată în proprietatea unui consul onorific, care însă, în urma unor probleme personale neprevăzute, nu a mai putut pune la dispoziție imobilul respectiv. Drept urmare misiunea diplomatică respectivă a fost nevoită să identifice un alt spațiu destinat organizării secției de votare. Menționăm și situația unei secții de votare organizate în Italia, unde autoritățile locale au comunicat Consulatului General la Bologna că adresa corectă a imobilului pentru care și-au dat acordul în vederea înființării secției de votare nr. 185 Siena este Via B. Tolomei nr.7, în comunicările anterioare figurând eronat nr. 5. O situație similară s-a înregistrat în cazul secției de votare 117 din Hamburg, pentru care firma de la care a fost închiriată locația secției de votare a comunicat abia la data 14 mai 2019 că în adresa spațiului transmisă în toate comunicările anterioare a fost greșit trecut numărul străzii”, conform sursei citate.

Ministerul transmite că în urma apariției „unor astfel de situații obiective și neprevăzute”, misiunile diplomatice ale României au luat, „în cel mai scurt timp, toate măsurile care s-au impus pentru a găsi locații alternative pentru secțiile de votare respective, cu scopul de a păstra același număr de secții de votare, astfel încât un număr cât mai mare de alegători români din străinătate să își poată exercita dreptul de vot la scrutinele din 26 mai 2019″.

Astfel, prin ordinul ministrului afacerilor externe emis la 16 mai 2019 au fost modificate adresele a 9 secții de votare.

Lista secțiilor de votare, cu adresele în cauză actualizate, poate fi consultată pe site-ul MAE, la adresa: http://www.mae.ro/node/48090.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce gătim de Sfânta Maria. 5 rețete tradiționale pentru masa de sărbătoare
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
SUA își pune aliații NATO la test: Trump decide cine rămâne „loial” înainte de retragerea trupelor din Europa
Click
Alertă pe o plajă populară din Spania. O creatură de aproape 300 de kilograme a speriat turiștii
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Ce alternative la alergare sunt recomandate pentru impact redus asupra articulațiilor?