Prima pagină » Știri politice » Gheorghe Falcă dă Aradul pentru Bruxelles, după 15 ani în care a fost primar: Întotdeauna ai regrete

Gheorghe Falcă dă Aradul pentru Bruxelles, după 15 ani în care a fost primar: Întotdeauna ai regrete

Gheorghe Falcă dă Aradul pentru Bruxelles, după 15 ani în care a fost primar: Întotdeauna ai regrete
Gheorghe Falcă (PNL) va renunța la mandatul de primar al orașului Arad pentru a merge la Bruxelles, ca europarlamentar. El a afirmat că, după 19 ani de administrație, va trece în „altă etapă" a carierei politice și că are mici regrete, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Gheoghe Falcă (PNL) a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, că după ce va primi mandatul de europarlamentar va renunța la funcția de primar al Aradului, oraș pe care-l conduce de 15 ani.

„După ce primesc mandatul de europarlamentar, în 30 de zile trebuie să optez. Eu voi opta pentru mandatul de europarlamentar și o să prezint un raport orașului, un raport cu ce am făcut în cei 15 ani de mandat, am fost ales de patru ori. Conform legii, trebuie să-ți primești mandatul, nu-și dă nimeni demisia, ci este o procedură, se renunță la mandatul de primar în 30 de zile. 15 ani am condus Primăria Arad și încă patru am fost la Consiliul Județean Arad”, a afirmat Gheorghe Falcă.

Primarul Aradului a precizat că după primirea mandatului de europarlamentar va trece în altă etapă a carierei sale politice și că are o experiență de nouă ani la Bruxelles, pentru că face parte din Comitetul European al Regiunilor.

„Sunt 19 ani de administrație, iar acum trec în altă etapă a carierei mele politice, din zona de administrație în zona de legiferare europeană, cu o experiență de nouă ani în domeniu, în Comitetul Regiunilor la Bruxelles, unde am reprezentat primarii. Asta înseamnă că am cunoștințe în domeniu, vreau să merg în aceleași comisii în care am fost nouă ani ca reprezentant al primarilor și să-mi fac treaba acum la nivel european pentru europeni, care înseamnă și românii, la fel cum mi-am făcut treaba pentru comunitatea arădeană, care astăzi este între primele cinci în toate topurile, în primii cinci indicatori”, a declarat primarul Aradului.

De asemenea, Gheorghe Falcă a afirmat că are „regrete mici” după 15 ani în fruntea Primăriei Arad.

„Întotdeauna ai regrete că nu ai reușit să faci lucruri și mai și, și mai frumoase, dar în momentul în care aduci în Arad autostrada, în momentul în care de la 38.000 de locuri de muncă ai ajuns la 90.000, în momentul în care ai implementat peste 200 de milioane de euro bani europeni și ai acum în derulare încă 200 de milioane de euro, regretele sunt mici în comparație cu realizările pe care le-ai făcut în comunitate. Pe plan personal îmi doresc să am sănătate, că am avut un moment greu din punct de vedere al sănătății”, a adăugat Gheorghe Falcă.

Falcă a spus că după ce va renunța la mandatul de primar, unul dintre viceprimari va fi ales primar interimar, funcție pe care o va ocupa până la alegerile locale de anul viitor.

Gheorghe Falcă a câștigat, în iunie 2016, un nou mandat de primar și se află la al patrulea mandat consecutiv în fruntea orașului, deținând funcția din 2004, anterior fiind vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.

Gheorghe Falcă este născut în 22 ianuarie 1967 la Brad. A absolvit Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara, Facultatea de Construcții.

Recomandarea video

Mediafax
Psihologii sunt de acord că persoanele cărora nu le place să vorbească dimineața au aceste caracteristici
Digi24
România a pierdut procesul cu compania farmaceutică Pfizer și este obligată să plătească 600 de milioane de euro
Cancan.ro
Meteorologii, în alertă: Un val uriaș de praf african a intrat în Europa. Când ajunge în România ⬇️
Prosport.ro
FOTO. „Eşti superbă”. Fanii au reacționat când au văzut imaginile cu Tania la plajă
Adevarul
Discursul lui Trump despre războiul din Iran crește prețul petrolului: „Îi vom duce înapoi în epoca de piatră”. Niciun cuvânt despre NATO
Mediafax
Consumul de gaze din această iarnă a fost cu 4% mai mare decât media ultimilor trei ani. Cât a rămas în depozite la finalul sezonului de extracție – Datele oficiale ale Transgaz
Click
Cum prepară Anna Lesko rulada de post cu ciuperci, legume și verdeață. Secretul vedetei pentru un preparat de excepție
Digi24
Greg Bovino, șeful grănicerilor SUA, a ieșit la pensie cu tot cu parolele de la conturile de social media ale instituției
Cancan.ro
Zodia feminină care va primi inelul de logodnă în aprilie 2026, potrivit celebrei Cristina Demetrescu
Ce se întâmplă doctore
Imagini uitate cu Ramona Olaru în tinerețe, când nu era celebră! Nimeni nu a mai recunoscut-o în aceste fotografii
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Carburanții, ieftiniți agresiv. Motorina a ajuns la sub 10 lei/litru
Descopera.ro
Chiar și bărbații au un „punct G” despre care puțini știu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
România a fost pe primul loc în Uniunea Europeană la producția de floarea-soarelui în 2025