Prima pagină » Știri » „Un puternic semnal de alarmă”. Ce spune Iohannis despre tragedia în care au murit trei copii după ce au fost luați de viitură

„Un puternic semnal de alarmă”. Ce spune Iohannis despre tragedia în care au murit trei copii după ce au fost luați de viitură

„Un puternic semnal de alarmă
Președintele Klaus Iohannis transmite, după tragedia din Prahova în urma căreia și-au pierdut viața trei copii și un al patrulea este dat dispărut, că este nevoie urgentă de elaborarea unor strategii pentru a preveni efectele fenomenelor meteo extreme.

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a aflat cu profundă durere despre tragedia petrecută în localitatea Sângeru, din județul Prahova, în urma căreia și-au pierdut viața trei copii și al patrulea este dat dispărut după ce casa în care locuiau a fost luată de o puternică viitură.Președintele Klaus Iohannis este alături de familia îndurerată în aceste momente grele și de toți cei care au avut de suferit de pe urma inundațiilor care au afectat România în ultimele ore”, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale, remis sâmbătă Mediafax.

Șeful statului cere autorităților responsabile să ia toate măsurile care se impun pentru a-i ajuta pe cei care în aceste momente dificile au nevoie de sprijin.

„Această dramă, care din nefericire nu este un caz singular, reprezintă un puternic semnal de alarmă că este urgentă nevoie de elaborarea unor strategii pentru a preveni, pe cât posibil, efectele fenomenelor meteo extreme și a unor planuri de acțiune imediată atunci când au loc astfel de evenimente climatice extraordinare”, potrivit sursei citate.

O femeie și patru copii, cu vârste cuprinse între 9 luni și 6 ani din localitatea Sângeru, au fost surprinși vineri seara de viitură. Femeia a fost salvată, însă cei patru minori au fost dați dispăruți.

Până la momentul transmiterii știrii, trei copii au fost găsiți morți, un al patrulea fiind dat în continuare dispărut.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Donald Trump îi cere lui Volodimir Zelenski „să se grăbească” cu demersurile pentru încheierea unui acord de pace cu Rusia
Digi24
China amenință cu „toate măsurile necesare” după ce CIA a publicat un clip în limba chineză pentru recrutarea de ofițeri
Cancan.ro
Gestul ireal făcut de fosta parteneră a lui Adrian Kreiner din spatele gratiilor. Ce le-a cerut magistraților 😲
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție rară în costum de baie
Adevarul
Trupele NATO au fost „bătute măr” de ucraineni în cadrul unor exerciții în Estonia. „Suntem condamnați”
Mediafax
Un cunoscut oraș turistic, aflat lângă România, a interzis comerțul de alcool după ora 20.00
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Digi24
Autospecială de pompieri, oprită de poliție în drum spre incendiu. Polițiștii se deplasau spre același incident
Cancan.ro
Lovitură de la tribunal pentru rudele tinerilor implicați în crima lui Mario Berinde din Cenei. Ce au decis judecătorii
Ce se întâmplă doctore
Ce mai face și cum arată acum Mirela Stoian, cea care a interpretat-o pe Lila, în „Vacanța Mare”. Actrița a intrat într-un con de umbră de ani buni
Ciao.ro
Vedete cu suflet mare! Ce persoane publice din România au adoptat copii
Promotor.ro
Rostec trimite BMP-3 către Rusia. Ajută în Ucraina sau ajung la „cimitirul” de 800 de unități distruse?
Descopera.ro
Arma secretă cu care dacii dădeau fiori inamicilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
„Trebuie să discutăm cu Putin”, a transmis cancelarul austriac Christian Stocker