Prima pagină » Știri » Magistrații instanței supreme mențin arestul preventiv pentru Mazăre în dosarul Polaris

Magistrații instanței supreme mențin arestul preventiv pentru Mazăre în dosarul Polaris

Magistrații Înaltei Curți au decis, marți, să mențină arestul preventiv pentru Radu Mazăre, pe o perioadă de 60 de zile, începând din 6 iunie și până în 4 august, decizia nefiind definitivă. Măsura preventivă este dispusă în dosarul Polaris, în care fostul edil are o condamnare în primă instanță.

13:08 „Menține măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul Mazăre Radu Ștefan pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 06 iunie 2019 până la data de 04 august 2019, inclusiv. (…) Respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulate de inculpatul Mazăre Radu Ștefan. Cu drept de contestație în 48 de ore de la comunicare”, se arată în minuta instanței.

Știrea inițială. „Sunt de acord cu solicitarea avocatului și vă rog să îmi revocați măsura arestului preventiv”, a spus în instanță Mazăre.

Concret, avocații lui Radu Mazăre au solicitat revocarea arestului preventiv dispus în dosarul Polaris, deoarece scopul măsurii nu mai poate fi atins, întrucât fostul primar al Constanței se află deja sub puterea unei decizii privative de libertate.

„La ora asta ar fi o pură formalitate să venim din 30 în 30 de zile să disputăm acest mandat, care nu mai are niciun scop”, a spus apărătorul.

La rândul său, procurorul a cerut respingerea cererii avocatului și a subliniat: „În decembrie 2018, a părăsit teritoriul României deși s-a aflat sub o măsură preventivă. A avut o conduită de sfidare a justiției. Cauza nu e definitiv soluționată. Inculpatul a reușit să fie adus în țară cu intervenția organelor competente!”.

Radu Mazăre a fost plasat, în acest dosar, sub control judiciar, însă fostul edil a încălcat condițiile și a plecat în Madagascar, fiind emis mandat de arestare pe numele său. În 21 mai 2019, instanța supremă a confirmat mandatul de arestare preventivă, nefiind decizie definitivă.

Fostul primar al Constanței Radu Mazăre, extrădat din Madagascar pentru a-și ispăși pedeapsa de 9 ani de închisoare cu executare în România în alt dosar, cel al retrocedărilor, este încarcerat la Penitenciarul Rahova.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Poveste de dragoste în perioada comunistă. Cum a păcălit Securitatea o tânără româncă îndrăgostită de un englez
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Adevarul
America, prinsă între MAGA și extrema stângă. De ce riscă moderații din ambele partide să rămână fără voce
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Patru sectoare ale Capitalei, fără apă rece timp de patru zile. Care sunt zonele afectate
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!