Prima pagină » Știri » Marius Tucă Show | Mircea Lucescu: Nu voi mai antrena niciodată echipa națională

Marius Tucă Show | Mircea Lucescu: Nu voi mai antrena niciodată echipa națională

Fostul selecționer Mircea Lucescu dă o veste proastă fanilor săi cu doar câteva zile înaintea meciului dintre naționala de fotbal României și cea a Norvegiei, din preliminariile Euro 2020. Il Luce a declarat la emisiunea "Marius Tucă Show" că nu va mai antrena niciodată echipa națională.

Mircea Lucescu a afirmat însă că sunt speranțe ca echipa națională a României să facă performanță grație tinerei generații de jucători.

„Ce pot să spun despre echipa națională a României? Este într-un moment important. Am avut răbdare destul de mult, vorbesc de suporteri, eu mă pun în postura suporterilor, dar de acum încolo există și speranțe pentru că a apărut această generație de jucători tineri, educați, construiți, mai mult decât … talent am avut dintotdeauna și ăsta-i meritul principal al lui Gică Hagi care a dat o linie de confruntare cu celelalte echipe, mizând foarte mult pe jucători tineri. Din păcate, posibilitățile lui financiare nu l-au ajutat să se mențină și trebuie să vândă. Ori știu și eu la Șahtar, dacă rămânea cu aceiași jucători și nu vindeau, puteau să joace un rol mare, în primele 5-6 echipe europene, dar a fost nevoie să vândă, a lăsat loc altor jucători. Același lucru cu Gică Hagi. Acum problema e de organizare, că fără o bună organizare nu poți câștiga nimic”, a afirmat Mircea Lucescu.

Fostul antrenor al echipei naționale a explicat de ce nu a mai revenit pe banca tehnică a tricolorilor după victoria cu 4-0 împotriva Austriei din septembrie 1986, care, paradoxal, a adus demiterea sa.

„Păi nu, eu când am plecat am spus că nu mă mai întorc niciodată. Și eu, și Răzvan, la fel. E am plecat după 4-0 cu Austria, pentru că au considerat o nedreptate strigătoare la cer faptul că construisem o echipă total tânără, cu jucători de la Craiova și Hunedoara în general, plus jucători care au apărut, Steaua, pe urmă Dinamo. Steaua începuse, că avea jucători tineri, și Dinamo la fel, să apară în prim-planul performanței. Aveam o echipă foarte tânără. Au profitat după de 1990 de acea echipă cei care au condus mai departe. Dar… Nu e bine să te întorci acolo unde ai mai fost. Nu e bine. Dar am rămas cu această satisfacție că lumea m-a dorit timp de 30 de ani la echipa națională”, a explicat Mircea Lucescu, refuzând să vorbească chiar și ipotetic despre o revenire a sa la națională.

„Haideți să nu vorbim despre lucrul ăsta că nici nu se pune problema. E vremea generației noi. Avem o generație bună de antrenori. Ei trebuie să ducă mai departe cu foarte multă pasiune. Nu trebuie să se pună problema în toată chestia asta”, a răspuns Il Luce la insistențele lui Marius Tucă.

Nici faptul că echipa României nu s-a calificat de 20 de ani la un campionat mondial nu a fost un argument care să-l determine pe Mircea Lucescu să comenteze o revenire ipotetică la cârma naționalei.

„O să reușim de data asta. Sper. Sigur, nu aș vrea să ne încărcăm cu iluzii. Nu va fi ușor, dar eu cred că jucătorii noștri au calitățile necesare pentru a înfrunta marile echipe ale Europei pentru că e mult mai greu decât în Champions League unde construiești o echipă cu cei mai buni din Europa sau în Europa League. Când vorbești de o echipă națională atunci sunt doar jucătorii acelei țări, care nu întotdeauna sunt cei mai buni din lume”, a susținut Mircea Lucescu.

În ciuda refuzului de a reveni la Națională, Mircea Lucescu a dat speranțe suporterilor români. „Avem șanse mari. Nu văd cum ar putea să fie mai bună decât noi nici Suedia, nici Norvegia. Și ei au jucătorii lor din campionatele importante, dar nu sunt supervalori. Suedia este o echipă în formare, este o echipă tânără. E nevoie de ceva timp în toate astea. Important e să nu-i pierdem pe băieții ăștia tineri”, a conchis fostul selecționer.

În preliminariile Euro 2020, echipa națională de fotbal a României va întâlni Norvegia, la Oslo, pe 7 iunie, ora 21:45 (ora României), urmând ca pe 10 iunie, tot de la 21:45 (ora României), să joace în Malta, în deplasare. Meciul cu Norvegia-România va fi arbitrat de o brigadă condusă de rusul Sergey Karasev.

Prima parte a emisiunii „Marius Tucă Show” va fi difuzată miercuri, 5 iunie 2019, de la ora 19.00, pe MEDIAFAX și Gandul.info.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bărbatul care a „păcălit” canicula: și-a răcit casa fără aer condiționat și fără facturi uriașe
Digi24
Toți oamenii ayatollahului: aliații Iranului învață să se descurce singuri
Cancan.ro
Pescobar, DISTRUS. Restaurantul mega celebru a fost ÎNCHIS! Motivul este halucinant
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot cu cea mai frumoasă voleibalistă din lume în costum de baie
Adevarul
Criza politică din România a stricat planul Budapestei privind gazul din Marea Neagră. Presa maghiară scrie despre acordul crucial pentru Ungaria
Mediafax
Crama de pe Autostrada Soarelui care a dus vinul dobrogean în lume
Click
Daniel Iordăchioaie, experiență de coșmar după ce a acceptat un avans de 10.000 de dolari: „M-am băgat de frică. Groapa era adâncă de doi metri, iar pământul era deasupra mea”
Digi24
„Ceasul ticăie pentru Putin. Mai are 5 luni”. Avertismentul șefului serviciilor secrete estoniene privind pierderile uriașe ale Rusiei
Cancan.ro
A dat lovitura după Survivor! Gabi Tamaș a semnat. Pe ce post TV va putea fi văzut
Ce se întâmplă doctore
Ce arată primele rezultate ale necropsiei lui Robert, elevul din Bacău mort după ce s-ar fi înecat cu un sandwich
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Performanță spectaculoasă pentru un român în Formula 4. Pleacă din pole position
Descopera.ro
De ce dinozaurii carnivori aveau brațe așa mici?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Gheorghe: - Ioane, dacă eu m-aș însura cu soră-ta, noi doi ce-am fi?
Descopera.ro
O plantă considerată dispărută de 60 de ani a reapărut brusc