Prima pagină » Știri » Elevii intră în vacanța de vară de vineri

Elevii intră în vacanța de vară de vineri

Elevii intră în vacanța de vară de vineri
Elevii din toate ciclurile de învățământ vor intra în vacanța de vară începând de vineri. Aceștia vor reveni la cursuri începând cu data de 9 septembrie, potrivit datelor calendarului privind structura anului școlar 2019-2020 aprobat de Ministerul Educației Naționale.

Pentru clasele terminale din învățământul liceal, anul școlar s-a încheiat în data de 31 mai, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 7 iunie, potrivit datelor calendarului privind structura anului școlar 2018-2019 aprobat de Ministerul Educației Naționale.

Elevii tuturor claselor din ciclurile de învățământ vor reveni la ore începând cu data de 9 septembrie. Potrivit aceleiași surse, structura anului școlar 2019-2020 cuprinde semestrul I care se va desfășura în perioada 9 septembrie – 20 decembrie 2019 și semestrul al II-lea, 13 ianuarie – 12 iunie 2020.

Vacanțele elevilor din toate ciclurile de învățământ sunt programate pentru anul școlar 2019-2020 astfel: vacanța de iarnă, 21 decembrie 2019 – 12 ianuarie 2020, vacanța de primăvară 4 aprilie – 21 aprilie 2020, vacanța de vară 13 iunie – data din septembrie 2020 la care vor începe cursurile anului școlar 2020 – 2021.

Clasele care vor beneficia în plus de încă o săptămână de vacanță sunt clasele din învățământul primar și grupele din învățământul preșcolar. Aceasta va avea loc în perioada 26 octombrie – 3 noiembrie 2019, potrivit datelor MEN.

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, următorul an școlar se încheie în data de 29 mai 2020, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 5 iunie 2020, cum precizează reprentanții MEN.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezvăluire BOMBĂ în cazul zborului FlyDubai! Copilotul, CONCEDIAT anterior din cauza opiniilor extremiste
Digi24
VIDEO Gest scandalos pe scenă: Un cunoscut trapper a fost filmat în timp ce urina în timpul unui concert
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Război ca în filmele SF! Un robot terestru al ucrainenilor a neutralizat o dronă aeriană a rușilor
Click
Cât costă lemnele de foc în America? O româncă din Pennsylvania a dezvăluit prețul: „O mașină plină”
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Florile umplu acum cel mai arid deșert de pe planetă. Cum este posibil?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!