Prima pagină » Știri » Un deputat PNL vrea referendum pentru demiterea primarului Mihai Chirica după dezvăluirile despre averea sa

Un deputat PNL vrea referendum pentru demiterea primarului Mihai Chirica după dezvăluirile despre averea sa

Un deputat PNL vrea referendum pentru demiterea primarului Mihai Chirica după dezvăluirile despre averea sa
Marius Bodea, deputat PNL, propune organizarea unui referendum local pentru demiterea primarului Mihai Chirica și organizarea de alegeri anticipate pentru Consiliul Local Iași, după ce s-a aflat că fiul în vârstă de un an al edilului are, pe numele lui, o casă de 250.000 de euro.

„Ultimele dezvăluiri și anchete jurnalistice care devolează imensa avere a primarului Chirica, funcționar public în Primăria Iași toată viața lui, avere dobîndită ilicit, reprezintă un motiv temeinic pentru ca forțele cu adevărat reformiste din oraș, care își doresc o administrație locală cu oameni integri, onești și dedicați binelui public să stea la aceeași masă pentru a reuși, într-un mod democratic, să înlăturăm această conducere coruptă de la Primăria Iași. De 3 ani vorbesc despre corupția endemică și incompetența crasă a celor care conduc Iașul, în frunte cu primarul Chirica. De 3 ani mă lupt pentru a apăra interesele ieșenilor în fața unei administrații locale abuzive, clientelare și arogante. De 3 ani vorbesc despre șansele ratate ale orașului nostru, de potențialul enorm al comunității noastre îngropat sub mormanul de cuvinte, propagandă și minciuni vânturate în spațiul public de către PSD-ALDE-Chirica”, scrie, într-un comunicat de presă transmis vineri, Marius Bodea, deputat PNL.

Acesta susține că, într-o lume normală, primarul Chirica trebuia să își dea demisia de onoare: „Știm cu toții că îi lipsește această onoare. Ce om cu onoare ar da pe nimic patrimoniul orașului unor apropiați, doar ca să se căpătuiască el și familia lui, dar atunci cînd mamele din Iași, disperate, îi solicită construirea de creșe publice, să le răspundă că nu a identificat terenuri?”.

Liderul liberal lansează o invitație la dialog la adresa societății civile, a personalităților publice locale și a formațiunilor politice care au făcut opoziție „împotriva abuzului și incompetenței”, pentru inițierea unui referendum local în vederea demiterii primarului Chirica și organizării de alegeri anticipate pentru Consiliul Local.

„Până la alegerile locale din 2020 mai este un an de zile, iar orașul nu își mai permite să fie condus de această adevărată mafie care s-a înșurubat în conducerea Primăriei și de acest Consiliu Local a cărui membri, cu excepția colegilor mei liberali, au girat această impostură. În timp ce camarila din jurul primarului se îmbogățește, noi, ieșenii, ne sufocăm din cauza poluării și a haosului urbanistic, pierdem zeci de ore din cauza traficului infernal, lipsei de centură, batem pasul pe loc în privința modernizării infrastructurii sportive (stadion, sala polivalentă) și ratăm oportunități uriașe pentru modernizarea transportului public.Fac publică această invitație tuturor forțelor oneste din oraș care vor să facem echipă pentru ca Iașul să aibă o administrație competentă, curată și vizionară și care să lucreze exclusiv în interesul ieșenilor”, adaugă liberalul.

Fiul în vârstă de un an al primarului Iașului, Mihai Chirica, are, pe numele lui, o casă în valoare de 250.000 de euro. Edilul a trecut locuința în declarația de avere și spune că banii sunt din partea familiei, iar copilul a fost reprezentat la notar de bunică.

Primarul Mihai Chirica a declarat, pentru corespondentul Mediafax, că locuința pe înregistrată pe numele fiului său, care a fost reprezentant la notar de bunică, a fost cumpărată cu bani puși de-o parte de familia edilului, însă, potrivit legislației românești, copilul nu poate fi reprezentat la înregistrarea proprietării de părinți, ci de un tutore.

„Proprietatea a fost de la început achiziționată pe numele copilului, care este minor, iar prin legislația națională părinții nu pot achiziționa în numele copiilor, de aceea s-a făcut cu un tutore, care este bunica acestuia. Sigur, bunica a avut un dublu rol aici, și de tutore și pentru faptul că a susținut o parte din costurile cu proprietatea din Iași. O mare parte din bani sunt asigurați de către noi, familia, iar o parte din bani sunt puși de către bunică, care și-a vândut o proprietate, de asemenea din Iași. Am și declarat cu ce sumă, cu ‪100.000‬ de euro, cu care a contribuit la această achiziție”, a spus primarul Iașului.

Acesta a explicat că a trecut proprietatea în valoare de 250.000 de euro în declarația de avere, menționând că este a fiului, pentru că „nu e nimic de ascuns”.

„Prețul este prețul pe care l-a oferit piața în momentul de față și cu siguranță aș fi preferat să nu ne cheltuim toți banii pentru asta. Dar tot ceea ce am acumulat pe parcusul ultimilor ani, inclusiv bunurile care sunt în momentul de față ale fiicelor mele, pentru că nu le-am mai ținut pentru noi, familia, arată exact intenția de a face acest lucru, cât timp suntem noi în viață, noi cei care avem posibilitatea să le înstrăinăm pentru a ne face datoria și față de urmașii noștri. E la fel de simplu de înțeles ca și gestul pe care l-a făcut bunica copilului meu, deci mama mea și același gest pe care îl va face soacra mea, respectiv mama soției mele. Prin urmare nu avem nimic de ascuns din acest punct de vedere, este absolut legal ca un copil minor să poată achiziționa bunuri sub controlul unui tutore, așa cum s-a întâmplat și de regulă tutorele se alege din cadrul familiei, cum am făcut și noi”, a mai spus primarul Iașului.

Întrebat dacă prin înregistrarea locuinței pe numele fiului minor, a dorit „punerea la adăpost” în cazul unei anchete, Chirica a răspuns că astfel de bunuri „nu pot fi atacate, când, ipotetic, ar apărea cazuri de corupție”.

„Sunt bunuri care nu pot fi atacate când, ipotetic, ar apărea cazuri de corupție. De asta am și ținut ca dobândirea acestui bun să facă exact din conținutul declarației de avere, dar pe de altă parte, așa cum bine spuneți, este o măsură de a te proteja, pentru că eu, pe propria-mi piele, am asistat la situații în care mi-au fost sechestrate bunuri care au fost scoase de sub sechestru. De ce să punem și bunurile familiei în pericol atunci când știm că nu este cazul? Ai cu ce să ți le iei, ți le cumperi și ți le protejezi utilizând legislația românească în vigoare”, a răspuns Mihai Chirica.

Mihai Chirica și-a depus declarația de avere, miercuri, și, potrivit acesteia, o locuință de 136 de metri pătrați este înregistrată pe numele fiului minor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Minunea de la Cluj: satul care și-a dublat populația cu o strategie neașteptată. Case și terenuri pentru tineri
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Fac provizii pentru iarnă! Șerban Copoț a copt 120 kg de vinete. Rețeta Annei Lesko de roșii marinate, secretul gustului unic
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Manuscrisele vechi ascund un secret care nu este scris în cerneală, relevă noi cercetări