Prima pagină » Știri politice » Pleșoianu, la Congresul PSD: Sentința de condamnare a lui Liviu Dragnea nu a fost dată întâmplător la o zi după alegeri / Darius Vâlcov a fost pus sub control judiciar pentru că a publicat un protocol secret

Pleșoianu, la Congresul PSD: Sentința de condamnare a lui Liviu Dragnea nu a fost dată întâmplător la o zi după alegeri / Darius Vâlcov a fost pus sub control judiciar pentru că a publicat un protocol secret

Pleșoianu, la Congresul PSD: Sentința de condamnare a lui Liviu Dragnea nu a fost dată întâmplător la o zi după alegeri / Darius Vâlcov a fost pus sub control judiciar pentru că a publicat un protocol secret
Liviu Pleșoianu, candidat la șefia PSD, a declarat că trebuie ca social-democrații să vorbească despre Liviu Dragnea, precizând că acesta a fost condamnat nu întâmplător la o zi după europarlamentare. El a precizat că această condamnare a însemnat „miză electorală" și „trofeu electoral".

„Aud un refren care mi se pare perdant și periculos. Să fim uniți întru tăcere, silenționzitate, să tăcem ca să nu vină monștri cei răi. La precedentul Congres eram undeva la mijlocul sălii. Întâmplarea făcea să fiu în zona camerelor de televiziune. Când lumea s-a ridicat și l-a aplaudat pe Liviu Dragnea, pentru că văd că nimeni nu îi folosește numele azi, în acel moment am stat jos. Știți de ce? Pentru că la acel moment am considerat că nu e cazul ca unii candidați să nu poată să vorbească. A fost cazul lui Codrin, doamnei Cati Andronescu. Acum aleg să nu tac”, a afirmat Liviu Pleșoianu, sâmbătă la Congresul PSD.

Socia-democratul a precizat că este oribil că sentința în cazul lui Liviu Dragnea a venit la o zi după alegerile europarlamentare, din 26 mai.

„Sentința de condamnare a lui Liviu Dragnea, despre care trebuie să vorbim, să nu ne facem că nu a existat, nu a fost în niciun caz întâmplător fixată la o zi după alegeri. Sper că ne e clar tuturor acest lucru. Faptul că a fost fixată la o zi după alegeri a însemnat miză electorală, ceea ce este oribil și trofeu electoral, ceea ce e de două ori oribil”, a conchis Pleșoianu.

Pe 27 mai, fostul lider al PSD Liviu Dragnea a fost condamnat la închisoare de 3 ani și 6 luni cu executare, în dosarul angajărilor fictive de la Direcția de Protecție a Copilului Teleorman. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție este definitivă.

Pe 26 mai au avut loc alegerile europarlamentare.

Pleșoianu: Darius Vâlcov a fost pus sub control judiciar pentru că a publicat un protocol secret

Liviu Pleșoianu, candidat la șefia PSD, a declarat că Darius Vâlcov este urmărit penal și a fost, în primă fază, pus sub control judiciar pentru că și-a permis să publice pe Facebook protocolul secret din 2016 între SRI și Parchetul General, chiar dacă CCR a decis că protocoalele sunt ilegale.

„O să aleg să nu tac și să vorbesc despre un om cu care nu am nici un fel de legătură, nici măcar numărul lui de telefon nu îl am, Darius Vâlcov. Darius Vâlcov a primit în primă fază control judiciar și pentru 60 de zile i se interzicea să părăsească Slatina, este urmărit penal în acest moment în care noi vorbim aici pentru că și-a permis să publice pe contul său de Facebook protocolul secret din 2016 dintre SRI și Parchetul General. Cei care au semnat protocoalele și din 2009 și din 2016 toate protocoalele, unele dintre ele desecretizate, multe nu, autorii acestor protocoale sunt bine merci”, a afirmat Liviu Pleșoianu, sâmbătă, la Congresul PSD.

Deputatul PSD a precizat că Darius Vâlcov este urmărit de „acel sistem nenorocit” despre care a vorbit în discursul său de la mitingul PSD privind statul paralel.

„Darius Vâlcov deși CCR a spus că acest protocol, că acele protocoale sunt ilegale, sunt neconstituționale este urmărit de acel sistem nenorocit despre care eu am vorbit pe scena mitingului împotriva statului paralele, pentru că eu nu uit că în spatele meu era un ecran mare cât acesta pe care scria <>, în fața mea era un pupitru ca acesta pe care scria <> și nu o să ajung acum să vă spun că nu îmi e foarte clar dacă el există sau nu”, a conchis Pleșoianu.

Pe 21 iunie, magistrații Curții de Apel București au admis contestația lui Darius Vâlcov și au revocat măsura controlului judiciar dispus de DIICOT în dosarul deschis după ce acesta a publicat pe Facebook protocolul SRI-Parchetul General. Decizia este definitivă.

Contestația lui Vâlcov vine după ce procurorii DIICOT au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și l-au pus sub control judiciar, în urmă cu câteva zile, pentru divulgarea secretului care periclitează securitatea națională, după ce a publicat pe Facebook protocolul secret SRI-PÎCCJ.

Astfel, prin decizia instanței, Vâlcov va putea merge în Elveția, așa cum a precizat apărătorul său, pentru a-și duce fiica în tabără. Avocatul său a spus, la Curtea de Apel București, întrebat de jurnaliști dacă Vâlcov s-ar întoarce în țară, că în cazul clientului său nu e vorba de o plecare „gen Bica, Udrea, Mazăre”.

Foto: Mediafax Foto

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Cum au ajuns milioane de euro într-o pădure din Ungaria și care este legătura cu Viktor Orban?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...