Prima pagină » Știri politice » Carmen Dan și-a depus demisia de la Interne

Carmen Dan și-a depus demisia de la Interne

Carmen Dan și-a depus demisia de la Interne
Ministrul de Interne Carmen Dan și-a depus demisia, a anunțat înainte de ședința CEX și spune că pleacă cu fruntea sus din minister.

„Înțeleg că nu intră în discuție niciun criteriu de neperformanță. E o decizie politică, iar eu respect deciziile. Am avut o discuție și referitoare la presiunea străzii. Nu ne-am deranjat până acum, acum deranjează. Mă aștept să ia act de demisia mea. Demisia e un gest unilateral. Nu sunt emoționată decât în măsura în care am investit în acest minister și sper să rămână în topul încrederii ministerul de interne. Plec cu fruntea din MAI. Nu am să cer nimic de vreme ce mi-am depus mandatul. Deci nu va fi nevoie să fie un vot”, a declarat Carmen Dan, înaintea ședinței Comitetului Executiv Național PSD.

Ministrul demisionar de la Interne i-a urat succes înlocuitorului său.

„Nu știu dacă s-a decis într-un mod cert, însă i-aș ura succes colegului meu, senatorul Moga. Nu am ce să îmi reproșez. Partidul, conducerea partidului este cea care analizează. Pe mine m-a interesat dacă această analiză are la bază criterii de performanță. Mi-a spus că nu”, a completat Carmen Dan.

Nicolae Moga este senator de Constanța în legislaturile 2008-2012, 2012-2016 și 2016-2020. În a doua legislatură, a ocupat și funcția de vicepreședinte al Senatului în Biroul Permanent.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SURSE Ce șanse are Dacian Cioloș să preia conducerea Francofoniei. Negocieri pe ultima sută de metri, calcule din culise și principala rivală a fostului premier
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Patronul și Claudia Ion, relație confirmată! Omul de afaceri scoate la iveală detalii despre povestea de amor: 'Mocăniță mă poate contacta dacă are vreo nelămurire'
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
O membră CNA îi ia apărarea lui Nicușor Dan în scandalul jurnalistului interzis la Cotroceni și acuză presa de agresivitate. Alți membri atrag atenția asupra unui precedent periculos
Click
Ce vor face Gabi Torje și Alin Alexuc cu banii câștigați la Asia Express: „Nu sunt chiar atât de mulți!”
Digi24
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
(P) De ce se gândea Marcus Aurelius atât de des la moarte? Filosofia care te învață să nu îți mai fie frică de sfârșit
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi