Un fost șef din IPJ Olt a vrut să intre peste Dincă: Procurorii au spus că nu știm că acolo e victima

Un fost șef din IPJ Olt a vrut să intre peste Dincă: Procurorii au spus că nu știm că acolo e victima
Publicat: 30/07/2019, 19:15

Am fost informat de dispariția unei minore din comuna Dobrosloveni, cercetările fiind efectuate de poliția municipiului Caracal. Am spus ca șeful serviciului de investigații criminale să alcătuiască o echipă completă și să meargă la fața locului pentru a efectua cercetările împreună cu poliția municipiului Caracal. Între timp am aflat că în cauză se constituise un dosar penal de organele de parchet din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal coordona activitatea organelor de cercetare penală. Ulterior am plecat către Slatina, iar de aici împreună cu celălalt adjunct am mers către municipiul Caracal. Am întrebat la sediul poliției despre stadiul cercetărilor, în sensul în care am discutat cu domnul procuror Popescu Cristian din cadrul Parchetului de pe lângă judecătoria Caracal și domnul procuror Vasilescu Liviu din cadrul DIICOT, serviciul teritorial Craiova, care coordona activitățile coordonate de către polițiști”, a declarat Nicolae Alexe, fost adjunct inspector-șef IPJ Olt, la Antena3.

Potrivit acestuia, în urma pistelor care s-au dovedit a fi false, procurorul Vasilescu i-a arătat o fotografie de pe telefonul mobil ce reprezenta o mașină suspectă, marca Renault argintiu, însă nu se vedea numărul de înmatriculare.

„Am continuat în mod direct verificările și am solicitat sprijinul polițiștilor rutieri cărora le-am distribuit fotografia, iar ulterior prin surse proprii am fost informat de un colaborator că un autoturism identic s-ar afla într-o parcare a unui supermarket din Caracal. (…) Am trimis imediat să verifice, însă acest autoturism avea mici detalii ce nu corespundeau autoturismului pe care îl căutam”, a mai explicat Alexe.

Fostul șef IPJ Olt mai arată că ulterior, anchetatorii au reușit să identifice o poziție mai bună a mașinii, în care se distingeau cateva detalii ale numărului de înmatriculare, apoi concluziile au dus la un autoturism argintiu înmatriculat în Olt, cu proprietar care locuia în Caracal.

„Cred că în jur de 1 și jumătate cam așa. (era ora, n.r.) Aveam un autoturism suspect, da, fără să știm alte detalii. Vizavi de acest autoturism am solicitat să îmi furnizeze datele sau proprietarul autoturismului prin acte că știm cu toții una este proprietarul din acte și alta este proprietarul care îl poate conduce și așa mai departe. Fapt pentru care am identificat, de asemenea am rugat să îmi scoată și mi s-a scos o fișă de fotografie cu acest om Dincă Gheorghe și văzând vârsta înaintată am rugat să îmi caute și dacă acesta are copii, băieți astfel încât știm cu toții că copiii de regulă mai conduc autoturismele înmatriculate pe numele părinților”, arată Nicolae Alexe.

După ce cercetările au arătat că mașina este condusă de un bărbat în vârstă, și nu de copiii acestuia, Alexe spune că a solicitat procurorilor, chiar dacă nu avea mandat de percheziție (care oricum nu ar fi fost valabil în acest interval de timp, să intre pătrundă în casa bărbatului în flagrant.

„Ne aflam în biroul comandantului de la Caracal, eram eu, împreună cu cei 4 domni procurori, împreună cu adjunctul șefului IPJ colegul meu, celălalt adjunct, împreună cu șeful poliției municipiului Caracal, șeful serviciilor de investigații criminale, șeful de la criminalistică, șeful biroului poliției rutiere și mulți alți polițiști, cred că eram 15 polițiști acolo. (…) Domnii procurori au spus că nu suntem siguri că persoana respectivă este autorul, nu știm sigur că se află în acea locație victima, fapt pentru care au spus că au mai făcut mai devreme 3 percheziții în care nu au reușit să identificăm nici o probă referitoare la acest lucru și că au rezerve vizavi de faptul că persoana identificată ca fiind proprietarul autoturismului ar putea și autorul infracțiunii”, explică sursa citată.

Potrivit acestuia, procurorii au motivat că datele nu sunt concludente și nu se poate intra.

„Cu toate că am invocat acea normă a infracțiunii flagrante care practic permite să intrăm la orice oră din zi și noapte în cazul unei infracțiuni flagrante”, mai spune Alexe.

Acesta chiar avea un plan de rezervă: „M-am oferit ca eu, personal, să sun de pe telefonul meu mobil la numărul de urgență 112 și să sesizez un caz de violență domestică la adresa respectivă, fapt pentru care în baza legii 174/2018 privind violența domestică art. 22, indice 2. Punctul 2, avem posibilitatea să intrăm în domiciliu, în orice domiciliu la orice oră pentru a verifica aceste aspecte de violență domestică”.

Procurorii nu au fost de acord.

„Colegii mei au acceptat ceea ce am spus eu însă, după cum știți, conform Codului de Procedură Penală, activitățile sunt coordonate și dirijate numai de organele de Parchet”, completează acesta.

La rândul său, Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al IGPR, a declarat, pentru MEDIAFAX, că în cadrul unei discuții, procurorul de caz a subliniat că ar proceda la fel.

„Ulterior acestui eveniment, ne-am deplasat la Caracal în județul Olt, unde am participat la o discuție între mai mulți factori de decizie din instituțiile implicate în acest eveniment, discuție la care a fost implicat și a acceptat să vină și acest procuror, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal. În cadrul acestei discuții, procurorul de caz a afirmat dacă ar fi întrebat acum – adică în acea seară la care am participat toți la discuție – ar răspunde la fel și nu ar permite intrarea în forță a polițiștilor în locația respectivă, întrucât dacă ar fi fost găsite probe, acestea ar fi fost lovite de nulitate în fața instanței de judecată”, a declarat Georgian Drăgan.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Ce se întâmplă cu Florin Piersic, după ce a fost transportat la Matei Balș. Declarațiile...
FOTO. Serena Williams și Maria Sharapova, rivalele Simonei Halep, apariții fenomenale la MET Gala! Imagini...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Femeia cu cele mai mari buze din lume a trebuit să-și injecteze și...
Iulia Vântur și Salman Khan au decis să meargă pe drumuri diferite. Fosta vedetă Pro...
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de...
Florin Piersic, primul mesaj după ce a fost transferat la Spitalul Matei Balș din Capitală....
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
ANM a emis un cod galben de ploi și vijelii! Cele 18 județe în care...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce înseamnă DEVANSARE pe autostradă? Este legal să depășești prin dreapta în această situație?
Vladimir Putin a fost învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce declaraţii a...
Satelitul care a orbitat Pământul NEDETECTAT timp de 25 de ani!
Vestea cumplită pentru Simona Halep. Decizia care o va distruge
Otrava din mașină. Șoferii riscă să se intoxice cu o substanță cancerigenă
Chefi la cuțite, 7 mai 2024. Alexandru Săbădeanu, cuțitul de aur al lui Orlando Zaharia,...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Nicolae Furdui Iancu, despre absența tatălui din copilăria sa și cum reușea mama lui să...
Alin Oprea, de la “Talisman”, vine duminică la “40 de întrebări cu Denise Rifai”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Dieta oamenilor din Paleolitic nu era chiar așa cum s-a crezut până acum