Prima pagină » Știri » Incendiul de la clubul din Mamaia a izbucnit din cauza unui aragaz nesupravegheat

Incendiul de la clubul din Mamaia a izbucnit din cauza unui aragaz nesupravegheat

Incendiul de la fostul club Bamboo din stațiunea Mamaia, care a izbucnit în cursul nopții de luni spre marți, a pornit de la un aragaz lăsat nesupravegheat. Clădirea a fost distrusă în totalitate, iar polițiștii au deschis o anchetă.

UPDATE

Potrivit pompierilor constănțeni, clubul aflat în nordul stațiunii Mamaia nu funcționează în această perioadă, iar în momentul izbucnirii focului, în jurul orei 01.00, în incintă se aflau doar câteva persoane, angajați ai clubului, care au ieșit din incintă fără probleme.

Pentru stingerea flăcărilor au intervenit 60 de pompieri militari, cu șapte autospeciale de stingere și o autoscară, iar în sprijinul lor au venit și două autospeciale de la serviciile private, de la Midia și din Portul Constanța.

Pompierii au avut probleme cu alimentarea cu apă a autospecialelor, deoarece doi hidranți din zonă nu funcționau. Militarii au reușit să lichideze incendiul după aproximativ patru ore de intervenție, focul fiind foarte puternic, alimentat de multe materiale combustibile aflate în interiorul clubului.

Marți, la fața locului au mai rămas câteva echipaje, care au supravegheat zona în cazul în care ar mai fi existat focare, operațiunea fiind finalizată în jurul orei 09.00.

Datorită eforturilor susținute ale militarilor, focul nu s-a extins și la cluburile sau terasele aflate în imediata apropiere a acestuia.

După primele cercetări, pompierii au stabilit drept cauză probabilă a incendiului un aragaz lăsat nesupravegheat. În urma incendiului, localul a fost distrus în totalitate.

Cazul este cercetat acum și de către polițiștii constănțeni, care urmează să stabilească inclusiv dacă nu cumva incendiul a fost declanșat intenționat.

Incendiul izbucnit la clubul din Mamaia a fost stins

Incendiul izbucnit la unul dintre cele mai cunoscute cluburi din Mamaia a fost stins, marți dimineața, pompierii urmând să stabilească din ce cauză a ars.

Potrivit ISU Constanța, incendiul a fost lichidat cu puțin înainte de ora 7.00.

În zonă au mai rămas patru mașini de pompieri pentru a supraveghea zonă, în cazul apariției de noi focare.

După ce vor fi lichidate toate focarele incendiului, pompierii vor stabili din ce cauza au izbucnit flăcările.

Incendiul la fostul club Bamboo a izbucnit în timpul nopții de luni spre marți, în jurul orei 3.00 și s-a manifestat violent. Nu s-au înregistrat victime.

Știrea inițială. Potrivit ISU Constanța, incendiul se manifestă violent în clubul din Mamaia.

Pompierii au creat echipe de căutare, însă, din primele informații, nu sunt victime.

„Intervin șapte autospeciale de stingere și autoscara. Incendiul se manifestă violent. Se depun eforturi susținute pentru stingere. Au fost realizate echipe de căutare sși din primele informații nu sunt victime”, au transmis reprezentanții ISU Constanța.

În sprijinul salvatorilor, pentru stingerea incendiului izbucnit la fostul club Bamboo din Mamaia au venit și echipe ale serviciilor private de pompieri.

Deocamdată nu se știe din ce cauză au izbucnit flăcările.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Irina Rimes, despre punctajul acordat României de Republica Moldova: Vreau să văd publicată lista juriului
Digi24
De ce nu poate elita de la Kremlin să-l înlăture de la putere pe Putin și ce poate face Occidentul ca să grăbească prăbușirea regimului
Cancan.ro
Cresc pensiile românilor cu 600 lei, de la 1 ianuarie 2027. Cine beneficiază de această mărire și care este condiția
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Piatra Teiului, marele viaduct de pe lacul Bicaz. Cum s-a schimbat locul de la porțile Moldovei, Bucovinei și Transilvaniei
Mediafax
Eurovision: Val de reacții negative în Moldova după ce juriul a oferit doar 3 puncte României
Click
Două zodii intră într-o perioadă de aur începând cu 21 mai. Se vor afla sub o stea norocoasă, apar oportunități importante și se anunță reușite în plan financiar și sentimental
Digi24
Controversă la Eurovision: Publicul din R. Moldova a acordat 12 puncte României, juriul doar 3. Reacția prezentatoarei Margarita Druță
Cancan.ro
Orașele din România în care plouă toată luna iunie. Meteorologii EaseWeather anunță cea mai ploioasă vară din mileniul trei
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum. Fanii sunt îngrijorați: „E bolnavă?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Foto / Un ARO 243 de armată, scos la vânzare pe OLX. Cât cere proprietarul pentru modelul românesc produs în 1989
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Utilizarea medicamentelor pentru slăbit poate avea un dezavantaj surprinzător