Prima pagină » Știri » Femeia din Suceava bănuită că și-a ucis trei bebeluși a spus că are deja copii și nu mai voia alții

Femeia din Suceava bănuită că și-a ucis trei bebeluși a spus că are deja copii și nu mai voia alții

Femeia din Suceava bănuită că și-a ucis trei bebeluși a spus că are deja copii și nu mai voia alții
Femeia din Poiana Negrii, județul Suceava, în gospodăria căreia a fost găsit un bebeluș mort, într-o pungă, iar apoi resturile a încă doi bebeluși, le-a spus anchetatorilor că mai are trei copii și că pe cei din urmă nu i-a mai vrut.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că femeia le-a povestit anchetatorilor că mai are trei copii de 6, 8 și 10 ani și nu a mai vrut alții. Din acest motiv a ajuns să îi omoare pe nou-născuți.

Până acum, femeia este acuzată de pruncucidere în cazul unui bebeluș pe care l-a născut viu pe 9 august, acasă, singură și neasistată medical.

Soțul femeii le-a declarat procurorilor că nu știa că soția sa este însărcinată.

Femeia a fost internată în spitalul din Vatra Dornei pentru îngrijiri medicale după naștere și urmează să fie supusă unei expertize psihiatrice.

În acest caz și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a declanșat o anchetă, cei trei copii ai femeii afându-se deocamdată în grija unei mătușe.

Ancheta de la Suceava a început după ce un bebeluș a fost găsit mort, asfixiat într-o pungă, în gospodăria unei femei din Dorna Candrenilor, inginer la o multinațională. Cazul a fost semnalat de un polițist din sat, care a văzut femeia gravidă, iar apoi a sesizat că aceasta nu mai are burtă, dar nici copil. Ulterior, anchetatorii au descoperit în grădina femeii resturile a doi bebeluși, probabil îngropați imediat după naștere, în 2016 și 2018.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au strălucit la Rezidențiat 2026! Ce punctaje au obținut cei mai buni candidați din România
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Meteorologii anunță o lună decembrie cum nu prea a mai fost. Temperaturi și fenomene meteo ciudate în București, în prima lună de iarnă
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Adevarul
Tăcere la un toast pentru președintele României. Lucian Mîndruță: „Prima dată când oamenii din sală tac. În 27 de ani”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Portarul Jesus Owono și-a aflat PEDEAPSA la aproape 2 săptămâni de la moartea lui Jesus de Miguel
Ce se întâmplă doctore
Ceaiul de vâsc: remediul din bătrâni pentru tensiune care poate deveni toxic
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tulburările de somn sunt legate de modificări structurale ale creierului, au descoperit cercetătorii
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...